Început de an școlar la Centrul de zi din Caransebeș

Centrul de zi pentru copii din cadrul Complexului de servicii sociale ‘Sfântul Vasile cel Mare’ din Caransebeș și-a redeschis porțile, după cum informează „Ziarul Lumina”. Astfel, 45 de elevi proveniți din familii vulnerabile vor beneficia de serviciile Centrului de zi, care constau în activități educațional-recreative.

Eliane Giurcă, directoarea Centrului de zi, a declarat că anul acesta, la Centrul de zi pentru copii din Caransebeș s-au înscris 45 de copii, de ciclu primar, împărțiți în trei grupe. Copiii beneficiază de transport gratuit, de la școală la centru și retur. De asemenea, ei mai beneficiază de servirea mesei de prânz, de efectuarea temelor, precum și de activități recreative. Copiii provin de la Liceul Teoretic ‘Traian Doda’, de la Liceul Pedagogic și de la Școala generală Nr. 8 din Caransebeș.

Totodată, Eliane Giurcă ne-a dezvăluit că criteriile de selecție au fost referitoare la grupurile vulnerabile, și anume la copiii ce provin din familii cu probleme financiare, cei care se află în grija bunicilor sau a fraților mai mari, pentru că părinții sunt plecați în străinătate sau divorțați, copiii care provin din familii monoparentale, sau care nu beneficiază de supraveghere în intervalul orar 12:00-16:00. ‘Centrul beneficiază de trei săli de clasă, iar bucătăria și sala de mese se află în curs de reamenajare, deoarece numărul de beneficiari a crescut anul acesta. Aceste lucrări se realizează datorită parteneriatului cu asociația olandeză ‘Hulp aan Ruemanie’ (‘Ajutor pentru România’), asociație cu care Episcopia Caransebeșului colaborează de trei ani’, a mai arătat directoarea Centrului de zi.

Centrul de zi este un serviciu pentru protecția copilului, a cărui misiune este de a preveni abandonul și instituționalizarea copiilor, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activități de îngrijire, educație, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, orientare școlară pentru copii, cât și a unor activități de sprijin, consiliere, educare pentru părinți sau reprezentanții legali, precum și pentru alte persoane care au în îngrijire copii.

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…