Incepe Saptamana de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor

In fiecare zi, pana pe 25 ianuarie a.c., se vor oficia slujbe speciale pentru unitatea crestinilor sub egida ‘Pe surzi ii face sa auda, iar pe cei muti sa vorbeasca’. Care va fi programul slujbelor in Bucuresti am aflat de la parintele consilier Constantin Stoica, purtator de cuvant al Patriarhiei Romane: ‘In Bucuresti, Saptamana de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor debuteaza in aceasta dupa amiaza la Catedrala Romano-Catolica ‘Sfantul Iosif’, unde Biserica Ortodoxa Romana va fi reprezentata de PS Vincentiu Ploiesteanu, episcop vicar patriarhal. Maine, cultele crestine din Bucuresti se vor reuni pentru slujba ecumenica la Biserica Anglicana, unde Biserica noastra va fi reprezentata de PS Ciprian Campineanul, episcop vicar patriarhal. Sambata, 20 ianuarie, seara de rugaciune ecumenica va avea loc la Biserica Reformata. Duminica, 21 ianuarie, fiecare Biserica va face rugaciuni pentru unitatea crestinilor in cursul slujbelor duminicale obisnuite. Luni, 22 ianuarie, seara de rugaciune ecumenica va fi organizata de Biserica Armeana, Biserica Ortodoxa Romana fiind reprezentata de PS Varsanufie Prahoveanul. Marti, 23 ianuarie, Bisericile Evanghelice de Confesiune Augustana si Sinodo-Prezbiteriana vor organiza seara de rugaciune ecumenica, unde Biserica noastra va fi reprezentata de PS Sebastian Ilfoveanul. Miercuri, 24 ianuarie, Biserica Greco-Catolica va organiza seara de rugaciune ecumenica, iar joi, 25 ianuarie, Saptamana de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor se va incheia la Catedrala patriarhala din Bucuresti. In fiecare seara slujbele ecumenice pentru unitatea crestinilor vor incepe la Bucuresti, la ora 17.00′.

Despre programul Saptamanii de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor de la Iasi am aflat mai multe detalii de la pr. Constantin Sturzu, consilier in cadrul Sectorului ‘Biserica si Societatea’ al Arhiepiscopiei Iasilor: ‘Saptamana de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor va fi deschisa astazi, 18 ianuarie, de la ora 18.00, de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Deschiderea octavei de rugaciune va avea loc in Biserica ‘Sf. Mare Mucenic Gheorghe’ – vechea Catedrala mitropolitana. Omilia de la slujba de astazi va fi rostita de PS Petru Gherghel, Episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iasi. Vineri, de la ora 17.00, programul de rugaciune comuna va avea loc la Catedrala romano-catolica ‘Sf. Fecioara Maria, Regina’, unde slujba va fi deschisa de PS Episcop Petru Gherghel, iar omilia va fi rostita de IPS Mitropolit Daniel. Sambata, 20 ianuarie, de la ora 17.00, slujba va fi deschisa la Biserica Barboi de pr. protopop Constantin Andrei, iar omilia va fi rostita de pr. consilier Cornel Cadar de la Episcopia Romano-Catolica de Iasi. Duminica, de la ora 17.00, la Biserica romano-catolica ‘Sf. Tereza’, slujba va fi deschisa de pr. Anton Farcas, iar omilia va fi rostita de pr. Mircea Stoleriu. Luni, de la ora 17.00, pr. Constantin Naclad va deschide slujba la Biserica ‘Sf. Nicolae’ Domnesc, iar pr. decan Iosif Dorcu va rosti omilia pentru cea de-a V-a zi a Saptamanii de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor. Marti, 23 ianuarie, slujba va avea loc, la ora 17.00, la Biserica romano-catolica ‘Sf. Anton de Padova’, si va fi deschisa de pr. Iosif Comorasu, iar pr. Constantin Naclad va rosti predica. Miercuri, 24 ianuarie, de la ora 17.00, la Facultatea de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’, pr. prof. dr. Viorel Sava, decanul facultatii, va tine cuvantul de deschidere a slujbei, iar pr. prof. dr. Wilhelm Danca, rectorul Institutului Romano-Catolic din Iasi, va rosti predica din aceasta zi a Saptamanii de Rugaciune comuna. Octava de rugaciune se va incheia joi, 25 ianuarie, la Institutul Teologic Romano-Catolic, unde pr. prof. dr. Wilhelm Danca va deschide slujba, iar pr. conf. dr. Gheorghe Petraru va rosti omilia’.

Despre slujbele din cadrul Saptamanii de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor de la Sibiu, ne-a vorbit PS Visarion Rasinareanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului: ‘Dupa cum se stie, in acest an, delegatii Bisericilor crestine din Europa se vor intalni la Sibiu pentru ultima etapa a celei de a treia Adunari Ecumenice Crestine, care are ca tema ‘Lumina lui Hristos ii lumineaza pe toti’. In acest context, traditionala Saptamana de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor din ianuarie a intrat deja in lumina acestui mare eveniment ecumenic. Cu binecuvantarea IPS Mitropolit Dr. Laurentiu Streza, in seara aceasta de joi, in Catedrala ortodoxa va avea loc inaugurarea Saptamanii de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor, la care vor participa reprezentantii tuturor Bisericilor istorice din Sibiu, si anume: Biserica Ortodoxa, Biserica Reformata, Biserica Romano-Catolica, Biserica Greco-Catolica si Biserica Evanghelica de Confesiune Augustana. La ora 18.00, in Catedrala mitropolitana voi oficia, din incredintarea IPS Sale, care se afla in strainatate, in Italia, o Vecernie ortodoxa, la sfarsitul careia va avea loc un cuvant de invatatura rostit de catre Eminenta Sa Dr. Kristoph Klein, episcop al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustana din Romania. Va urma apoi un pelerinaj ecumenic la Bisericile tuturor celorlalte confesiuni crestine istorice din Sibiu, urmand ca in data de 25 ianuarie, la ora 18.00, in Catedrala Evanghelica din Sibiu sa aiba loc slujba de incheiere a acestei Saptamani de Rugaciune pentru Unitatea Crestina, la care, spre bucuria credinciosilor din Sibiu, de diferite confesiuni, vor participa toti Intaistatatorii acestor Biserici. Astfel, va fi prezent IPS Mitropolit Laurentiu, IPS Mitropolit Lucian Muresan de la Blaj, domnul episcop Gheza Pap de la Oradea, IPS Arhiepiscop Gheorghe de la Alba Iulia si domnul episcop Kristoph Klein al Bisericii Evanghelice’.

Comentarii Facebook


Știri recente