Inaugurarea Parohiei Ortodoxe Române din Norwich, Anglia

În orasul Norwich (nord-estul Angliei) a avut loc duminica, 19 decembrie 2010, inaugurarea oficiala a Parohiei Ortodoxe Române ‘Sfanta Mucenita Filoteea si Cuviosul Beda’. Slujba religioasa a fost oficiata de Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale alături de preoți români din UK, după cum ne informează romaninuk.net.

La invitatia comunității românești din orașul Norwich, la ceremonia religioasă de inaugurare a parohiei ortodoxe romane din această localitate a participat și ambasadorul Romaniei în Marea Britanie, dr. Ion Jinga.

În cadrul intrevederii cu membrii comunitatii, care a avut loc dupa ceremonie, ambasadorul Jinga s-a adresat celor prezenti, felicitându-i pentru initiativa de a crea o parohie romanească în oraș, „dovada ca romanii încep sa prindă rădacini și la Norwich’, i-a incurajat sa-și dezvolte spiritul de solidaritate și să se integreze în comunitatea locala de o maniera care sa le asigure respectul și simpatia acesteia și i-a asigurat de sprijinul permanent al Ambasadei, în limita competențelor stabilite prin statutul diplomatic.

Înaltpreasfinția Sa a salutat prezența ambasadorului României la eveniment, remarcând ca aceasta se inscrie deja într-o traditie care a debutat în anul 2008, ca, de câte ori este posibil, ambasadorul și mitropolitul sa fie împreuna in mijlocul comunitatilor de romani din Marea Britanie, confirmand astfel sprijinul și atenția pe care autoritățile statului roman și reprezentanții spiritualitații ortodoxe romane le acorda cetățenilor care traiesc în afara granitelor.

Comentarii Facebook


Știri recente