Inaugurarea Grădiniței nr.1 „Toți Sfinții” din Râmnicu Vâlcea

Slujba de sfințire a Grădiniței nr.1 „Toți Sfinții” din Râmnicu Vâlcea va avea loc Vineri, 1 iunie 2012, începând cu orele 11.30, de către Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului și de către Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența oficialităților Administrației Publice Locale – Prefectul Județului Vâlcea, Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Primarul Municipiului Râmnicu-Vâlcea, Inspectorul General al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, cadre didactice, părinți și copii.

În anii 1908-1909 Preotul Meletie Răuțu construiește în curtea Bisericii „Toți Sfinții” prima grădiniță de copii aducând învățământul public în curtea bisericii, grădiniță care a funcționat neîntrerupt. Activitatea educațională bogată desfășurată pe parcursul primului secol de existență a grădiniței, a determinat și procesul de reconstrucție a acesteia, ținând cont de necesitățile unui sistem modern de educație, la începutul mileniului al treilea.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, cu sprijinul Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea și Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și colaborarea unor asociații și organizații culturale, parohia dezvoltă o serie de proiecte educațional-culturale, particularizate pe niveluri de vârste: Hristos împărtășit copiilor și Alege Școala! – pentru copii, Școala părinților și Seri duhovnicești – pentru adulți, toate acestea determinând și o serie de manifestări religioase: participarea la pelerinaje și procesiuni, expoziții și concerte de muzică cultă și religioasă.

Reconstrucția grădiniței s-a realizat de către Preotul Paroh Constantin Cîrstea împreună cu Consiliul Parohial, cu contribuția Consiliului Local al Primăriei Râmnicu Vâlcea și al Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea, după cum ne informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Comentarii Facebook


Știri recente