Inaugurarea centrului social Școală după școală, la Sibiu

La Biserica „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae” a fost inaugurat și sfințit luni, 11 februarie 2013, un centru de zi pentru copii, în care profesori voluntari îi ajută pe elevi să-și facă temele și îi îndrumă în activități extrașcolare. Copiii din centru primesc gratuit masa la cantina socială a bisericii amintite, dar și rechizite.

Slujba de sfințire a Centrului pentru copii „Școală după școală” de la Biserica „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Sibiu a fost oficiată de Înalt Preasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului. Au fost prezenți cei patru preoți slujitori la biserica sibiană, consilierul social de la Arhiepiscopia Sibiului, pr. Nicolae Rusu, protopopul de Sibiu, pr. Ioan Coșa, profesorii voluntari de la centru, părinții și copii beneficiari ai serviciilor acestei instituții, amenajată într-una dintre încăperile adiacente lăcașului de cult.

După slujba religioasă, IPS Mitropolit Laurențiu i-a binecuvântat și i-a felicitat pe ostenitori și a evidențiat legătura armonioasă dintre Școală și Biserică.

„Este o lucrare pe care Biserica o încurajează și dorim să fie împlinită cu multă acrivie și cu multă atenție. Copilașii care vin aici vor fi ajutați nu doar la teme, dar și în alte aspecte din viața lor de toate zilele. Dacă Biserica va contribui cu bunuri intelectuale, pedagogice și spirituale, lucrarea va putea fi continuată și cu sprijin material, în privința achiziționării de cărți și bunuri, atât de necesare pentru ca cei mici să meargă la școala. Biserica are un proiect de a-i chema pe copii și de a-i urmări pe cei care sunt în pericol de abandona școala. Trebuie să-i ajutăm să meargă la școală și să-i ajutăm ca rezultatele lor să fie cele dorite de toată lumea”, a spus IPS Laurențiu.

Mai multe instituții sociale

Copiii vor beneficia la Centrul „Școală după Școală” și de ore gratuite de limbi străine, de muzică și de religie, toate materialele necesare fiind susținute financiar de parohiile arondate bisericii sibiene. De asemenea, un medic pediatru va oferi consultațiile medicale periodice.

La biserica de pe bulevardul Mihai Viteazul funcționează de câțiva ani mai multe instituții de asistență socială, prin care persoanele cu nevoi din cartierele învecinate primesc ajutor. „În urmă cu șase ani, după ce am încheiat lucrările de zidire de la biserică, ne-am gândit că ar trebui să ajutăm oamenii și pe partea socială. Am început cu doi studenți săraci, pe care i-am ajutat să-și finalizeze studiile. Apoi, am continuat cu o cantină socială, unde vin zilnic 30 de persoane. Am gândit acum și acest centru de zi, iar printr-un efort deosebit le oferim și copiilor o masă. Avem un cabinet medical, unde medici de specialitate vin și oferă consultații gratuite, avem și un cabinet juridic, în special pentru pensionari”, ne-a spus pr. Achim Băcilă de la Biserica de pe Mihai Viteazul.

Comentarii Facebook


Știri recente