Inaugurarea Centrului de servicii sociale Acoperământul Maicii Domnului din Oradea

Centrul de servicii sociale „Acoperământul Maicii Domnului” din Oradea, destinat persoanelor cu diferite dizabilități, în special celor afectate de scleroză multiplă, aflat sub ocrotirea Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, prin Asociația Filantropia Oradea a Eparhiei, a fost sfințit și inaugurat vineri, 16 noiembrie 2012, de către Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a precizat Părintele Silviu Dobai.

Evenimentul a debutat prin oficierea slujbei de sfințire a centrului, prin oficierea slujbei Sfeștaniei (Aghiasma Mică), stropirea cu apă sfințită și ungerea cu untdelemn sfințit a așezământului, de către Chiriarhul Oradiei, în prezența Preacucernicilor Părinți membri ai Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei, a oficialităților locale, precum și de la nivel central, reprezentanți ai instituțiilor care au contribuit la reabilitarea, renovarea și dotarea centrului, preoți din municipiul Oradea, precum și numeroase persoane afectate de scleroză multiplă din întregul județ Bihor. Raspunsurile liturgice au fost date de corul „Diacon Nicolae Firu” al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea.

Au fost prezente și doamnele din cadrul Asociației Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei, care desfășoară o frumoasă colaborare cu acest Centrul de servicii sociale, venind în ajutorul celor aflați în suferință, prin diverse activități de voluntariat.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Ierarhul Oradiei a întărit importanța acestui moment pentru Episcopia Oradiei, noul așezământ social inaugurat fiind unic în România și cel mai mare de acest fel din sud-estul Europei, arătând grija permanentă a Bisericii Ortodoxe Române pentru cei aflați în suferință: „Ziua de astăzi și evenimentul la care suntem părtași este un izvor de speranță și de întărire sufeletească pentru noi toți. Aceasta pentru că, ori de câte ori suntem împreună și chemăm mila și ajutorul lui Dumnezeu, harul Preasfintei Treimi lucrează în chip minunat, și poate să prefacă orice neputință și durere într-un izvor binecuvântat al trăirii cu demnitate a suferinței și exemplu extraordinar de mărturisire înaintea lumii, tot mai bântuită de păcate și de egoism, care nu mai are timp să privească cu drag, cu sinceritate, la cei din jur, aflați în boală.”

„Dumneavoastră, dragi frați și surori care vă aflați aici sub ocrotirea Acoperământului Maicii Domnului, la fel ca întregul oraș Oradea, sunteți pentru noi toți un exemplu al felului în care ați reușit să vă depășiți neputințele și, privind în suflet, căutând acolo lumina, să reușiți să ne-o împărtășiți și nouă, celor care nu prea ne facem timp să ne îngrijim de propriile noastre suflete. Iar felul în care vă luptați cu boala, felul în care reușiți să învingeți toate gândurile negative și să Îl aveți pe Dumnezeu permanent în suflete, este un model de eroism pentru noi toți.”

„Pentru că suntem la un nou început la acest așezământ social al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei și pentru că mai multe instituții și persoane și-au dat concursul pentru înnoirea și dotarea acestui centru de îngrijire a bolnavilor, pentru ca cei care vin să aibă toate condițiile necesare efectuării tratamentelor și, astfel, măcar din acest punct exterior de vedere, să își desfășoare cu decență viața, se cuvine să mulțumim și, totodată, să felicităm pe toți cei care, în autoritate fiind și cu posibilitate să ajute, de la nivel local, sau de la nivel central, din capitala României, de la București, sau din alte părți, au oferit și facilitat obținerea resurselor financiare necesare modernizării acestui centru.”

După alocuțiunile oficiale, rostite de Domnul Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea, de Părintele Marcel Boloș, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, de Domnul Prof. Univ. Dr. Petru Mihancea, președintele de onoare al Fundației de Scleroză Multiplă din Bihor, de Domnul Marcel Morar, membru fondator al Fundației de Scleroză Multiplă, a fost lansat volumul „Scleroza multiplă – întrebările pe care le ai, răspunsurile de care ai nevoie”, o traducere din limba engleză a cărții cu același titlu, destinată persoanelor care suferă de această maladie și familiilor acestora. A urmat apoi, turul centrului, ghidajul fiind asigurat de Părintele Laurențiu Lazăr, consilier social-filantropic al Episcopiei Oradiei. La final, părinții consilieri de la Centrul Eparhial au împărțit bolnavilor, dar și celor prezenți, din partea Preasfințitului Părinte Sofronie, iconițe reprezentând pe Mântuitorul Iisus Hristos și pe Maica Domnului.

Centrul de scleroză multiplă din Oradea a luat ființa în anul 1993, grație inițiativei Domnului Marcel Morar din Oradea, afectat de boala sclerozei multiple, și Domnului Prof. Univ. Dr. Petru Mihancea. De la început acesta a funcționat în clădirea în care se află și astăzi, de la un an la altul diversificându-și serviciile. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, odată cu înființarea Asociației Filantropia Oradea, în anul 2009, membră a Federației Filantropia a Patriarhiei Române, Centrul de scleroză multiplă a devenit parte integrantă a Asociației Filantropia Oradea. Din anul 2011 clădirea centrului a intrat în ample lucrări de reconstrucție, reabilitare, renovare și modernizare, lucrări finalizate în toamn acestui an.

Centrul de servicii sociale „Acoperământul Maicii Domnului” din Oradea, a deservit până în anul 2011 un număr de 50 de persoane cu scleroză multiplă, din cele peste 500 diagnosticate cu această boală din județul Bihor, oferind servicii de informare și consiliere, de kinetoterapie și fizioterapie, ergoterapie, psihoterapie și socializare. Centrul are în dotare și o ambulanță, pentru asistență la domiciuliu. Deoarece baza materială a centrului s-a înnoit complet, iar cele 5 cadre medicale specializate care asigură tratamentele pentru cei bolnavi au de acum spațiul și dotările necesare pentru un act medical de înaltă calitate, numărul beneficiarilor direcți și indirecți va crește până la 90 de persoane.

Comentarii Facebook


Știri recente