Inaugurarea Centrului de Asistență Socială „Vasiliada” și punerea pietrei de temelie pentru o nouă biserică în Oradea

De praznicul Înălțării Domnului, joi, 28 mai 2009, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va săvârși Sfânta Liturghie în străvechea catedrală a Oradiei, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, cea mai veche biserică din Oradea. După Sfânta Liturghie se va deplasa la marginea orașului, la intrarea dinspre Băile Felix în Oradea, unde va oficia sfințirea și inaugurarea Centrului de Asistență Socială „Vasiliada” al parohiei, în cadrul căruia se construiește o frumoasă biserică ce are ca patroni pe „Sfântul Vasile cel Mare” și pe „Sfântul Pantelimon”.

În după-amiaza aceleiași zile, Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie va oficia slujba punerii pietrei de temelie pentru cel mai nou „laborator al Învierii” din Oradea, biserica cu hramul „Înălțarea Domnului”, situată într-un nou cartier de locuințe al orașului, în apropierea Spitalului de Pneumoftiziologie.

Sursa: Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei

Comentarii Facebook


Știri recente