Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a participat la hramul Bisericii „Sfinții 40 de Mucenici” din Iași

Biserica „Sfinții 40 de Mucenici” și „Sfinții Români” din cartierul ieșean Copou și-a serbat ieri, 9 martie 2009, hramul. Sărbătoarea a început duminică seara, cu slujba Vecerniei, oficiată de către Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, slubă la care au asistat zeci de credincioși. La finalul acesteia, Înaltpreasfințitul Teofan a ținut un cuvânt de învățătură în care a subliniat faptul că Sfinții 40 de Mucenici au ales să moară pentru credința în Hristos. „Poporul lui Dumnezeu, în această zi, a celor 40 de Mucenici, cum spune troparul, se roagă, ca, prin rugăciunile lor, mila lui Dumnezeu să se reverse asupra noastră. Aceasta este semnificația unei sărbători dedicate Sfinților Mucenici, și anume, ne adresăm lor, ca ei, prin îndrăzneala cea sfântă, pe care au dobândit-o în fața tronului Preasfintei Treimi, să poarte inimile, cugetele, bucuriile, dar și durerile noastre în fața lui Dumnezeu, pentru ca mila Lui să se reverse asupra noastră. Biserica a rânduit ca în fiecare zi să se așeze în fața evlaviei credincioșilor chipuri minunate, precum ale Sfinților 40 de Mucenici, oameni ca și noi, cu slăbiciunile care definesc ființa omenească, care și-au jertfit viața pentru Hristos. Sfinții 40 de Mucenici nu L-au tăgăduit pe Hristos, nu s-au lepădat de Biserica Lui, nu s-au întors la rătăcire. În momentul în care în fața lor a fost așezată alegerea: „ori Hristos și muriți”, „ori fără Hristos și trăiți”, Sfinții 40 de Mucenici au ales să moară, adică să trăiască în Hristos cel înviat din morți”, a spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a continuat să vorbească despre chinurile pe care le-au îndurat Sfinții 40 de Mucenici și despre mulțumirea pe care oamenii o aduc lui Dumnezeu prin cinstirea lor.

„După ce sfinții au pătimit și au fost duși să fie aruncați într-o groapă comună, cel mai tânăr dintre ei nu murise. Era, probabil, foarte puternic în trupul său, pentru că toți erau oșteni în Imperiul Roman. Mama acestui tânăr și-a dat seama că fiul ei nu era mort. În inima acelei mame s-a petrecut o furtună. Să dorească moartea fiului ei, sau viața. Dacă îi dorea viața, trebuia să-l aibă viu fără Hristos. Cu curaj de creștină adevărată, a stăruit ca el să moară, ca să nu piardă cununa pe care ceilalți 39 de confrați o aveau pregătită în împărăția cerurilor. Aceasta înseamnă să fii creștin adevărat; nenumărate momente prin care oameni ca noi, în momentul în care au fost chemați să-L mărturisească pe Hristos, au făcut-o fără rezervă. O sărbătoare precum aceasta, a Sfinților 40 de Mucenici, o zi precum Duminica Ortodoxiei se constituie, pe de o parte, ca o mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra Bisericii sale drept-slăvitoare din Moldova, din România și din întreaga lume, iar pe de altă parte, ca o chemare adresată nouă să conștientizăm apartenența noastră la Biserica lui Hristos. Nouă nu ni se cere să vărsăm sângele pentru Hristos cum au făcut-o cei 40 de Mucenici. Ni se cere aceeași determinare ca a lor, pentru a nu ne separa de Biserica lui Hristos. Orice ruptură din trunchiul Bisericii ne transformă într-o ramură fără sevă. Avem, prin mila lui Dumnezeu, rugăciunile sfinților, precum rugăciunile celor 40 de Mucenici sărbătoriți astăzi, care ne pot întări în drumul nostru către împărăția lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Teofan.

A urmat cuvântul Pr. Ioan Rusu, parohul Bisericii „Sfinții 40 de Mucenici” și „Sfinții Români”, care a mulțumit Mitropolitului Moldovei și Bucovinei pentru prezența la slujba Vecerniei, dedicată hramului. „Sfinții 40 de Mucenici au suferit moarte martirică la anul 320, la șapte ani după ce Constantin cel Mare a dat libertate creștinismului prin Edictul de la Milan. Acest an este marcat mai întâi de martirajul Sfântului Teodor Stratilat, la 8 februarie la 320, care a suferit moarte martirică sub împăratul Liciniu, care încă îi mai persecuta pe creștini. Sfinții 40 de Mucenici au fost prinși și închiși la 26 februarie, iar la 9 martie au murit pentru Domnul nostru Iisus Hristos. De 249 de ani, Sfinții 40 de Mucenici ne sunt ocrotitori”, a menționat pr. Ioan Rusu, care a oferit Înaltpreasfințitului Teofan o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos.

Ieri, 9 martie a.c., la Biserica închinată Mucenicilor din Sevastia, a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfințite. La finalul slujbei a avut loc o agapă frățească.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente