Înaltpreasfințitul Teofan a oficiat o slujbă de pomenire pentru victimele accidentului de la Scânteia, județul Iași

La Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” – vechea Catedrală mitropolitană din Iași, a avut loc ieri, 18 august 2009, după Sfânta Liturghie, slujba Parastasului pentru cele 14 victime ale accidentului care a avut loc vineri, 14 august 2009, în localitatea Scânteia, din județul Iași. Slujba a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. La final, Înaltpreasfinția Sa a afirmat că slujba de pomenire a fost săvârșită pentru că cele 14 persoane au fost fii și fiice ale mai multor parohii din Mitropolia Moldovei și Bucovinei. „Gândul de rugăciune a fost îndreptat în primul rând către Dumnezeu Cel Atoatemilostiv, ca să primească în odihna împărăției Sale pe robii care, în urma accidentului de săptămâna trecută, au plecat neașteptat de devreme dintre noi. Durerea pe care ei au încercat-o într-o fracțiune de secundă să le fi fost, cel puțin din acest punct de vedere, curățire de păcate și dobândirea împărăției cerurilor”, a spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care s-a referit apoi la durerea familiilor care și-au condus în aceste zile pe cei care au murit în accident. „Să-L rugăm pe Dumnezeu să le dea membrilor familiilor lor răbdare, credință multă și să accepte faptul că într-o bună zi se vor întâlni, în lumina Învierii lui Hristos, cu cei care au plecat dintre ei pe neașteptate. Să ne dea Dumnezeu puterea de a înțelege care este rostul nostru pe pământ, care este drumul nostru după moarte. Să le dea Dumnezeu celor plecați din această lume odihnă în lumina împărăției cerurilor, să le dea credință în înviere membrilor familiei, iar nouă – înțelepciunea necesară astfel încât să știm de ce trăim, de ce murim, care este sensul morții, care este semnificația vieții. Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, a mai adăugat Înaltpreasfințitul Teofan.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente