Înaltpreasfințitul Părinte Serafim: „Rugăciunea și postul trebuie să ne conducă la iubire”

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a susținut, în urmă cu două zile, la Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iași, conferința cu titlul ‘Dragostea care acoperă mulțime de păcate’. La acest eveniment au participat sute de tineri și studenți ieșeni.

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Iași, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a organizat, marți, o nouă prelegere din seria conferințelor Postului Mare, informează Ziarul Lumina. Manifestarea, moderată de Constantin Pavel, președintele ASCOR Iași, s-a bucurat de prezența numeroasă a studenților ieșeni. În deschiderea conferinței, IPS Serafim a vorbit despre iubirea de Dumnezeu, care ‘se exprimă în modul cel mai concret prin iubirea semenilor noștri’. ‘Cuvântul ‘dragoste’ apare de cele mai multe ori în Sfânta Scriptură, iar Mântuitorul spune că toată legea și toți proorocii sunt cuprinși în acest cuvânt. Dumnezeu Însuși este dragoste. Cele trei Persoane divine ale Sfintei Treimi formează o unitate tocmai datorită comuniunii și dragostei care Le unește. Omul este chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu este dragoste, și omul este dragoste’, a explicat IPS Serafim, care a continuat să vorbească despre căile prin care omul poate ajunge la iubirea față de aproapele.

Rugăciunea din biserică, mai de folos decât cea de acasă

‘Sfântul Grigorie Palama a spus că ‘mintea este o energie a inimii’. Mintea, dacă nu se întoarce și nu este în legătură cu inima, se împrăștie în cele exterioare. Întorcându-se în inimă, mintea își poate regăsi pacea și liniștea ei. Pentru ca mintea să se întoarcă în inimă, trebuie să ne rugăm foarte mult. Cu cât ne forțăm mai mult, mintea se închide în cuvintele rugăciunii. Rugăciunea din biserică ne ajută mai mult decât rugăciunea pe care o săvârșim acasă. În biserică trăim rugăciunea întregii comunități. Atmosfera de rugăciune din biserică este atât de densă, încât este suficient să stai atent și să nu gândești la nimic din cele din lumea aceasta. În biserică sufletul se unește în rugăciune cu Dumnezeu. Cine-și simte inima înseamnă că-L simte pe Dumnezeu. Dacă omul se roagă, postește și se nevoiește, ajunge la inima simțitoare, iar Hristos trăiește în om. Dumnezeu ne va întreba la judecată ce roade au adus în viața noastră rugăciunea și postul. Rugăciunea și postul trebuie să ne conducă la iubire. Chiar și atunci când suntem nedreptățiți, trebuie să luăm această nedreptate asupra noastră, pentru că așa a făcut și Mântuitorul Iisus Hristos. Aceasta este dragostea care acoperă mulțime de păcate, atât ale semenilor, cât și ale noastre’, a mai adăugat IPS Părinte Serafim.

IPS Serafim a slujit în paraclisul Facultății de Teologie din Iași

Înalt Preasfințitul Părinte Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a săvârșit ieri-dimineață slujba Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfințite în Capela Facultății de Teologie Ortodoxă ‘Dumitru Stăniloae’ din Iași. A fost prezent și IPS Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. IPS Serafim a adresat tinerilor teologi un cuvânt de învățătură în care a făcut referire la rugăciune și la lucrarea Sfântului Duh prin oameni. ‘Lumea de astăzi nu poate trăi fără duhovnicie, fără spiritualitate, fără interiorizare. Nu poate omul să ajungă la liniștea lăuntrică, la pacea inimii, decât prin rugăciune, prin slujbele Bisericii. Sfântul Simeon Noul Teolog spune că nu ești creștin prin simplul fapt că ești botezat, ci ești creștin doar în măsura în care pui în lucrare harul pe care l-ai primit la Taina Botezului. Nu trebuie să uităm că noi am fost chemați să fim lumina lumii’, a spus IPS Serafim. La final, pr. prof. dr. Viorel Sava, decanul Facultății de Teologie din Iași, a mulțumit Înalt Preasfințitului Teofan pentru că a mijlocit prezența Mitropolitului Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord în instituția pe care o conduce.

Comentarii Facebook


Știri recente