Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif se află într-o vizită pastorală în Irlanda

În perioada 14-17 martie a.c., Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale se află în vizită pastorală în Irlanda.

Sâmbătă, 14 martie, va săvârși prima Liturghie arhierească la Ballymena (Irlanda de Nord). În seara aceleiași zile, Înaltpreasfinția Sa va săvârși prima Vecernie arhierească în parohia de la Belfast (Irlanda de Nord).

Duminică, 15 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit va merge în parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Dublin, unde va săvârși Dumnezeiasca Liturghie. După-amiază va participa la adunarea anuală a asociației „Nepsis” din Irlanda.

Luni, 16 martie, Înaltpreasfinția Sa se va întâlni cu preoții și diaconii din Irlanda la sediul protopopiatului Irlandei (la Dublin), iar în seara aceleiași zile va fi în mijlocul credincioșilor din parohia din Cork.

Marți, 17 martie, de praznicul Sfântului Patrick, ocrotitorul Irlandei, Înaltpreasfinția Sa va săvârși Liturghia Darurilor mai înainte sfințite în parohia din Cork, care își sărbătorește hramul.

Sursa: Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale

Comentarii Facebook


Știri recente

Postul Naşterii Domnului: Resurse

Vă oferim mai multe resurse digitale pentru a parcurge perioada de postire cu folos duhovnicesc.  Postul Crăciunului, care a început în data de 15 noiembrie, amintește de postul îndelungat al patriarhilor și drepților din Vechiul…