Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Justinian al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului aniversează astăzi, 9 septembrie, 37 de ani de arhierie. În Paraclisul eparhial din Baia Mare a fost săvârșită o slujbă de Te-Deum care a fost urmată de o recepție, informează Radio TRINITAS.
„Slujitorii altarelor și credincioșii eparhiei ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului îi aduc cuvânt de mulțumire pentru întreaga activitate în ogorul Domnului rugând pe Dumnezeu ca în continuare să-i dăruiască sănătate, înțelepciune și toate cele de folos”, a declarat Părintele Cristian Ștefan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
Înaltpreasfințitul Justinian Chira s-a născut la 28 mai 1921, în satul Plopiș din județul Maramureș și a intrat în monahism în 1942. La 17 aprilie 1943 a fost hirotonit preot la Mănăstirea Rohia, pe care a condus-o din 1944, timp de 30 de ani.
Pentru meritele sale în 1973 a fost ridicat la rangul de arhiereu și a fost ales Episcop-vicar la Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.
În septembrie 1990 a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului și a fost instalat la 11 noiembrie același an.
Anul trecut Înaltpreasfinția Sa a primit rangul de Arhiepiscop.