În perioada 3-6 Septembrie a.c., Înaltpreasfinția Sa NIFON, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, s-a aflat în Georgia și Rusia, cu binecuvântarea Preafericitului Pãrinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în calitate de conducător al delegației Consiliului Ecumenic al Bisericilor, pentru a exprima solidaritatea creștinã cu Biserica Georgiei și pentru a transmite un mesaj de pace și reconciliere, având în vedere numeroasele suferințe îndurate de populația georgiană, dar și de cea osetinã și rusã.
În timpul vizitei, delegația a fost primitã de Sanctitatea Sa Patriarhul Elia al II-lea al Georgiei și de numeroși ierarhi ai Sf. Sinod, care a mulțumit pentru sprijinul moral, solidaritatea și comuniunea creștinã doveditã în aceste momente dificile. De asemenea, Patriarhul Georgiei a mulțumit și pentru mesajul transmis de Înaltpreasfințitul Mitropolit NIFON din partea Preafericitului Pãrinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Amintim cã, încã din 12 August, atât Consiliul Ecumenic al Bisericilor (C.E.B.), cât și Conferința Bisericilor Europene (C.E.C.) și-au exprimat îngrijorarea și dezamăgirea față de recurgerea la forță în Caucaz și au chemat la rugăciune pentru pace, îndemnând părțile implicate în conflict la găsirea unor soluții pașnice pentru rezolvarea neînțelegerilor, dar și la susținerea acestor eforturi de pace din partea tuturor confesiunilor creștine.
BIROUL DE PRESÃ AL ARHIEPISCOPIEI TRGOVIȘTEI