Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului a resfințit biserica din Săsăuș

Sărbătoarea „Zilele satului Săsăuș” a fost încununată, în cea de-a doua zi a manifestării cultural-artistice, de resfințirea bisericii din sat. Evenimentul a adus bucurie în inimile sătenilor veniți în număr mare la eveniment, iar mulți dintre cei în vârstă au mărturisit că nu-și aduc aminte de vizita vreunui ierarh la Săsăuș. În altarul rezidit al bisericii proaspăt reamenajate, au fost așezate moaște și un hrisov care va sta drept mărturie peste veacuri pentru istoricul eveniment, informează Ziarul Lumina.

Valea Hârtibaciului s-a aflat pentru două zile în mare sărbătoare, întrucât satul Săsăuș din inima acestei zone etnofolclorice și-a adunat fiii din toate părțile lumii pentru a-i însoți la ‘Zilele satului’. Sâmbătă și duminică, ulițele satelor au fost animate de copii înveșmântați în straie populare, de cântece tradiționale și de voia-bună specifică românilor. Cu sprijinul Primăriei comunei Chirpăr și a Consiliului Județean Sibiu, s-a organizat sâmbătă, 21 august, o serie de manifestări cultural-artistice, între care amintim un simpozion dedicat satului și personalităților marcante de aici, cum ar fi renumiții frați pictori Grecu, lansarea ‘Monografiei satului Săsăuș’ a profesorului Mircea Drăgan și spectacolele folclorice în cadrul cărora vechile tradiții de aici au reînviat pentru câteva ore.

Deci Sărbătoarea de la Săsăuș a avut ca moment central resfințirea Bisericii ‘Adormirea Maicii Domnului’ din localitate, duminică, 22 august. Monumentul istoric din secolul al XVII-lea este una dintre bijuteriile arhitecturale din zonă, pe care însă rigorile legislației privind monumentele istorice au ținut-o departe de visul săsăușenilor de a o renova în totalitate.

Slujba de resfințire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte consilierul economic al Arhiepiscopiei Sibiului, părintele Petru Madina, protopopul de Agnita, părintele Ioan Jurca și preoții slujitori de la parohiile învecinate. În mulțimea de credincioși venită la biserica din Săsăuș s-a aflat și primarul comunei Chirpăr, Chirion Stănuleț, alături de alte oficialități locale.

„Un loc sfințit și sfințitor”

După rânduiala obișnuită a târnosirii bisericii în cele patru laturi și rezidirea Sfintei Mese din altar, în piciorul căreia s-au așezat moaște, a urmat Sfânta Liturghie arhierească, oficiată pe noul altar. În cadrul slujbei, parohul bisericii, părintele Alexandru Copăceanu, a vorbit credincioșilor despre zbuciumata istorie a așezării sătești și a bisericii de aici, mulțumind Înaltpreasfințitului Laurențiu pentru prezența la sărbătorile din Săsăuș.

În cuvântul de învățătură de la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Laurențiu a evidențiat momentul de mare importanță al resfințirii bisericii de la Săsăuș, care a devenit astfel, prin jertfă euharistică, centru spiritual și izvor sfințitor. „Sfântul Altar rezidit acum a devenit un loc sfințit și sfințitor și va începe de astăzi, când veți intra cu toții în Sfântul Altar și veți săruta Sfânta Masă și Sfânta Evanghelie. De fiecare dată când veți aduce o pomenire la Sfântul Altar știți că este altarul ridicat în cinstea Maicii Preacurate, ocrotitoarea Bisericii, și că este locul de unde jertfa fără de sânge săvârșită de dumneavoastră prin intermediul preotului se va ridica spre altarul cel mai presus de ceruri și de acolo veți fi chemați cu toții la Masa Împărăției”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu.

Pilda lucrătorilor viei

În continuarea cuvântului de învățătură, Înaltpreasfințitul Laurențiu a tâlcuit pilda lucrătorilor celor răi pe care a spus-o Mântuitorul Iisus Hristos ucenicilor, așa cum ne relatează Evanghelia citită în Duminica a XIII-a după Rusalii. „Via nu este altceva decât lumea, pe care Dumnezeu a creat-o, căci El este stăpân a toate. Dar n-a lăsat-o la voia întâmplării, fără o pază, fără o grijă. Dumnezeu proniază lumea. El a făcut gard împrejurul viei, adică a oferit ocrotire. A pus o pază, pentru că a zidit turn de apărare, simbolul Bisericii, legat de altarul zidit, adică de teascul care face vinul, altarul pe care se prefac pâinea și vinul în Trupul și Sângele Mântuitorului. Lucrătorii viei au fost oamenii Vechiului Testament. Și a trimis Stăpânul pe slujitori să ceară cele cuvenite iar lucrătorii nevrednici i-au omorât pe aceștia. A trimis a doua oară, ceea ce arată că Dumnezeu are răbdare cu oamenii, în speranța că a doua oară lucrătorii vor răspunde dragostei dumnezeiești tot cu dragoste, dar aceștia au făcut la fel. Și iată că și a treia oară Dumnezeu a încercat salvarea omenirii prin trimiterea propriului Său Fiu, pe Mântuitorul Iisus Hristos. Dacă pe proorocii Vechiului Testament, poporul ales i-a omorât și prigonit, pe Fiul lui Dumnezeu L-au răstignit pe Cruce (…). Noi suntem mădulare ale Trupului tainic al Domnului, Sfânta Biserică. Și nouă ni se cere un răspuns sincer cuvenit la dragostea ce vine din partea lui Dumnezeu”, a spus Mitropolitul Ardealului.

Ierarhul l-a hirotesit sachelar la Sfânta Liturghie pe părintele paroh și a oferit acte de cinstire Adunării Parohiale, primarului comunei Chirpăr și Consiliului Local, viceprimarului Eugen Feldioiu și arhitectului Vladimir Grigorov.

Manifestările de la Săsăuș s-au încheiat cu agapa frățească și cu un spectacol folcloric.

„Biserica cu care ne mândrim”

Biserica din Săsăuș a fost zidită în 1780 de către credincioșii din sat, din piatră și cărămidă, în stil transilvănean, și prezintă câteva elemente gotice. Pictura este deosebit de valoroasă, întrucât a fost executată de frații Grecu din satul sibian. În perioada 2006-2009, s-a schimbat acoperișul, s-a zugrăvit exteriorul și s-au schimbat geamurile. Biserica este pentru săsăușeni nu doar lăcașul de rugăciune, ci și simbolul credinței lor păstrate de-a lungul timpului chiar cu timpul vieții.

Comentarii Facebook


Știri recente