ÎNĂLȚAREA DOMNULUI – ZIUA EROILOR, SĂRBĂTOARE NAȚIONALĂ A POPORULUI ROMÂN (13 iunie 2013)

În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălțării Domnului (13 iunie 2013) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.

La sărbătoarea împărătească a Înălțării Domnului, în toate catedralele, bisericile și mănăstirile ortodoxe din țară și străinătate sunt pomeniți eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român.

Slujbe de pomenire vor fi oficiate după Sfânta Liturghie și la cimitirele, troițele și monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.

Reamintim că prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească. Totodată, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, sărbătoarea Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos – Ziua Eroilor, ca sărbătoare națională a poporului român.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE

Comentarii Facebook


Știri recente