Astăzi, 3 februarie, în ziua următoare praznicului Întâmpinării Domnului sunt Biserica îi pomenește pe Sfântul și Dreptul Simeon și pe Sfânta Proorociță Ana. Conform Sinaxarului acestei zile, din porunca lui Ptolomeu, regele Egiptului, Vechiul Testament a fost tradus din limba ebraică în limba greacă, de către 70 de înțelepți din Israel. Între aceștia s-a numărat și Simeon. Când a ajuns la cuvintele profetului Isaia: „Iată fecioara va lua în pântece și va naște fiu”, s-a îndoit, gândind că nu este cu putință ca o fecioară să poată naște și, luând cuțitul, a voit să șteargă aceste cuvinte. Dar îngerul Domnului l-a oprit și i-a zis: „Nu fi necredincios… nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce Se va naște din Curata Fecioară, Hristos Domnul”. Dând crezare cuvintelor îngerești, Simeon a așteptat venirea lui Hristos în lume. La 40 de zile după naștere, Pruncul Iisus a fost adus la templu din Ierusalim de Fecioara Maria și Dreptul Iosif, după obiceiul Legii vechi. Atunci Sfântul Simeon, îndemnat de Duhul Sfânt, a luat în mâini pe Domnul și a zis: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta”. El a proorocit despre patima lui Hristos și despre răstignirea Lui, spunând că va trece prin sufletul Născătoarei de Dumnezeu sabia mâhnirii și a necazului, când va vedea pe Fiul său răstignit pe Cruce. Tradiția spune că Simeon a murit la vârsta de 360 de ani.
Anul pandemiei: 26 de cuvinte de speranță ale Patriarhul Daniel
În data de 26 februarie se împlinește un an de la diagnosticarea primului caz de Covid pe teritoriul țării noastre. A fost un an dificil în care tema și frica de moarte au paralizat lumea…
Un album pentru Anul omagial 2021: „Diaspora Bisericii Ortodoxe Române”
Volumul „Diaspora Bisericii Ortodoxe Române”, publicat la Editura Basilica a Patriarhiei Române, trece în revistă centrele eparhiale și reprezentanțele Bisericii noastre din afara granițelor României. Publicat într-un format prietenos și ușor de consultat, albumul prezintă…
Anul 2022 va fi dedicat rugăciunii și sfinților isihaști
Sfântul Sinod a dedicat anul următor rugăciunii și sfinților isihaști. Hotărârea a fost adoptată în ședința desfășurată miercuri la Palatul Patriarhiei. Titulatura oficială a anului 2022 este: Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și…
Un an de Covid. Pandemia, motor al vieții duhovnicești?
Pe 26 februarie punem punct după un an de pandemie în România. Punct și de la capăt, pentru că în ciuda tuturor eforturilor, această boală ne va mai pune încă probleme. Primul caz de coronavirus…
Casa lui Duiliu Zamfirescu, donată statului. Va intra în circuitul turistic
Casa lui Duiliu Zamfirescu din comuna Vârteşcoiu, terenul din preajmă, mai multe obiecte şi manuscrise care au aparţinut acestuia au fost donate, joi, Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea de moştenitorii scriitorului. Donaţia a fost făcută cu…