În ziua sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului” sute de parohii și mănăstiri din Patriarhia Română își vor serba hramul

La 15 august Biserica Ortodoxă face pomenirea Adormirii Maicii Domnului. În ziua acestui praznic foarte multe mănăstiri și biserici din țară își sărbătoresc hramul.

În Arhiepiscopia Bucureștilor, în cadrul Protoieriei I Capitală este o parohie care își sărbătorește hramul, în Protoieria II Capitală sunt 13 parohii, iar în Protoieria III Capitală sunt 10 parohii care își serbează hramul. În Protoieria Ploiești își sărbătoresc hramul 10 biserici parohiale, precum și Așezământul monahal Ghighiu. În Protoieria Câmpina sunt în sărbătoare 14 parohii, în Protoieria Ilfov Nord 25 de biserici își cinstesc ocrotitoarea, iar în Protoieria Vălenii de Munte sunt în sărbătoare 10 biserici, precum și alte 26 de biserici în Protoieria Urlați.

În Moldova, numeroase biserici și mănăstiri au hram ‘Praznicul Adormirii Maicii Domnului’. La Mănăstirea Putna, ctitoria Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinți pictura bisericii voievodale a mănăstirii. Întâistătătorul Bisericii noastre va oficia Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, pe un podium special amenajat în incinta mănăstirii

De ziua hramului, la Mănăstirea Văratec, maicile se pregătesc pentru credincioșii care vor trece pragul mănăstirii. Tot pe 15 august, își cinstesc hramul și mănăstirile Bistrița și Schitul Draga, din județul Neamț, Mănăstirea Cozancea și Mănăstirea Zosin, din județul Botoșani, mănăstirile Rarău, Humor, Fetești, Schitul Orata și Plutonița din Suceava, informează „Ziarul Lumina”.

De sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Sâmbăta de Sus – Brâncoveanu își va serba hramul. Cu acest prilej racla cu sfinte moaște de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu a fost dusă astăzi, 14 august, la Mănăstire „iar luni, va fi dusă în catedrala din Făgăraș, care este în lucru, ca binecuvântarea lui Dumnezeu să se reverse asupra lucrătorilor și această lucrare să fie dusă la bun sfârșit”, a spus Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului pentru Radio TRINITAS. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, alături de Preasfințitul Părinte Andrei Făgărășeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului și de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, informează TRINITAS TV.

De asemenea, Mănăstirea Tismana își va sărbători hramul duminică, 15 august. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei.

În Arhiepiscopia Alba Iuliei mai multe Mănăstiri își sărbătoresc hramul duminică: mănăstirile Râmeț, Oașa, Poșaga și Obârșii din jud. Alba și mănăstirea de la Sânmărtinul de Câmpie din județul Mureș. La acest praznic Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea de la Sânmărtinul de Câmpie, unde este stareț Părintele Teodul Libeg, informează reintregirea.ro.

Cu ocazia hramului, la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea, va fi prezent Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. De asemenea în Eparhia Râmnicului își vor mai serba hramul numeroase lăcașuri de cult dintre care menționăm: mănăstirile Frăsinei, Govora și Sărăcinești

Vechea Catedrală din Buzău se va afla în sărbătoare, astfel de „Adormirea Maicii Domnului își va sărbători hramul. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Argeș, cu ocazia hramului Adormirii Maicii Domnului.

Cu prilejul Sărbători Adormirii Maicii Domnului și Mănăstirea Hodoș – Bodrog din județul Arad își serbează hramul. Mii de pelerini din întreaga țară participă astăzi, 14 august, la procesiunea „Drumul Crucii”. Din anul 2000, ea se face pe drumul Mănăstirii spre satul Bodrogul Nou, unde s-au amplasat 14 cruci. Procesiunea va fi condusă de Înaltpeasfințitul Arhiepiscop Timotei, informează Radio TRINITAS. În dreptul fiecărei cruci vor fi rostite rugăciuni și cântări adecvate fiecărui popas a menționat părintele Arhimandrit Nestor, starețul manastirii. Mănăstirea Hodoș – Bodrog are o vechime de aproape un mileniu și este prima mănăstire ortodoxă atestată documentar, în anul 1177, într-o diplomă dată de regele Bela al III-lea.

În județul Caraș-Severin, Mănăstirea Teiuș își va sărbători hramul de praznicul Adormirii Maicii Domnului. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

De praznicul „Adormirii Maicii Domnului”, vechea catedrală Episcopală din Oradea își va sărbători hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei. În Episcopia Oradiei își vor mai sărbătorii hramul și alte biserici și mănăstiri, dintre care amintim Biserica cu Lună, Biserica mare a Mănăstirii Izbuc și Biserica mare a Mănăstirii „Sfânta Cruce”.

În sărbătoare se află și Catedrala Episcopală din Giurgiu, care își sărbătorește primul hram. În curtea Catedralei Episcopale vor fi așezate spre închinare părticele din moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, primite din partea Episcopiei Romano-Catolice din Chiavari, provincia Liguria. Credincioșii se vor închina și la moaștele Sfântului Nectarie de Eghina, cât și la părticele din moaștele Sfântului Ioan Rusu, ce vor fi aduse de la Mănăstirea ‘Sfântul Ioan Rusu’ din localitatea Slobozia de Giurgiu.

Mănăstirea Polovragi din județul Gorj, se va bucura în ziua hramului, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, de prezența Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei care va săvârși Sfânta Liturghie cu acest prilej, informează episcopiaseverinului.ro. Sfântul așezământ monahal de la Polovragi este situat la nord-est de Tg. Jiu, pe șoseaua Tg. Jiu – Rm. Vâlcea, într-un cadru pitoresc, la poalele muntelui Piatra Polovragilor.

De asemenea, Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Roma își sărbătorește mâine, 15 august, pentru a doua oară hramul, informează Departamentul de informare și Mass media al Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei. Mănăstirea de maici de la Roma care se află la Sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a luat naștere de praznicul sfântului Apostol și Evanghelist Ioan de-Dumnezeu-Cuvântătorul, în 26 septembrie 2008, și este închinată Maicii Domnului. Mâine, de ziua hramului, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, aducând astfel o bucurie atât monahiilor cât și tuturor enoriașilor sfintei mănăstiri.

În Episcopia Europei de Nord, parohia Adormirea Maicii Domnului din Stockolm, Suedia, își va prăznui mâine, 15 august, hramul. Credincioșii parohiei se vor bucura de prezența Preasfințitului Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord care va oficia cu acest prilej Sfânta Liturghie Arhierească.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului va fi marcată și la Mănăstirea Celic Dere din Episcopia Tulcii precum și la mănăstirile Brâncoveni și Strehareț din Episcopia Slatinei și Romanaților.

Comentarii Facebook


Știri recente