În Transilvania sfințirea Marelui Mirului s-a săvârșit înainte de 1864

Sfințirea Marelui Mir a constituit și constituie un eveniment deosebit în viața unei Biserici, atât prin solemnitate și rânduială, cât și prin afirmarea autocefaliei acesteia. Acest lucru s-a înfăptuit și în Mitropolia Transilvaniei, la Sibiu, acum un secol și jumătate.

Sfințirea Mirului de către orice episcop

La început, Sfințirea Marelui Mir se săvârșea de către orice episcop, în Pidalion găsindu-se un singur canon care vorbește despre actul sfințirii Sfântului Mir, poruncind ca acesta să nu se săvârșescă de către preoți, rezervând aceasta episcopilor. Canonul 6 al Sinodului de la Cartagina din anul 449 precizează dreptul fiecărui episcop de a sfinți Marele Mir. Prerogativa fiecărui episcop de a sfinți Marele Mir s-a datorat, în primul rând, dreptului de autocefalie de care s-au bucurat în primele secole episcopii tuturor comunităților. Și în cel mai vechi Euchologhion bizantin: Barberini gr. 336, în capitolul Pregătirea și sfințirea Mirului se menționează faptul că ‘facerea Mirului are loc în Sfânta Joi a Săptămânii Mari numai de către episcop’. Liturgiștii Vasile Mitrofanovici și Teodor Tarnavschi afirmă și ei că sfințirea Mirului este săvârșită de către episcop sau mitropolitul țării. Sfințirea Mirului era săvârșită, la început, de orice episcop, pentru eparhia sa, mai târziu însă s-a impus de către Patriarhia Ecumenică ca Bisericile dependente de aceasta să primească Sfântul și Marele Mir de la Constantinopol.

Prima mitropolie autocefală românească

În ceea ce privește situația Bisericii Ortodoxe din Transilvania, în comparație cu cea din Moldova și Țara Românească, aceasta este cu totul alta, specială, pe lângă multe altele și datorită faptului că provincia istorică a Transilvaniei era parte integrantă din Imperiul Austro-Ungar.

Biserica Ortodoxă de aici cât și poporul român, deși constituiau majoritatea, au fost nerecunoscute, fiind doar tolerate. Cu toate acestea, românii de aici au avut strânse legături cu românii, frații lor, de dincolo de Carpați, cu cei din Moldova și Țara Românească. Mulți dintre ierarhii din Transilvania erau hirotoniți până în anul 1701 la Argeș, Târgoviște sau București.

De multe ori, primeau și Sfântul Mir tot de la ierarhii români de peste munți. Această situație a durat până în anul 1761, în primă fază, iar apoi până în 1864, când se înființează Mitropolia Transilvaniei.

Biserica Ortodoxă din Transilvania a fost cea care a dobândit cea dintâi, dintre Mitropoliile românești, autocefalia sau independența recunoscută la nivelul interortodox. Mitropolia de la Sibiu s-a deprins de cea sârbă în 1864. Sinodul episcopesc de la Karlowvitz i-a acordat, în august 1864, statutul de autocefalie. Ea însă a fost recunoscută de către împărat, printr-un autograf din 24 decembrie 1864, iar apoi de Parlamentul ungar prin AL 9 din mai 1868. Toate acestea au fost duse la îndeplinire prin grija și munca asiduă a marelui mitropolit Andrei Șaguna. Noua mitropolie avea ca eparhii sufragane Aradul și Caransebeșul, înființată imediat după recunoașterea autocefaliei. ‘Devenită autocefală, Biserica Ortodoxă Română a Transilvaniei, sub înțeleptul și energicul ei mitropolit Andrei Șaguna, va fi în fruntea luptei pentru unitatea cultural-națională a românilor de o parte și de alta a Carpaților și pentru drepturile naționale ale românilor din Transilvania în condițiile grele ale dualismului austro-ungar (1867).’ Ministrul Cultelor Al. Lepădatu a afirmat în ședința Sfântului Sinod din 4 februarie 1925, cu ocazia proclamării Patriarhiei Române: ‘Cu excepția Arhiepiscopiei Basarabiei, care făcea parte din Biserica rusească, cele două mitropolii…, cea a Ardealului și aceea a Bucovinei, au intrat în unitatea română ca Biserici autocefale’.

Episcopul Vasile Moga a sfințit Mirul înainte de 1864

Marele cărturar și ierarh Melchisedec Ștefănescu afirma, în răspunsul Bisericii Ortodoxe Române către Patriarhia Ecumenică din 1882, că și în Ardeal, la Sibiu, s-a săvârșit sfințirea Sfântului Mir, aceasta datorită faptului că Mitropolia de aici era autocefală, ‘în fiecare țară cu Biserică autocefală sfințirea Mirului se face numai în Bisericile principale, la patriarhii și mitropolii. Așa în Orient se face la Patriarhia de Constantinopol, la a Ierusalimului, a Antiohiei, Alexandriei, la Crit; în Rusia la Mitropoliile din Petersburg, Moscova și Kiev, în Austria la Mitropoliile din Carloviț, din Sibiu și din Cernăuți’.

Cât privește sfințirea Marelui Mir la Sibiu, în Transilvania, există un document din care se deduce faptul că sfințirea Mirului s-a săvârșit înainte de 1864. Ilarion Pușcariu publică, printre alte documente, o scrisoare din 15 noiembrie 1822, a episcopului român de la Sibiu, Vasile Moga, către preoți, în care se spune: ‘Fiindcă sfântul mir s-a împuținat și trebuie sfințit altul de ajuns la toată eparhia… Sfinția ta de la toată biserica, care are lipsă de mir să trimită încoace un zlot, ca să avem pe ce cumpăra untul de lemn și aromate. După tipic se sfințește mir, se trimite la toate bisericile de ajuns.’ Astfel, din aceasta reiese faptul că întâiul episcop român la Sibiu, Vasile Moga, a săvârșit într-una din bisericile românești din Sibiu sfințirea Marelui Mir.

Andrei Șaguna și procurarea Mirului

Din timpul păstoririi la Sibiu a marelui mitropolit Andrei Șaguna, există o scrisoare adresată prin intermediul lui C. Hurmuzachi arhimandritului Neonil, starețul Mănăstirii Neamț. Aceasta este datată din anul 1849, când Andrei Șaguna era doar episcop la Sibiu. Prin această scrisoare se cereau ajutoare pentru bisericile de aici, cărți, veșminte, bani și Marele Mir. O scrisoare, se pare ca răspuns, a arhimandritului, nedatată, precizează printre altele că a trimis și ‘puțin Sfântul Mir din cel ce avem, căci mai mult acum deodată nu-i de unde’. Într-o altă scrisoare, arhimandritul Neonil îl informează într-un post-scriptum că ‘vă vestesc că de vreo câteva zile s-au trimis din mănăstirea noastră pe părintele Nathanail, întâi duhovnic și cu alți părinți spre aducerea Sf. Mir de la Kiev pentru țara noastră, pe care i-am însărcinat a cere și pentru Prea Sfinția Voastră…’ O altă informație despre procurarea Sfântului Mir pentru nevoile Episcopiei Ortodoxe la Sibiu, o întâlnim într-o scrisoare a protopopului Verzea către Andrei Șaguna, pe care îl informează că episcopul Filotei al Buzăului a trimis, pe lângă câteva cărți, și o ‘sticluță cu Sfântul Mir’.

În timpul mitropolitului Miron Romanul

Una dintre cele mai evidente informații despre sfințirea Marelui Mir la Sibiu, după reînființarea Mitropoliei Transilvaniei, o întâlnim abia în timpul păstoririi celui de al doilea mitropolit Miron Romanul (1874-1898). În ‘Telegraful Român’ din 7/19 aprilie 1884, la rubrica Varietăți, în primă știre apare scris: ‘(Sfințire de mir) Sub Sfânta Liturghie din joia mare Excelența Sa Pr. Arhiepiscop și mitropolit Miron Romanul a săvârșit Sfințirea Marelui Mir asistat de P. Protosincel Nicanor Frateșiu, asesorii consistoriali Zaharia Boiu și Moise Lazăr P. Dumitru Cunțan profesor de cântări P. Ioan Ghibu profesor seminarial și de diaconul ceremonial.’ Mitropolitul Miron Romanul a sfințit astfel, în vechea biserică grecească cu hramul ‘Schimbarea la Față’ (demolată în anul 1902, pentru ridicarea măreței catedrale mitropolitane), Marele Mir pentru nevoile Mitropoliei Ardealului care avea în componență și Episcopia Aradului și Episcopia Caransebeșului.

Este o informație care vine în întărirea atât a spuselor episcopului Melchisedec Ștefănescu cât și a stării de jure a autocefaliei Mitropoliei Transilvaniei. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 30 martie 2010)

Comentarii Facebook


Știri recente