În smerenie începe pregătirea lucrării harului

În Duminica a XVIII-a după Rusalii, ieri, 23 septembrie 2012, în toate bisericile ortodoxe a fost citită pericopa din Evanghelia Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, de la capitolul 5, versetele 1-11, despre Pescuirea minunată. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a evidențiat în cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul istoric ‘Sfântul Mare Mucenic Gheorghe’ din Reședința patriarhală că această pericopă este o evanghelie a smereniei, dar și o evanghelie a speranței dincolo de eșec și o evanghelie a chemării, a schimbării vieții noastre atunci când nu ne așteptăm, informează Ziarul Lumina.

Când Mântuitorul l-a îndemnat pe Sfântul Apostol Petru să arunce din nou mrejele, acesta nu era convins că mai are vreo șansă să mai prindă mult pește. Deși lipsit de entuziasm, Sfântul Apostol Petru a ascultat porunca Mântuitorului. ‘Nu știa atunci ce va urma, dar Sfântul Petru arată multă smerenie prin ascultarea față de Hristos. Ascultarea sa se vede prin faptul că el nu întreabă nimic, nu cere nici o explicație și nici nu știe ce va urma, ci face doar ce îi spune Iisus, Învățătorul său. Această smerită ascultare a lui a fost deosebit de benefică pentru ceea ce a urmat’, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Minunea care s-a petrecut înaintea ochilor săi l-a făcut pe Apostolul Petru să reacționeze într-un mod care, a explicat Preafericirea Sa, a devenit pildă pentru creștinii de pretutindeni: ‘În mod firesc, când cineva are un mare succes și dobândește ceva bun, la care nu se aștepta, exprimă recunoștință și bucurie. Dar în Evanghelia de astăzi, Sfântul Apostol Petru a căzut în genunchi înaintea Mântuitorului și a zis: ‘Doamne, ieși de la mine, că sunt om păcătos!’ De ce Sfântul Apostol Petru nu a mulțumit și nu s-a bucurat, ci a arătat mai multă smerenie, însoțită de pocăință? Această se explică prin faptul că Sfântul Apostol Petru a simțit dumnezeirea lui Hristos. Întâlnindu-se cu sfințenia lui Dumnezeu din Iisus Hristos, Sfântul Petru și-a sporit conștiința păcătoșeniei. Această experiență a proximității sfințeniei lui Dumnezeu este o experiență a fiorului Sfânt, al cutremurului duhovnicesc pe care îl are omul, creatură, în fața lui Dumnezeu, Creatorul’.

‘Scopul vieții nu sunt reușitele în lanț, ci marea izbândă a mântuirii sufletului’

De aici învățăm că uneori, chiar dacă nouă ni se pare, după mintea și după înțelepciunea noastră, că un lucru e prea greu sau nu este realizabil, atunci când ascultăm de Hristos și împlinim poruncile Sale, putem simți cum harul Său lucrează minunat în viața noastră, în viața Bisericii și în lume. Citându-l pe Sfântul Isaac Sirul, Întâistătătorul Bisericii noastre a spus că Dumnezeu dă harul său nu pentru mulțimea ostenelilor, ci pentru smerenia care vine din multele osteneli duhovnicești. Cel care se ostenește și se mândrește nu vede minunea lui Dumnezeu în viața lui, ci numai cel care se smerește în urma multor osteneli și simte nevoia ajutorului lui Dumnezeu.

‘Din Evanghelie mai învățăm că și în viața personală, foarte adesea, constatăm eșecul lucrărilor pe care le săvârșim cu forțe proprii, cu mare încredere în noi înșine. Și deși poate intenția a fost bună, lucrarea nu s-a împlinit. Ne-am pregătit pentru un examen, dar într-un moment de slăbiciune nu am mai putut răspunde după cum trebuia. Unii cad în deznădejde, în descurajare. Evanghelia ne arată că Dumnezeu nu ne părăsește atunci când am eșuat, ci așteaptă să vadă dacă noi ne apropiem de El, Îi cerem ajutorul sau nu. Și dacă întru smerenie acceptăm înfrângerea sau eșecul, în această stare de smerenie începe pregătirea lucrării harului Său. Deci totdeauna Dumnezeu ne ajută, dar nu totdeauna când și cum vrem noi, ci ne ajută atunci când consideră El că este folositoare această ajutorare și în modul pe care El îl alege, cu înțelepciune și cu iubire părintească, pentru mântuirea sufletului nostru și a celor din jurul nostru. Cu alte cuvinte, întotdeauna Dumnezeu lucrează spre binele oamenilor, chiar și atunci când lor li se pare că au fost părăsiți, pentru că El nu vede drumul vieții noastre la 100 de pași, ci El vede drumul vieții până la capătul său și scopul vieții nu sunt reușitele în lanț, ci marea izbândă a mântuirii sufletului, a apropierii de Dumnezeu și a unirii cu Dumnezeu, izvorul vieții veșnice’, a mai subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Comentarii Facebook


Știri recente