În Sfânta și Marea Marți se citește pericopa evanghelică ce relatează Pilda celor zece fecioare

Pentru Sfânta și Marea Marți din Săptămâna Patimilor Domnului, Sfinții Părinți au rânduit a se citi pericopa evanghelică de la Matei ce relatează Pilda celor zece fecioare. Despre parabola celor zece fecioare în urcușul sufletesc spre Învierea Domnului a vorbit părintele Vasile Dumitrescu, profesor la Seminarul Teologic ‘Sfântul Voievod Neagoe Basarab’ din Curtea de Argeș.

Pentru înțelegerea semnificațiilor zilelor Săptămânii Patimilor, se cuvine să recurgem la învățătura celor ce le-au rânduit în cultul Bisericii – Sfinții Părinți: ‘Urcușul spre Înviere nu poate evita Săptămâna Patimilor, săptămână asupra căreia s¬au aplecat cu multă grijă Sfinții Părinți când au ales temele spre care trebuie să se îndrepte meditația noastră duhovnicească. Iar, dacă Pilda celor zece fecioare se află printre aceste teme, înseamnă că importanța ei este una covârșitoare. Demersul nostru spre a înțelege semnificațiile tainice ale acestei pilde ar trebui să țină cont de două aspecte: pe de o parte, să nu rătăcim de la ceea ce a vrut Mântuitorul să transmită, iar mai apoi să ne adresăm omului contemporan care nu mai are preocupări duhovnicești, iar aplecarea lui spre interioritate aproape că nu mai există. Și, cu siguranță, pentru a obține și rezultate, avem nevoie de autoritatea Sfinților Părinți, căci nu putem despărți vreodată înțelegerea Sfintei Scripturi de Sfânta Tradiție.’

Mântuitorul Hristos ne vorbește prin parabole

Sfânta și Marea Marți are drept pericopă evanghelică o pildă, procedeu foarte des folosit de Mântuitorul Hristos în predicarea Evangheliei Sale: ‘De mai multe ori pe parcursul activității Sale în mijlocul oamenilor, Mântuitorul a abordat tema Împărăției Cerurilor. Și de fiecare dată când Mântuitorul a abordat tema, a descoperit alte și alte dimensiuni și înțelesuri ale Împărăției. Și fiecare nouă dimensiune, fiecare nou înțeles, oricât de altul ar fi părut, spunea totul. Sub altă formă, dar totul. Și, pentru a preciza și mai mult aceste înțelesuri profunde, Mântuitorul compară Împărăția Domnului cu o Cină sau cu o Nuntă la care suntem invitați toți. Iisus preferă să vorbească în parabole, adică într-un limbaj simbolic, pentru ca aceia ce ascultă să vadă și să înțeleagă fără să cuprindă. Apoi parabola îi dă posibilitatea să vorbească în mod spontan, în afara sinagogii, în aer liber, în corabie, pe coline, pe drum, fără un text biblic în față. Parabolele au un stil popular, se referă la oameni reali și la evenimente din mediul palestinian. Cu aceasta Iisus vrea să sensibilizeze populația care nu frecventa sinagoga: femei, copii, perceptori. Parabola stimulează imaginația și conversația, provoacă tensiuni, neînțelegeri și conflicte, ocazii pentru Iisus de a interveni. Într¬adevăr, el explică, interpretează, face aluzii în fața cărora ascultătorii se simt liberi. În toate parabolele se plasează de partea celor ce ascultă, lăsând auditorilor libertatea de a răspunde. Iisus nu impune doctrine definitiv formulate sau exegeze enigmatice cu ambiguități, ci vrea să releve forța lui Dumnezeu care este ascunsă oamenilor.

‘Iată, Mirele vine! Ieșiți întru întâmpinarea Lui!’

Asemenea troparului cântat la slujba deniei, care vestește că Mirele vine în miezul nopții, și fericită e sluga pe care o va afla priveghind, cuvântul evanghelic al parabolei prezintă răspunsul înțelept al celor cinci fecioare la vestirea Iată, Mirele vine! Ieșiți întru întâmpinarea Lui: ‘Pilda celor zece fecioare ne aduce înainte acest mesaj al întâlnirii omului cu Dumnezeu, întâlnire care nu poate avea loc oricum și oricând. Regulile sunt stabilite de Mire, de Împărat. El vrea să vină pe neștiute, în miez de noapte, ca să mențină trezvia celor ce-L așteaptă. Mirele cere și împlinirea unor condiții: candelele (sufletele) să aibă untdelemnul faptelor bune și al milosteniei. Iar fecioarele cele nebune aveau untdelemn, dar nu de-ajuns, nu au lucrat până la venirea nopții (morții) și, mai mult, au plecat să ia untdelemn de acolo de unde nu mai era, de la cei săraci, care de-abia au fapte pentru mântuirea lor, nu au să vândă și nici nu-și pot împrumuta faptele pentru mântuirea altora. Cumva, pilda aceasta stă în centrul Săptămânii Patimilor. Ea ne aduce înainte, în chip tainic, Sfânta Cruce, pentru că avem datoria de a dori nunta Mirelui ceresc (dimensiunea verticală), dar nu putem ajunge la ea fără a ne apleca spre semenii noștri cu iubire și milostenie (dimensiunea orizontală). Brațele spirituale ale Crucii se întâlnesc în fecioarele înțelepte, care iubesc pe Dumnezeu și pe oameni din tot adâncul ființei lor, care este clădită pe jertfă, pe renunțare, căci nu e ușor să biruiești patimile aduse de pofte. Iar în fecioarele nebune, ca și în ‘nebunii’ contemporani, nu rămâne decât fățărnicia unei fapte bune făcute în duh egolatru, pentru slavă deșartă, pentru publicitate, pentru agonisire de false laude’.

Modelul fecioriei

În continuare, părintele profesor a descris frumusețea fecioriei așa cum reiese ea din discursul Mântuitorului: ‘Nu e întâmplător nici faptul că Mântuitorul alege să vorbească despre fecioare și nu despre o altă categorie de oameni. Dacă ținem cont că primii oameni trăiau în feciorie, devine extrem de limpede de ce oamenii ce trăiesc în feciorie capătă o mai mare apreciere. Pofta trupească este o consecință a căderii în păcat și biruirea ei face din om un înger în trup. Fecioria este viața îngerilor, însușirea oricărei firi necorporale. Știm că Domnul a binecuvântat căsătoria când a trăit printre oameni, săvârșind prima minune la nunta din Cana Galileii și știm și pe Sf. Ap. Pavel, care a spus: Cinstită este căsătoria și patul neîntinat. Știm totuși că fecioria este superioară căsătoriei. Cunoaștem că toți muritorii, afară de începătorii neamului omenesc, sunt odrasle ale căsătoriei. Aceia sunt plăsmuiri ale fecioriei și nu ale căsătoriei. Necăsătoria, însă, este imitarea îngerilor. Prin urmare, pe cât este superior îngerul omului, pe atât mai cinstită este fecioria decât căsătoria. Dar de ce spun înger? Însuși Hristos, slava fecioriei, născut numai din Tatăl fără de început, dar și întrupat pentru noi fără de împreunare din Fecioară și făcut Om asemenea nouă, a arătat în El Însuși fecioria cea adevărată și desăvârșită. Pentru aceea nici nu ne-a poruncit-o, căci nu toți pricep acest cuvânt. El însă, prin faptă, ne-a învățat și ne-a împuternicit spre aceasta, după cum tâlcuiește Sfântul Ioan Damaschin. Domnul Hristos știa că fecioria se bucură de mare vază în ochii celor mai mulți oameni. Că fecioria este într-adevăr mare lucru, se vede de acolo că nici în Vechiul Testament n-a fost săvârșită de acei sfinți bărbați din vechime și nici în Noul Testament nu este poruncă de lege. Hristos n-a poruncit fecioria, ci a lăsat-o la libera alegere a ascultătorilor. De aceea, și Sfântul Pavel spune: Cât despre feciorie, n-am poruncă de la Domnul’.

Cine sunt fecioarele nebune

Fecioare erau toate cele zece, însă înțelepciunea celor cinci de a priveghea până în cel din urmă ceas a făcut ca ele să intre la nuntă, iar surorile lor cele ‘nebune’ să audă sentința Domnului: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi! Prin aceasta, Mântuitorul Hristos arată că o simplă virtute cultivată în trupul omului nu este totul pentru dobândirea împărăției cerurilor: ‘Așadar, pentru că fecioria era mare lucru și se bucura de mare vază în ochii celor mai mulți oameni, Hristos spune pilda aceasta, pentru ca nu cumva cel care trăiește în feciorie să socotească că a făcut totul și să neglijeze celelalte virtuți. Pilda este în stare să convingă pe cel care trăiește în feciorie că, deși are toate celelalte virtuți, dacă-i lipsesc faptele bune ale milosteniei, este izgonit din împărăția cerurilor împreună cu desfrânații și stă alături de cei neomenoși și fără de inimă. De aceea Domnul le numește pe fecioarele acelea ‘nebune’, pentru că au biruit oboseli mai mari, dar au fost doborâte de oboseli mai mici. Prin candele, Hristos înțelege aici darul acesta al fecioriei, curățenia, sfințenia; prin untdelemn, iubirea de oameni, milostenia, ajutorul dat celor nevoiași. Iată cum, după multe osteneli, după mii și mii de sudori, după lupta aceea cumplită cu trupul, după ce au purtat în mâini flamurile biruinței lor asupra înverșunării firii, au plecat rușinate, cu candelele stinse și cu ochii la pământ. Nimic n¬are culori mai întunecate ca fecioria lipsită de milostenie, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Iar Sinaxarul zilei de marți a Săptămânii Mari, comentând parabola celor zece fecioare, le tratează pe fecioarele nebune drept păcătoase, fecioria lor fiziologică nefolosind la nimic’. În încheiere, pr. prof. Vasile Dumitrescu ne îndeamnă să urmăm exemplul celor cinci fecioare înțelepte în urcușul nostru continuu spre dobândirea împărăției cerurilor: ‘Cu duh smerit să medităm în Marea Zi de Marți, iar apoi meditația să devină faptă, iar fapta să devină mântuire în Hristos Cel dorit de fecioarele înțelepte și de noi cei nefeciorelnici și neînțelepți’. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 30 martie 2010)

Comentarii Facebook


Știri recente