În seara aceasta se oficiază Denia Prohodului Domnului

Astăzi, 2 aprilie, în Sfânta și Marea Vineri, în toate Bisericile ortodoxe se săvârșește Denia Prohodului Domnului, care este de fapt slujba Utreniei Sâmbetei celei Mari. Prohodul sau slujba de înmormântare a Mântuitorului Iisus Hristos, ‘deși este o cântare foarte populară, pentru că o cunoaște toată lumea, este, totodată, o cântare reprezentativă pentru cultul ortodox, deoarece în textul ei se găsesc aproape toate învățăturile dogmatice ale Bisericii’, a declarat pr. prof. Nicolae D. Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.

În fiecare seară din Săptămâna Patimilor, în toate bisericile ortodoxe, se oficiază slujbe speciale numite Denii. La Denia din Sfânta și Marea Miercuri s-a citit Evanghelia care prezintă spălarea picioarelor Sfinților Apostoli și Cina cea de Taină. La Catedrala patriarhală, Denia a fost oficiată de Înalt Preasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care, în cuvântul de învățătură, a evidențiat sensul mântuitor, vindecător și curățitor de păcate al smereniei, informează „Ziarul Lumina”.

Aseară, în toate bisericile ortodoxe s-a săvârșit Denia din Sfânta și Marea Vineri, numită și Denia celor 12 Evanghelii, ce prezintă Patimile Mântuitorului nostru Iisus Hristos. După citirea celei de-a cincea Evanghelii s-a scos în mijlocul bisericii, spre închinare, Sfânta Cruce care va rămâne aici până în această seară.

Comentarii Facebook


Știri recente