In prima zi a anului 2005, IPS Daniel a slujit Sfanta Liturghie a Sfantului Vasile cel Mare in Catedrala Mitropolitana din Iasi.

Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a oficiat pe data de 1 ianuarie 2005, cu ocazia praznuirii de catre Biserica a sarbatorii Taierii imprejur cea dupa trup a Domnului nostru Iisus Hristos si a Sfantului Ierarh Vasile cel Mare, slujba Sfintei Liturghii in Catedrala Mitropolitana din Iasi.

In cuvantul sau de invatatura din cadrul Sfintei Liturghii, Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a spus ca, prin taierea imprejur, Mantuitorul Iisus Hristos ne-a oferit un model de smerenie si de supunere fata de Lege: ‘Mantuitorul Iisus Hristos se taie imprejur pentru a arata ca este ascultator de Lege, pentru ca Legea este data ca o calauza catre Hristos, ca un ghid, ca un indreptar. Totodata, Legea arata deodata pacatosenia oamenilor si nevoia lor de se mantui prin ajutorul, prin harul lui Dumnezeu. De aceea, mai tarziu, Sfantul Evanghelist Ioan spune: ‘Legea s-a dat prin Moise, dar Harul si Adevarul au venit prin Iisus Hristos.’. Deci, Mantuitorul este plinirea Legii, in intelesul ca El o implineste si o plineste.’

Inalt Prea Sfintitul Parinte Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei a elogiat si personalitatea Sfantului Vasile cel Mare: ‘In pilda Sfantului Vasile cel Mare se concentreaza intelepciunea lui teologica ca aparator al dreptei credintei, evlavia lui deosebita ca savarsitor al sfintei Liturghii de 4 ori pe saptamana. In eparhia lui, nimeni nu slujea mai des si nimeni nu postea mai mult decat el. Sfantul Vasile cel Mare a fost un om al cuvantului sfant si un om al faptelor crestine minunate. El a imbinat Liturghia cu filantropia si in jurul locasului de cult unde se savarsea Sfanta Liturghie a creat primele institutii de caritate sau filantropice, de asistenta sociala. Din Liturghie vine iubirea lui Dumnezeu catre oameni si prin filantropie, prin opera de caritate se arata ea in lume ca rodire a Liturghiei. Aceste institutii erau case pentru copii orfani, case pentru batrani, spitale pentru bolnavi; intreg ansamblul s-a numit mai tarziu Vasiliada, un orasel langa Cezareea Capadochiei. Sfantul Vasile cel Mare a fost si un indrumator al monahilor; a organizat viata duhovniceasca si viata practica din manastiri si a considerat ca manastirea trebuie sa fie ca o familie. El nu era adeptul manastirilor prea mari, insa era adeptul manastirilor bine organizate. Sfantul Vasile cel Mare a trecut la Domnul la data de 1 ianuarie 379. Desi a trait putin, Sfantul Vasile cel Mare a trait intens.’

La finalul Sfintei Liturghii, Inalt Prea Sfintitul Parinte Mitropolit Daniel a adresat o Rugaciune de binecuvantare a Noului An: ‘Mantuitorul Iisus Hristos, Imparatul veacurilor, sa binecuvinteze cununa anului nou civil in care am intrat si sa ne daruiasca ajutorul sau ca sa vietuim potrivit voii Sale si sa lucram potrivit poruncilor Sfintei Evanghelii, potrivit poruncii iubirii fata de Dumnezeu (iubire) care se arata in rugaciune si iubirii fata de semeni care se arata in fapte bune. Tuturor va dorim ani multi si binecuvantati, cu pace si bucurie, ajutor mult de la Dumnezeu in credinta si fapte bune si in toata lucrarea desfasurata in familie si la locul de munca. De asemenea, dorim ani multi si binecuvantati, sanatate si bucurie, mult ajutor, intarire in credinta si in dragostea fata de popor si patrie acelor romani care sunt plecati acum in afara granitelor pentru a munci. Hristos Domnul sa binecuvinteze poporul roman si tara noastra si pe noi toti. Amin.’

Dupa Sfanta Liturghie, Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a oficiat o Slujba de Te-Deum, in care s-a adus multumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revarsate in anul ce a trecut si de binecuvantare a noului an.

Comentarii Facebook


Știri recente