In prejma sfintelor sarbatori de Pasti, Biserica Ortodoxa sprijina pe cei aflati in suferinta sau nevoie

Ca si in anii precedenti, Mitropolia Moldovei si Bucovinei, prin sectorul de Asistenta Sociala ‘Diaconia’ din cadrul Centrului Eparhial Iasi si Birourile de Asistenta Sociala de la Protopopiatele I si II Iasi, a organizat, la initiativa si cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului Mitropolit Daniel, in perioada 22-24 aprilie 2003, anticipand bucuria Invierii Domnului, o actiune caritabila prin care au fost oferite daruri (fructe, dulciuri, iconite) la peste 1.200 persoane, actiune de care au beneficiat : copii orfani, abandonati, saraci sau bolnavi, minori privati de libertate, batrani fara sprijin institutionalizati, copii cu nevoi speciale, alte categorii sociale defavorizate, majoritatea acestor persoane fiind ocrotite in unitati de asistenta sociala sau medicala din Municipiul Iasi.

Institutiile si categoriile sociale defavorizate care au beneficiat de actiunea caritabila a Bisericii noastre au fost urmatoarele:

– Centrul de Primire a Copiilor Strazii ‘Sfantul Andrei’ Iasi;

– Centrul de primire Minori;

– Caminul de batrani ‘Sfintii Imparati Constantin si Elena’ Iasi;

– Sectii ale Spitalului Universitar de Psihiatrie Socola Iasi;

– Centrul ‘Gulliver’ Iasi, pentruy copiii bolnavi de Sida;

– Caminul Spital Galata, pentru copiii cu handicap mental sever;

– Centrul de Plasament ‘Sfantul Andrei’, pentru copiii cu handicap sever;

– Spitalul Clinic de Copii ‘Sfanta Maria’;

– Penitenciarul Iasi;

– Asociatia Persoanelor cu Handicap fizic;

– Persoane afectate de boli grave (Sida, TBC);

– Copiii saraci aflati in evidenta Sectorului ‘Diaconia’;

– Copiii saraci aflati in evidenta Protopopiatelor I si II Iasi.

Actiunea a fost realizata de angajatii Sectorului ‘Diaconia’ si ai Birourilor de Asistenta Sociala de la Protopopiatele I si II Iasi, cu ajutorul voluntarilor si cu sprijinul S.C. Distrifruct Iasi.

Actiuni similare au fost sau vor fi realizate in aceasta perioada de toate cele 12 protopopiate si in majoritatea parohiilor din Arhiepiscopia Iasilor (parohii din judetele Iasi, Botosani, Neamt).

Prin aceste actiuni, Biserica Ortodoxa doreste sa fie alaturi de cei aflati in suferinta sau nevoie, in aceste momente premergatoare sarbatorii Invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Sectorul de Asistenta Sociala ‘Diaconia’

P.C. Pr. Radu Antonovici

Comentarii Facebook


Știri recente