Bisericile creștine din întreaga lume organizează, de astăzi, 18 ianuarie până pe 25 ianuarie, seri de rugăciune pentru unitatea creștină, sub genericul „Voi sunteți martorii acestora”. În București, la serile de rugăciune ecumenică vor participa conducătorii Bisericilor creștine, profesori de teologie, studenți și credincioși de diferite confesiuni, precum și reprezentanți ai Corpului diplomatic. Programul acestei manifestări ecumenice devenită tradițională va începe, astăzi, la Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif”, și se va încheia la Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin si Elena”. Aici, dar și la alte biserici din țară și din străinătate reprezentanții celorlalte culte creștine vor participa la slujba Vecerniei ortodoxe, fără implicare liturgică. După slujbă, reprezentanții oficiali ai cultelor invitate vor putea prezenta mărturii asupra conviețuirii pașnice și cooperării ecumenice locale sau regionale astăzi. În ceea ce privește prezența la rugăciunea ecumenică organizată de celelalte Biserici creștine, clericii ortodocșii români vor asista la rugăciunea acestora, fără implicare liturgică, iar, după rugăciune, vor putea rosti un cuvânt pe aceiași temă.
Mărturisitorul Ioan Ianolide a fost comemorat la Mănăstirea Cernica
Ioan Ianolide, scriitor şi mărturisitor al Lui Hristos în temniţele comuniste, a fost comemorat sâmbătă la Mănăstirea Cernica, la 37 de ani de la trecerea în veşnicie. Slujba de pomenire a fost oficiată în Biserica…
Patriarhul României: Omul plin de sine nu mai face loc în sufletul său nici harului lui Dumnezeu, nici iubirii față de semeni
Patriarhul României a reflectat la textul evanghelic al primei duminici din perioada Triodului, numită şi a Vameşului şi a Fariseului. Smerenie şi fapte bune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că, în esenţă, această duminică…
Centrul de Îngrijiri Paliative „Sf. Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureştilor a organizat o sesiune de comunicări științifice
Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din cadrul Fundației „Bucuria ajutorului” a Arhiepiscopiei Bucureștilor a organizat sâmbătă o sesiune de comunicări științifice, cuprinsă în proiectul „Academia de Îngriji Paliative”, informează Ziarul Lumina. Evenimentul a avut…
Programul slujirii ierarhilor în prima duminică din perioada Triodului: A Vameșului și a Fariseului
În Duminica a 33-a după Rusalii, a Vameșului și a Fariseului, prima duminică a Triodului, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte…
FOTO: Parastas pentru Ioan Ianolide la Mănăstirea Cernica (2023)
Ioan Ianolide, mărturisitor din temnițele comuniste, a fost pomenit sâmbătă, 4 februarie, la mormântul său de la Mănăstirea Cernica, din apropierea Bucureștiului. Evenimentul, organizat de ASCOR București, a început cu slujba parastasului, oficiată de Părintele…