În numele Măriei Sale Ștefan

Nu-ți ajung ochii pentru a putea cuprinde deodată tot ce a presărat mâna lui Dumnezeu peste legendarul pământ al Bucovinei. Și după ce crezi că ai trecut prin valea cea mai mănoasă, cu cele mai mândre case, ori pe lângă pășunea cea mai pitorească, purtând pe spinare povara albă a unei turme de oi, apare mereu altă și altă minune. Iar la sfârșit, când toate drumurile s-au împletit într-unul singur, care te-a dus în poarta mănăstirii, toate tac, toate coboară, făcând loc celei mai presus frumuseți: Putna!

Cu adevărat, acesta este locul biruinței neamului, pentru că mormântul din care Marele Ștefan se odihnește cu trezvie, atent la toată suflarea românească, gata să ajute în luptă fiecare oștean al Domnului, izvorăște necontenit biruința. Sfânt l-au crezut mereu românii pe cel mai iubit și viteaz dintre voievozii lor. O spun cronicile, și istoria a scris-o de multe ori. Dar cu atât mai mare a fost bucuria celor mulți și credincioși, în 1992, când voia lui Dumnezeu a fost să-l slăvească pe alesul său Ștefan în rând cu sfinții. Ce putere și ajutor le dă românilor ‘care cred și se încred’ în purtarea de grijă a lui Dumnezeu și în ajutorul lui Ștefan cel Mare și Sfânt am aflat în cele trei zile de neuitat petrecute de curând la Putna. Mărturia părintelui stareț arhim. Melchisedec Velnic, și a altor monahi din Putna, ne-a dat și nouă din puterea și bucuria aceasta. O dăm mai departe, spre lauda slăvitului domn și sfânt Ștefan, pe care azi îl prăznuim.

O jertfă la altarul conștiinței naționale

Cu părintele stareț am stat de vorbă la ceas de seară, după ce treburile administrative l-au lăsat puțin să-și tragă sufletul. Ne-a vorbit, printre altele, despre cele mai emoționante trăiri pe care le-a avut în acest loc sfânt: ‘Ca viețuitor al Mănăstirii Putna, din 12 august 1989 și până în prezent, cele mai deosebite momente pe care le-am trăit au fost legate de slăvitul voievod Ștefan. Primul este cel petrecut la 2 iulie 1992, la canonizarea Sfântului Ștefan. Încă din ianuarie, când s-a primit vestea canonizării Sfântului Ștefan, pentru noi, viețuitorii mănăstirii, a fost o tresărire de suflet și atunci am gândit că trebuie să organizăm aici o aleasă sărbătoare. Și aleasă sărbătoare a fost atunci. Canonizarea ctitorului mănăstirii în care viețuiești nu este un lucru simplu. Venerat a fost ca sfânt mereu, căci românul i-a spus mereu ‘cel mare, cel bun, blând și sfânt’ domnitorului care a chivernisit bine țara, dar a fost mare lucru că de acum știam că va avea zi de prăznuire în calendar, slujbă și cântări de laudă. A fost un lucru deosebit și un an plin de emoții, iar ziua de 2 iulie 1992, pentru noi, cei care eram atunci în Putna – și nu știu dacă mai suntem 10 de toți, cei care am asistat atunci la eveniment – a fost și este un moment care va rămâne unic în viața noastră. Cel de-al doilea eveniment deosebit a fost împlinirea a 500 de ani de la strămutarea la locașurile de veci a voievodului, la 2 iulie 2004. Noi am intitulat sărbătoarea ‘Ștefan cel Mare și Sfânt – 500’. Întregul Sfânt Sinod a fost prezent aici, la Putna, la acea mare sărbătoare, când tinerimea română și studențimea au venit de pretutindeni, tinerii români au făcut acel pelerinaj de la Suceava la Putna pe jos, unde au participat între 400 și 600 de studenți, a fost o jertfă care s-a așezat la altarul acesta al conștiinței naționale, o jertfă pe care au făcut-o tinerii și, totodată, toată mișcarea ce a fost în întreaga suflare românească, totul a fost ceva deosebit. Încă, spun eu, că n-a fost gestionată și exploatată mai mult acea sărbătoare, se putea și mai mult, se putea și mai bine. Așa vedem noi acum: sărbătoarea aceea, ‘Ștefan – 500’, se putea să iasă și mai frumos. Dar aș putea să spun acum, la 7 ani, ce am gândit atunci ca stareț împreună cu consiliul mănăstirii, s-a împlinit 99%. Inclusiv pictura bisericii, încheiată anul trecut, n-am dorit să fie decât o jertfă pusă la picioarele marelui ctitor al bisericii noastre. Și lucrul acesta s-a împlinit. Toate au fost cu putere de la el și când a vrut și Preabunul Dumnezeu. După ce a biruit la Vaslui, se spune într-o cronică: ‘Și a fost gândul lui Dumnezeu cu Ștefan cel Mare…’. Legat de sărbătoarea ‘Ștefan – 500′, ce a voit Dumnezeu, s-a împlinit pentru alesul Său. Căci Ștefan a fost iubit de întregul popor și cel pe care îl iubește poporul, Dumnezeu îl iubește și mai mult, pentru că dacă nu-l iubea Dumnezeu, nici poporul nu l-ar fi iubit’.

‘Dar Ștefan unde este?’

La Putna mi-a fost dat să văd și evlavia bătrânilor, și dragostea tinerilor, dar și dorința copiilor de a-l cunoaște pe Ștefan. În muzeul mănăstirii, o mamă era pur și simplu asaltată de fetița de vreo 3 ani care o întreba insistent: ‘Dar Ștefan unde este?’ ‘Uite-l!’, i-a spus mama, arătându-i o icoană mare cu domnitorul. Copilul a tăcut, făcând ochii mari, după care s-a luminat. De la Volovăț, tot drumul întrebase de Ștefan, acum îl găsise. La lumina discretă din spațiul muzeal, ne-au luminat pe toți care pășeam acolo lucrurile vechi de peste 500 de ani: o cădelniță prețioasă împodobită cu mult gust, o cruce masivă ferecată cu foiță de aur, o ripidă de argint filigranat și aurit – lucruri pe care ni le amintim cu emoție din cărțile de istorie. Și toate acestea le-au văzut și ochii voievodului, căci doar el le-a dăruit cu evlavie iubitei sale biserici de la Putna! Pleci din muzeu, acolo unde părintele Alexie are darul de a-i îndruma pe iubitorii de trecut, ca dintr-o biserică a vremurilor glorioase, păstrate cu grijă pentru urmași.

Program athonit

La Putna, clopotul cheamă la rugăciune în fiecare dimineață la ora 4:30. Pentru comoditățile noastre, această regulă pare ruptă din Pateric și prea puțin demni suntem noi de a urma așa o asprime de viață. Dar pentru cei aproape 100 de monahi care viețuiesc aici este firescul lucrurilor. Își înnoiesc puterile zi de zi, dăruind lui Dumnezeu tot ce au mai bun, iar Domnul le dă mereu altă și nouă putere să-și poarte ascultările și pravila asemănătoare cu rânduiala athonită. Iubitori de Hristos și viață curată, când intră și când ies de la slubje, rând pe rând, călugării Putnei se pleacă și sărută icoana și lespedea mormântului din care luminează Sfântul Ștefan. Ai tot sta și-ai asculta vocile lor bărbătești cântând la strană psalmii regelui David, lângă care se bucură în ceruri sufletul binecredinciosului nostru voievod.

Putere din puterea lui Ștefan

Orice pelerin venit la Putna caută mai întâi de toate mormântul cu osemintele vrednicului domnitor. Părintele stareț, arhim. Melchisedec Velnic, povestește despre această evlavie a oamenilor față de Ștefan cel Mare: ‘Credincioșii au venit la mormânt și înainte, nu numai după ce au aflat că Ștefan este sfânt. Veneau și în ziua de 2 iulie, dar cei mai mulți, la 27 decembrie, când îl prăznuim pe patronul sfântului voievod, Arhidiaconul Ștefan. Și făceau atunci parastas pentru domnitor, deși tipicul și rânduiala prevăd că nu se fac parastase între Crăciun și Bobotează. Totuși, evlavia lor nu putea fi oprită. La mormântul lui Ștefan se rosteau cuvântări festive, patriotice, care trezeau conștiința poporului. După 1992, lumea s-a obișnuit și vine pe 2 iulie, iar pentru noi, ziua aceasta este ziua ctitorului mănăstirii și al doilea hram, așa cum a hotărât anul trecut Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Pimen, la sfințirea picturii Mănăstirii Putna. Credincioșii au venit și vin cu evlavie la mormântul Sfântului Ștefan, pentru că voievodul a fost un mărturisitor al credinței și această venire la mormântul lui Ștefan s-a făcut pentru că este în tradiția noastră, a ortodocșilor, de a merge la mormintele martirilor și mărturisitorilor de credință. Ștefan este un mărturisitor și de aceea popor mult și preoți din împrejurimi vin în ziua aceasta să liturghisească la mormântul lui și să ia putere din puterea pe care Măria Sa a avut-o de a-și iubi țara, de a-și iubi neamul și valorile, de a-și iubi credința. Puterea de a crede și a se încrede. Căci Ștefan a crezut și s-a-ncrezut. A crezut în Dumnezeu și s-a încrezut în purtarea Lui de grijă. Căci nu e suficient numai să crezi, ci trebuie să te și încrezi. Creștinii vin și iau putere din credința lui Ștefan. Ei au credința aceasta că Ștefan le dă putere, și într-adevăr le-o dă. Sunt mulți români și din afara granițelor care îl cinstesc în mod deosebit, își aduc aminte cu evlavie de slăvitul voievod Ștefan, iar el se arată grabnic ajutător. Pe cine nu ajută? Pe cine nu strigă, pe cine nu bate. Dar dacă ai bătut la el, Măria Sa, Ștefan, deschide și ajută. Aș îndrăzni să spun că, de multe ori, exact atunci când nu mai poți, ești pe ultima sută metri, când nu te-ai gândit, el te ajută să birui’.

Multe uși se deschid în numele Măriei Sale Ștefan

Și părintele stareț a simțit de multe ori ajutorul și puterea Sfântului Ștefan cel Mare: ‘Nu a fost ușă care să nu se fi deschis când Putna a mers undeva în numele Măriei Sale. Duhul lui Ștefan este puternic, este prezent și dă ajutor tuturor acelora care știu să ceară de la el ocrotire voievodală. Dacă n-aș fi simțit ajutorul lui, nu aș fi vorbit și nu aș fi aici. Dacă te încrezi și te rogi la el când nu mai poți să birui, tocmai atunci te ajută. Pentru mine, cea mai mare biruință este că s-a realizat pictura interioară a sfântului lăcaș, iar dacă s-a terminat, este numai datorită lui, căci atunci când s-a început pictura, nu credeam că o s-o mai văd terminată și, iată, cu darul lui Dumnezeu, s-a încheiat’.

Și spunem și noi, care am văzut-o, că pictura este într-adevăr frumoasă. Nu mai este Biserica Putnei așa cum s-a ridicat în vremea ctitorului, când era mai mult aur decât zugrăveală, mai mult strălucire decât piatră. Dar aurul Putnei de acum este însuși domnitorul sfânt, care este prezent aici cu osemintele, dar mai ales cu duhul său iubitor de Hristos și de neamul românesc.

‘Cea mai frumoasă zi din viața mea’

Vor unii să afle minuni făcute de Sfântul Ștefan. Marea serbare din 2 iulie 2004 a săpat în sufletele unor tineri și a aflat minunată dorință de viețuire călugărească. Nu este aceasta minune? Părintele Isaac, arhondarul de azi de la Putna, era în 2004 un student iubitor de cele sfinte, dar nu se gândea la călugărie. Îmbrăcat în costum popular, alături de alți prieteni din ASCOR, a mers de la Suceava la Putna pe jos, într-un pelerinaj care i-a schimbat viața. ‘Acea zi de 2 iulie 2004 a fost cea mai frumoasă din viața mea’, spune părintele Isaac. ‘Am cântat cântece, am spus rugăciuni, am fost însoțiți de preoți, purtam în mâini icoane și steaguri, a fost ceva unic. Când am ajuns la mănăstire, după trei zile de mers, aici am întâlnit vreo 10.000 de pelerini. Eu am fost printre cei puțini, cam 1.000, care am putut intra în curte, dar erau mulți afară, unii chiar plângeau că nu au loc să intre și ei. Dar toți aveau atâta bucurie pe chipuri, încât nu se poate uita așa ceva. Noaptea am urcat pe Muntele Crucii, acolo de unde se spune că a tras Sfântul Ștefan cu arcul pentru a arăta locul ridicării Mănăstirii Putna. Acolo am scris cu făclii aprinse numele ȘTEFAN. Dacă cineva mi-ar fi spus înainte că mă voi călugări, nu l-aș fi crezut. Dar acea zi a lăsat un dor de mănăstire în sufletul meu și după ce am terminat facultatea, în 2005, am venit la mănăstire’.

Când studia economia la Iași, se vedea director de hotel, călătorind prin lume, acum însă, părintele Isaac este mai fericit, face de fapt o muncă asemănătoare, dar este mult mai mult decât atât. ‘Am ascultare frumoasă. Nu pot să merg chiar la toate slujbele, ascultarea mea e în funcție de cum vin pelerinii să-i cazez, dar mă mai strecor și la slujbe. E frumos ce fac, nu consider că e greu. E un mare dar că Dumnezeu ni l-a dat aici pe Sfântul Ștefan. Îmi place enorm ce a scris cineva în cartea de oaspeți, zicea că vine la Putna ca să învețe să simtă românește’, ne-a mai povestit părintele Isaac. Dintre studenții care au făcut acel pelerinaj în 2004 la Putna, încă trei s-au făcut monahi la mănăstirea lui Ștefan cel Mare și Sfânt, devenind oșteni ai voievodului și ‘rugători ai lui’, el dându-le puterea să biruiască ispitele acestei lumi. Așa cum frumos scria părintele stareț în albumul mănăstirii, călugărul ‘este, în același timp, darul pe care lumea îl face lui Dumnezeu, dar și darul pe care Dumnezeu îl întoarce lumii’. Iar la Putna, îngerii în trup nu au oprit rugăciunea de la anul 1469 încoace nici o zi. (Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția din data de 2 iulie 2011).

Comentarii Facebook


Știri recente