La sediul Episcopiei Tulcii s-a desfășurat astăzi, 2 martie, examenul de capacitate preoțească pentru candidații din eparhie. Aceștia au avut de trecut două probe, una scrisă și alta orală, prin care le-au fost verificate cunoștințele de specialitate. Comisia de examen a fost prezidată de Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii.
„Examenul a constat din verificarea cunoștințelor la următoarele materii: la Teologie Dogmatică și Simbolică, Liturgică teoretică și practică, Drept bisericesc și administrație bisericească, Catehetică și Omiletică, precum și Muzică bisericească. Comisia de examen a fost formată din profesori titulari de la Seminarul Teologic Sfântul Ioan Casian din Tulcea. Nădăjduim că și din acest examen tinerii teologi vor avea posibilitatea să dovedească cunoștințele teologice și practice acumulate pe parcursul anilor de studii în vederea hirotoniei lor și a titularizării lor pe un post de preot paroh, devenind astfel slujitori ai lui Dumnezeu și ai semenilor”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Visarion, după cum ne informează Radio TRINITAS.