Cea de-a III-a ediție a Simpozionului „Mehedinți – istorie, cultură și spiritualitate” a început astăzi, 20 septembrie, în Episcopia Severinului și Strehaiei. Până miercuri numeroși profesori universitari, oameni de cultură și credincioși vor vorbi despre rolul înaintașilor noștri la dezvoltarea vieții bisericești, ca exemplu pentru lucrarea pastoral-misionară și social-filantropică actuală a Bisericii noastre strămoșești. Manifestarea este organizată cu prilejul comemorărilor jubiliare pe care Episcopia Severinului și Strehaiei le sărbătorește în acest an.
„În cadrul Mitropoliei noastre sunt organizate asemenea întâlniri științifice care să pună în evidență atât învățătura de credință exprimată în Simbolul Niceo-Constantinopolitan, apoi să comemoreze personalități și să venereze în același timp sfinți care au fost înaintea noastră”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei.
În continuare, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei a spus că „Avem bucuria ca să avem oaspeți de seamă aici părinți profesori universitari și să avem aceste comunicări”.
Mai multe informații cu privire la această manifestare a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Iulian Nedelcu, consilier cultural al Episcopiei Severinului și Strehaiei: „A devenit o tradiție ca în fiecare an Episcopia noastră să desfășoare acest simpozion prilejuit de anumite teme legate de ceea ce se întâmplă în Episcopia noastră, dar și la nivel național. Temele acestor manifestări sunt prilejuite de comemorările jubiliare pe care Episcopia Severinului și Strehaiei le sărbătorește în acest an și anume: „2010 – Anul omagial al Crezului Ortodox și al Autocefaliei românești”; 160 de ani de la întronizarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica în scaunul de Episcop al Râmnicului Noului Severin; 40 de ani de la trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Nifon Criveanu și 10 ani de la plecarea la Domnul a Mitropolitului Nestor Vornicescu. Vor fi invitați alături de ierarhi, profesori universitari, teologi și cercetători”.