În contextul proclamării anului 2010 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul omagial al Crezului Ortodox și al Autocefaliei românești’, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, în Episcopia Giurgiului a avut loc astăzi, 11 mai, etapa pe Eparhie a Concursului Național de oratorie creștină „Crezul meu’, informează episcopiagiurgiului.ro. La evenimentul care a avut loc la Centrul eparhial pentru copii și tineret „Sfântul Ioan Valahul’ au participat copii din cuprinsul Eparhiei Giurgiului, din cele patru protopopiate. Concursul a constat în susținerea unui eseu intitulat „Crezul meu!’, în care tinerii participanți și-au exprimat modalitatea lor de trăire a Crezului mărturisit de Sfânta Biserică la fiecare Sfântă Liturghie.
După analizarea lucrărilor și a prestației oratorice a tinerilor concurenți, comisia a stabilit clasamentul final al acestei competiții desfășurate la nivelul Eparhiei Giurgiului. Astfel, eleva Roman Romina Marinela, clasa a VIII-a de la Școala Generală din Bolintin Deal a fost desemnată să participe la etapa finală, care va avea loc în zilele de 20-21 mai la București, cu prilejul sărbătoririi Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii Catedralei Patriarhale.
Alte informații cu privire la felul cum s-a desfășurat etapa pe Eparhie a Concursului „Crezul Meu’ în Episcopia Giurgiului a oferit pentru TRINITAS TV, părintele Gabriel Chirculean, Consilier cultural al Episcopiei Giurgiului: „Concursul a constat în susținerea unui eseu intitulat ‘Crezul Meu’ în care tinerii participanți și-au exprimat modalitatea lor de trăire a Crezului mărturisit de Sfânta Biserică la fiecare Sfântă Liturghie. După analizarea lucrărilor și a prestației oratorice a tinerilor concurenți, eleva Roman Marinela, din clasa a VIII-a, de la Școala Generală din Bolintin Deal a fost desemnată să reprezinte eparhia noastră la București”.