În Duminica a IV-a după Paști Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Giurgiu

În Duminica a IV-a după Paști (a Slăbănogului), 10 mai a.c., Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului’ din Giurgiu. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre pericopa evanghelică în care a fost prezentată minunea vindecării slăbănogului de la Scăldătoarea Vitezda, subliniind, totodată, bunătatea nemăsurată a lui Hristos care nu așteaptă rugămintea celor în suferință, ci, din iubire de oameni, vine în întâmpinarea rugă¬minții lor. De asemenea, Preasfinția Sa a arătat că noi suntem fii lui Dumnezeu prin voința Lui, cu care ne-a cinstit, prin care am urcat la demnitatea mai presus de fire și am câștigat putința de a ne numi dumnezei și fii, pentru Hristos. La final, i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să aibă iubire unii față de alții, pentru că numai iubirea creează punți între oameni. Numai iubirea ne face să ne gândim și la aproapele nostru, nu numai la noi, ne învață să purtăm grijă unii față de alții, nelăsând pe nimeni în izolare, în singurătate, așa cum a fost lăsat acel slăbănog care, timp de 38 de ani, n-a găsit un om care să-l ajute.

Sursa: episcopiagiurgiului.ro

Comentarii Facebook


Știri recente