„În comuniune cu Dumnezeu, omul se transfigurează prin lumină” – interviu cu IPS Ierotheos Vlahos, Mitropolit de Nafpaktos și Aghios Vlasios din Grecia

Dumnezeu este lumină și această lumină poate fi văzută de și în cei care se sfințesc. Acesta este mesajul pe care Sfântul Grigorie Palama, de la a cărui mutare la lumina cea neînserată a împărăției au trecut de curând 650 de ani, îl transmite lumii de astăzi. Însă, pentru a ajunge la contemplarea luminii necreate, omul trebuie să meargă pe calea împlinirii poruncilor divine, care unește sufletul cu Creatorul său. Începutul vederii dumnezeiești îl constituie recunoașterea păcatelor și pocăința pentru ele. În interviul de mai jos, IPS Ierotheos Vlahos, Mitropolit de Nafpaktos și Aghios Vlasios din Grecia, explică elemente esențiale din teologia arhiepiscopului Tesalonicului, Sfântul Grigorie, precum și contextul social și istoric în care el a combătut ideile greșite ale monahului Varlaam de Calabria.

Înalt Preasfinția Voastră, sărbătorim anul acesta 650 de ani de la adormirea celui între sfinți Părintelui nostru, Grigorie Palama. Cum caracterizați cadrul istoric în care a apărut această stea a Ortodoxiei?

Într-adevăr, este vorba de o mare stea a Bisericii Ortodoxe, care a arătat că Biserica nu este o organizație omenească, ci binecuvântatul Trup al lui Hristos și comuniunea îndumnezeirii. El însuși a fost luminat de Hristos, Care este Lumina cea adevărată și Capul Bisericii, și prin urmare a luminat și luminează până azi cu minunile și învățătura lui.

Cadrul istoric în care s-a născut și a crescut era dificil. Imperiul Romano-Bizantin se apropia de apusul lui și teritoriile i se restrânseseră. În epoca Sfântului Grigorie Palama au avut loc două mari evenimente istorice. Pentru prima oară, otomanii, care ocupaseră Asia Mică în întregime, au pus piciorul în Tracia de Răsărit și, tot pentru prima oară, teologia scolastică, prin persoana lui Varlaam, a pătruns în spațiul ortodox.

Astfel, Sfântul Grigorie avea să înfrunte religia antropocentrică a Islamului – pentru un an chiar a fost prizonier la otomani și a avut trei dialoguri cu ei – și secularizarea umanismului creștin occidental, așa cum s-a vădit în dialogul cu Varlaam. În această epocă, sfântul a dezvoltat teologia ortodoxă în cea mai profundă expresie a ei și a înfruntat cu duh puternic și minte luminată cele două curente care veneau din Orient și din Occident. Cu aceleași provocări ne confruntăm și astăzi, de aceea învățătura Sfântului Grigorie este actuală.

Viața Sfântului Grigorie

Intelectualitatea greacă laică avea o perspectivă raționalistă scolastică, câtă vreme Sfântul Grigorie Palama urma linia Sfinților Părinți. Care a fost influența Sfântului Munte în formarea duhovnicească a tânărului Grigorie și în dobândirea adevăratei învățături?

Filosofia greacă se întemeiază pe rațiune și pe fantezie, dar și teologia occidentală se exprimă în mod scolastic-rațional. În ambele situații vedem prezența metafizicii. Când vorbim de metafizică, avem în vedere acea concepție care face deosebirea dintre cele naturale, cărora le aparține lumea, și cele supranaturale, cărora le aparține Dumnezeu, și între care există neant. Este cunoscut că în teologia ortodoxă nu facem deosebire între cele naturale și cele supranaturale, ci între necreat și creat. Însă, harul necreat al lui Dumnezeu intră în creat. Scolasticismul înseamnă acea mișcare care se întemeiază pe rațiune și logică, ca să Îl cunoască pe Dumnezeu.

Însă, Sfântul Grigorie Palama a urmat viața și învățătura Profeților, a Apostolilor și a Părinților, adică nu se întemeia pe logică, ci pe mintea care lucrează în inimă. Potrivit învățăturii Bisericii, una este lucrarea logică a sufletului și alta este lucrarea lui mentală. Lucrarea logică acționează în creier și se ocupă cu lumea înconjurătoare, iar lucrarea mentală acționează sau trebuie să acționeze în inimă, astfel încât omul să aibă comuniune cu Dumnezeu.

Această viață Sfântul a trăit-o mai întâi la Constantinopol și apoi la Sfântul Munte. Influența Sfântului Munte era mare în tot imperiul. Întreaga familie a Sfântului se inspira din tradiția Sfântului Munte. Tatăl lui era senator și în timpul ședințelor făcea Rugăciunea minții. Mama și frații lui au devenit monahi. El însuși, în timpul studiilor, se retrăgea în palat și trăia în aspră asceză și în Rugăciunea minții. Învățătorul lui privind rugăciunea neîncetată era mitropolitul Filadelfiei Teolipt, un episcop isihast. Când, după studii, a plecat în Sfântul Munte, a cunoscut mari învățători duhovnicești, precum Nichifor din Singurătate, care practica și învăța Rugăciunea minții. Sfântul Grigorie însuși practica rugăciunea și avea experiența luminii necreate, o vedea pe Maica Domnului și pe mulți sfinți. Din toate acestea își are proveniența învățătura lui.

Cartea pe care am scris-o despre Sfântul Grigorie Palama am intitulat-o „Sfântul Grigorie Palama ca Aghiorit”, ca să arăt legătura strânsă a învățăturii lui cu viața Sfântului Munte.

Ereticii studiau teologia dinspre filosofie, în timp ce Sfinții Părinți foloseau experiența personală

Care a fost ecoul confruntării dintre Varlaam și Grigorie Palama în societatea bizantină din acea epocă?

Varlaam era un monah unit, deținătorul unei mari culturi clasice și cunoscător al teologiei scolastice occidentale. Când a venit în Constantinopol și în Tesalonic, a fost nedumerit de Tradiția isihastă pe care a întâlnit-o și, necunoscând învățătura Părinților Bisericii, a crezut că era o abatere de la învățătura creștină. Acest lucru arată cât era de influențat de scolasticismul occidental și cât de mult se îndepărtase teologia occidentală de învățătura vechilor Părinți ai Bisericii. În același timp, arată că tradiția isihastă era cunoscută în poporul ortodox și că acest popor ortodox trăia în ea.

Sfântul Grigorie Palama a înțeles imediat că Varlaam avea o altă tradiție, diferită de Tradiția ortodoxă, pe care Sfântul o întâlnise și o trăise. De aceea, când a fost rugat de creștinii din Tesalonic să îi ajute, el a combătut opiniile lui Varlaam. Acest lucru se vede în opera sa „Cuvânt pentru cei ce se liniștesc cu evlavie”.

Dialogul acesta a avut un mare ecou în societatea romano-bizantină și a acaparat cercurile teologice și filosofice, dar și monahii și poporul. De ce se întâmpla asta?

Când citim istoria bisericească, vedem că totdeauna au existat două curente, chiar și înlăuntrul creștinismului răsăritean – curentul care se întemeia mai mult pe filosofie și cel care se întemeia pe teologia isihastă. Ereticii, de regulă, studiau temele teologice dinspre filosofie, în timp ce Sfinții Părinți foloseau experiența personală, ca să răspundă la problemele filosofice ale epocii lor. Sfântul Grigorie Teologul spune că Părinții lucrau pescărește, precum apostolii analfabeți care erau pescari, dar luminați de Duhul Sfânt, și nu în mod aristotelic, adică după metoda lui Aristotel.

Aceste două curente le întâlnim în toate epocile. În epoca Sfântului Grigorie Palama existau umaniștii, care erau influențați de filosofia greacă, și isihaștii, și din această categorie făcea parte majoritatea poporului care se inspira din experiența ortodoxă a monahilor.

Astfel, creștinii au arătat un interes deosebit față de acest dialog, desigur au acceptat în întregime teologia Sfântului Grigorie Palama, care este teologia Bisericii Ortodoxe. Asta s-a întâmplat prin trei sinoade care au avut loc în anii 1341, 1347 și 1351. Ultimul sinod (1351) mai ales a avut caracteristicile unui Sinod Ecumenic și este caracterizat de mulți drept al IX-lea Sinod Ecumenic.

Modelul omului în societatea bizantină era sfântul, îndumnezeitul

Cât de interesați erau împăratul și conducătorii sistemului politic al Imperiului Bizantin de aceste teme de teologie înaltă? Cât de interesați erau credincioșii necultivați?

Oamenii din epoca Sfântului Grigorie Palama se ocupau cu probleme teologice, pentru că teologia era baza vieții sociale. Astăzi, societățile noastre se întemeiază pe baze sociologice, de aceea și oamenii se împart în capitaliști, liberali, socialiști. Adică statul se întemeiază pe sisteme sociale antropocentrice. Atunci, însă, Imperiul Romano-Bizantin se întemeia pe teologia ortodoxă și prin teologia ortodoxă rezolva diferitele probleme.

Modelul omului și al societății era sfântul, îndumnezeitul. Biserica era considerată clinică-spital care vindeca personalitatea omului, iar clericii erau receptați ca vindecători. Acest lucru îl vedem în toate operele Părinților Bisericii, încă și în legile societății și în decretele imperiale. Desigur, și atunci se întâmplau greșeli și păcate, dar oamenii știau să se întoarcă la Dumnezeu și să se pocăiască. Dincolo de toate, centrul vieții lor era Dumnezeu și Sfinții Lui. Viața monahală influența mulțimea.

Împărații teologhiseau, după cum se vede în rapoartele Sinoadelor Ecumenice, participau la dumnezeiasca Liturghie având un loc distinct, scriau imne, după cum, de exemplu, Teodor Laskaris a scris „Marele Canon Paraclis”, Leon Înțeleptul a scris „Voscresnele”, adică „Slavele”, duminicilor, iar fiul său, Constantin Împăratul, „Luminândele” Învierii. Se nevoiau împreună cu monahii în asceză, în post și în rugăciune și de multe ori demisionau de la tron, ca să devină monahi, adică schimbau veșmintele imperiale cu rasa monahală.

Așa trăiau, în cea mai mare parte, patriarhii, episcopii și laicii. Școlile teologice funcționau în mănăstiri, pentru că acolo se învăța metoda teologică – curățirea, luminarea și îndumnezeirea.

Toată această viață era comună și celor educați, și celor needucați, clericilor și laicilor, monahilor și mirenilor, conducătorilor și supușilor, bărbaților și femeilor.

Desigur, nu mi-am propus să înfrumusețez lucrurile, dar baza pe care se mișcau aceasta era. Principiul lor de bază era: „Numai Tu ești fără de păcat și numai pe Tine Te slăvim”.

Toate numele lui Dumnezeu sunt expresii ale lucrărilor Lui

Vă rog să rezumați învățătura Sfântului Grigorie Palama, așa cum este expusă în operele lui principale.

Este foarte greu să redea cineva în puține cuvinte elementele principale ale învățăturii Sfântului Grigorie Palama, care însă este învățătura Bisericii Ortodoxe exprimată prin acest Sfânt.

Cu toate acestea, rezumând, învățătura sa fundamentală este deosebirea dintre ființă și lucrare/energie în Dumnezeu, că Dumnezeu are ființă și lucrare/energie. Potrivit cu aceasta, omul nu participă la ființa lui Dumnezeu, ci doar la lucrările Lui. Dumnezeu, după ființă, este neparticipabil și incognoscibil pentru om, iar după lucrările Sale este participabil și congnoscibil. Toate numele lui Dumnezeu sunt expresii ale lucrărilor Lui. Dragostea, pacea, dreptatea sunt lucrări ale lui Dumnezeu. Una este lucrarea lui Dumnezeu, dar primește nume potrivit cu rezultatele pe care le creează. Astfel, se vorbește de lucrarea dătătoare de ființă, dătătoare de viață și dătătoare de înțelepciune a lui Dumnezeu, precum și despre cea curățitoare, luminătoare și îndumnezeitoare.

Fiecare ființă are și lucrare. Acest lucru este valabil și pentru Dumnezeu, și pentru întreaga creație. Diferența este că, atunci când ființa este creată, și lucrarea/energia este creată și că, atunci când ființa este necreată, necreată este și lucrarea. Astfel, lucrarea/energia lui Dumnezeu este necreată, nu creată.

Toată această teologie Sfântul a analizat-o de multe ori prin prisma evenimentului Schimbării la Față a lui Hristos de pe Muntele Tabor. Lumina care a strălucit de pe fața lui Hristos nu era o a treia ființă ascunsă în Hristos, ci era însăși slava dumnezeirii Lui care a strălucit din ființa umană a lui Hristos, care ființă umană a devenit izvor al energiei necreate. Cei trei ucenici pe Muntele Tabor au văzut lucrarea lui Dumnezeu ca Lumină și au intrat în Lumină.

Această învățătură, care a fost exprimată în trecut de numeroși Părinți, dar pe care Sfântul Grigorie Palama a dezvoltat-o mai mult, are foarte mare importanță, pentru că arată diferența dintre teologia ortodoxă și cea occidentală. Varlaam, reprezentant al scolasticismului occidental, a învățat că ființa necreată a lui Dumnezeu se identifică cu energia Lui necreată (actus purus) și că Dumnezeu comunică cu creaturile prin energii create. Aceasta este o erezie din care provine și filioque și multe alte învățături mai noi ale romano-catolicilor.

Desigur, Sfântul Grigorie Palama a dezvoltat și alte teme, dintre care trei elemente esențiale, după cum se vede în opera „Cuvânt pentru cei ce se liniștesc cu evlavie”. Primul, că acea cunoaștere a lui Dumnezeu nu se dobândește prin înțelepciunea omenească, ci prin ținerea poruncilor lui Dumnezeu, al doilea, că prin Rugăciunea minții se întoarce mintea în inimă și al treilea, că vederea luminii necreate este participare la împărăția lui Dumnezeu și este mai înaltă decât orice înțelepciune omenească, de aceea și cei care văd pe Dumnezeu sunt mai presus de filosofi. În cele trei puncte vedem stadiile vieții duhovnicești, care sunt curățirea inimii, luminarea minții și îndumnezeirea.

Varlaam și Sfântul Grigorie, scolastica raționalistă și experiența rugăciunii

De ce Varlaam nu a fost de acord cu argumentele Sfântului Grigorie în ceea ce privește cunoașterea lui Dumnezeu?

Varlaam, așa cum am spus deja, era reprezentant al teologiei scolastice occidentale, așa cum s-a configurat aceasta după secolul al IX-lea și, ulterior, de către Anselm de Canterbury, Toma dâAquino și alți teologi scolastici, care au continuat opiniile Fericitului Augustin. Scolasticii considerau că filosofii erau mai presus de Profeți, pentru că se întemeiau pe logică, care este pentru ei cel mai nobil element al existenței omului, în timp ce Profeții aveau viziuni care erau fantezii. După ei, filosofia este mai înaltă decât vederea lui Dumnezeu.

De asemenea, Varlaam avea opinii platonice despre trup și îl disprețuia, după cum, de asemenea, prin părerile lui despre Sfântul Duh și, în general, despre Dumnezeu își conducea gândirea către un agnosticism creștin. Prin urmare, Sfântul Grigorie Palama era teolog văzător de Dumnezeu, în timp ce Varlaam era un filosof scolastic.

Când Varlaam a întâlnit în spațiul răsăritean Tradiția teologiei isihaste, potrivit căreia mintea intră în inimă, și se roagă mental , și, în continuare, se luminează și vede lumina necreată, și că trupul omului participă la îndumnezeire, și mai ales când a aflat metoda pe care o învăța Nichifor din Singurătate despre întoarcerea minții în inimă și despre dobândirea comuniunii cu Dumnezeu, a considerat că aceasta constituia o erezie.

Marea valoare a Sfântului Grigorie Palama este că, prin marea luminare de la Dumnezeu, a arătat că teologia isihastă este metoda reală de cunoaștere a lui Dumnezeu și că isihia ortodoxă este premisa fundamentală a teologiei ortodoxe.

Ce urmări a avut victoria Arhiepiscopului Tesalonicului în fața perspectivei scolastice de influență raționalistă?

Nu a fost victoria Sfântului Grigorie Palama, ci victoria Bisericii Ortodoxe și a adevărului pe care Biserica îl deține prin vlăstarul ei ales care este Sfântul Grigorie Palama.

Toată această discuție a determinat să nu domine părerea raționalistă a teologiei scolastice, ci să rămână ca fundament al Bisericii Ortodoxe viața isihastă. Sfântul Grigorie Palama, definind isihia ortodoxă, spune că isihia este oprire a minții și a lumii, inițierea în cele de sus, lepădarea gândurilor, pentru a se dezvolta viața lăuntrică. Această viață este lucrarea pe care se întemeiază vederea lui Dumnezeu și când ajunge omul la vederea lui Dumnezeu este dovada sănătății sufletului. Astfel, isihia ortodoxă, care se numește și tradiția neptică, este adevărata metodă terapeutică a Bisericii.

De asemenea, isihia ortodoxă este baza dogmei ortodoxe. Prin isihie, Profeții, Apostolii și Părinții au ajuns la vederea luminii necreate și apoi au alcătuit dogma pentru a asigura această viață.

Învățătura Sfântului Grigorie Palama a jucat un mare rol în păstrarea teologiei ortodoxe de-a lungul dominației otomane, a influențat întreaga renaștere filocalică în Balcani și în Rusia, precum s-a și exprimat prin pictura bisericească a Școlii macedonene și cretane și a artei paleologice, așa cum vom vedea în picturile murale din toate bisericile din Balcani și din Rusia.

„Luminează-mă pe mine, întunecatul!”

Care este mesajul Sfântului Grigorie Palama pentru creștinii contemporani?

Astăzi, lumea care ne înconjoară exprimă în multe aspecte învățătura lui Varlaam. Adică, varlaamismul se exprimă în educație, în artele contemporane, în mass-media, de vreme ce se întemeiază pe logică, pe fantezie și pe simțuri. Mintea omului contemporan, în loc să se întoarcă la Dumnezeu, se risipește în creaturi. Omul, în loc să se roage Creatorului, este fermecat de creaturi, în loc să Îl iubească pe Ziditor, iubește zidirile. În aceasta constă starea căzută.

De aceea, în calitate de creștini ortodocși, este nevoie să cunoaștem învățătura Sfântului Grigorie Palama și, mai ales, să învățăm să trăim isihast, cu rugăciune și asceză, așa cum rânduiește Tradiția noastră ortodoxă. Nu trebuie să considerăm lumea rea, ci să evităm conștiința lumească. Nu trupul este profanator, ci conștiința trupească creează probleme.

Sfântul Grigorie Palama este foarte actual. Cu învățătura lui putem să înfruntăm diferitele situații contemporane și probleme actuale, precum umanismul, care exagerează harismele naturale ale omului, iubirea de sine, care se exprimă ca iubire irațională de trup, psihologismul, care izolează și închide omul în propriul sine, divinizarea bunurilor materiale, care conduce la dificile probleme sociale, misticismul oriental, care elimină noțiunea de persoană din Dumnezeu și om, moralismul occidental, care vede omul foarte superficial, și atâtea altele.

Învățătura Sfântului Grigorie Palama răspunde la toate aceste probleme actuale, deoarece subliniază că omul, așa cum a fost creat de Dumnezeu și recreat prin Întruparea lui Hristos, are adevărată comuniune cu Dumnezeu și cu omul, și atunci toate în viață se transfigurează; omul în Hristos se transfigurează, se sfințește, se îndumnezeiește în Biserică, care este comuniunea îndumnezeirii; puterile sufletești se întorc către Dumnezeu și, astfel, așa-numitele patimi nu se dezrădăcinează, ci se transfigurează, așa încât și trupul omului se slăvește, se luminează, se îndumnezeiește; un astfel de om nu trăiește pur și simplu moral, ci duhovnicește, nu poate trăi el în belșug când confratele lui suferă. Astfel, în învățătura Sfântului Grigorie vedem teologia ortodoxă, ecleziologia, asceza și sociologia, care răspunde la probleme existențiale, duhovnicești, sociale și ecologice.

Sfântul Filotei Kokkinos scrie că Sfântul Grigorie Palama studiase și învățase foarte bine filosofia lui Aristotel, dar când a mers în Sfântul Munte se ruga continuu cu cuvintele: „Luminează-mă pe mine, întunecatul!”. În ciuda harismelor pe care le avea și a filosofiei pe care o cunoștea, simțea că mintea lui era departe de lumina lui Dumnezeu și de aceea era întunecată, acest subiect nu este pur și simplu filosofic și moral, ci duhovnicesc. Această rugăciune continuă l-a condus la luminarea minții, prin care a văzut slava lui Dumnezeu și s-a sfințit. Ultimele lui cuvinte înainte de a adormi, pe care le spunea de multe ori, au fost: „Cele cerești, către cele cerești”, adică, câți trăiesc cu cele cerești înaintează către cele cerești.

Acest strigăt, „Luminează-mă pe mine, întunecatul!”, să devină și rugăciunea noastră, să trăim după cum vrea Dumnezeu, ca să ne îndreptăm către adevărata noastră patrie, care este „cetatea cea viitoare”.

(Interviu realizat de Augustin PĂUNOIU, traducere de Tatiana PETRACHE – „Ziarul Lumina”, Miercuri, 18 Noiembrie 2009)

Comentarii Facebook


Știri recente