În cadrul Simpozionului ‘Colocviile Putnei’ vor avea loc comunicări legate de viața Sfântului Ștefan cel Mare

Mănăstirea Putna din județul Suceava organizează în aceste zile a IX-a ediție a Simpozionului de istorie ‘Colocviile Putnei’. La manifestarea care se va încheia mâine, 17 iulie, participă atât clerici, cât și profesori de la mai multe universități din țară, informează ‘Ziarul Lumina’.

Programul simpozionului a debutat miercuri-seară cu o slujbă de Te-Deum oficiată de un sobor de preoți, care a fost urmată de un cuvânt de mulțumire adus lui Dumnezeu pentru binefacerile pe care le-a revărsat asupra primei ctitorii a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare în decursul celor 544 de ani, rostit de arhim. Melchisedec Velnic, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și stareț al Mănăstirii Putna. Au urmat alocuțiuni susținute de prof. Ștefan Andreescu, de la Institutul ‘Nicolae Iorga’ din București, Ovidiu Cristea, Sergiu Iosipescu și de prof. univ. dr. Ștefan Sorin Gorovei, de la Universitatea ‘Al. I. Cuza’ din Iași. ‘S-a evidențiat importanța ‘Colocviilor Putnei’ pentru istoria mănăstirii, cât și a slăvitului Voievod Ștefan cel Mare. Totodată s-a pus în evidență importanța publicării comunicărilor ce au fost deja înmănuncheate în revista ‘Analele Putnei’. Sunt ample discuții în jurul temelor abordate care aduc noi date despre slăvitul Voievod Ștefan, despre cucerirea Cetății Albe de către turci și despre încercarea acestora de a supune Moldova’, a explicat arhim. Melchisedec Velnic.

Comunicări ale viețuitorilor din ctitoriile ștefaniene

Tot miercuri a avut loc lansarea volumului ‘Analele Putnei’ numărul 9, care cuprinde lucrările susținute în anul 2008 la ‘Colocviile Putnei’ și a volumului ‘Pro Bucovina. Repere istorice și naționale’, publicat de Centrul de Cercetare și Documentare ‘Ștefan cel Mare’ al Mănăstirii Putna și de Institutul Român de Genealogie și Heraldică ‘Sever Zotta’ din Iași. Ieri au fost susținute comunicări de către mai mulți profesori și istorici din București și Iași în care s-au făcut observații cu privire la dobândirea puterii princiare în Moldova epocii ștefaniene, la relațiile moldo-otomane sau la Cruciada din 1487. În prima parte a zilei de astăzi vor fi prezentate referate ale mai multor monahi și monahii care viețuiesc în ctitoriile Sfântului Ștefan cel Mare, iar de la ora 16:00 vor fi susținute comunicări legate de viața Marelui Domnitor. Mâine, în ultima zi a simpozionului, participanții vor merge într-o excursie de studii la bisericile și mănăstirile din secolele XV-XVI din Bucovina. ‘Încă din anul 2004 când a avut loc sărbătoarea ‘Ștefan 500’, istorici, oameni de cultură s-au grupat în jurul Mănăstirii Putna și au adus noi date din trecutul acestei mănăstiri, al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și al celorlalte ctitorii ale Marelui Voievod. Organizarea ‘Colocviilor Putnei’ nu am simțit-o ca pe o obligație pe care o avem față de slăvitul Voievod Ștefan, ci ca pe un dar pe care ni l-a lăsat și ni l-a îngăduit Dumnezeu. Ținem aceste colocvii ca pe o datorie sfântă pe care o avem față de sfinții strămoși și față de părinții care s-au nevoit în această sfântă mănăstire. Începând cu anul acesta, ‘Colocviile Punei’ găzduiește și comunicări susținute de către părinți, monahi din mănăstirile din Bucovina și în mod deosebit de la cele trei mănăstiri care au supraviețuit în timpul perioadei Imperiului habsburgic: Sucevița, Dragomirna și Putna’, a mai spus arhim. Melchisedec Velnic.

Comentarii Facebook


Știri recente