În Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a avut loc întrunirea asistenților sociali

Întrunirea asistenților sociali din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a avut loc astăzi, 15 februarie, la Bacău. Reuniunea a avut drept scop analizarea activităților social-filantropice din Eparhie pe anul trecut și stabilirea priorităților pe acest an.

Mai multe detalii a oferit, pentru Radio TRINITAS, părintele Constantin Gherasim inspector pe probleme de tineret și mass-media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului: „Întâlnirea a cuprins pe lângă prezentarea raporturilor de activitate pe anul care a trecut și propuneri de strategie privind dezvoltarea serviciilor sociale pe anul 2010. Totodată la această întâlnire s-au fixat bugetele pentru acțiunile social – filantropice din acest an. S-au făcut propuneri de proiecte sociale pentru preoții din parohii, spitale și penitenciare. De asemenea reprezentanții Biroului de Asistență Socială din cadrul Centrului Eparhial Roman au discutat cu asistenții sociali aspecte privind îmbunătățirea activității social filantropice în parohii. Tot acum s-a discutat și modul în care părinții parohi vor putea face raportările cu privire la activitățile care se desfășoară în parohie din punct de vedere social filantropic”.

Comentarii Facebook


Știri recente