In acest an se implinesc 120 de ani de la finalizarea lucrarilor de ridicare a Bisericii ‘Sf. Ioan Botezatorul’ din Piatra Neamt.

Astazi se implinesc 120 de ani de la finalizarea lucrarilor de ridicare a Bisericii ‘Sfantul Ioan Botezatorul’ din Cartierul Maratei I din Municipiul Piatra Neamt.

Momentul va fi marcat incepand de maine seara cand va fi oficiata slujba Vecerniei. Duminica, comemorarea va continua cu slujba Sfintei Liturghii in Biserica ‘Sfantul Ioan Botezatorul’, lansarea monografiei bisericii, organizarea unei conferinte si sustinerea unui recital coral.

Mai multe detalii am aflat de la Parintele Vasile Pavaleanu – paroh al Bisericii Sfantul Ioan Botezatorul din Piatra Neamt: ‘Sambata seara va avea loc slujba Vecerniei cu Litie. Duminica, va fi oficiata in Biserica Sfantul Ioan Botezatorul slujba Sfintei Liturghii in prezenta delegatului Inalt Prea Sfintitului Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, daca timpul Inalt Prea Sfintiei Sale nu va permite prezenta. Dupa Sfanta Liturghie va avea loc lansarea Monografiei Bisericii Sfantul Ioan Botezatorul din Cartierul Maratei I din municipiul Iasi, o lucrare voluminoasa, de peste 200 de pagini. Lucrarea este alcatuita pe mai multe capitole: un spatiu este acordat istoricului bisericii, un alt spatiu este rezervat prezentarii medalioanelor tuturor preotilor care au slujit in aceasta biserica de-a lungul timpului, un alt capitol se refera la obiectele de patrimoniu ale bisericii. Am tinut ca toate aceste capitole sa fie foarte bine definite. Lucrarea contine foarte multe ilustrate, poze de epoca si imagini mai noi, legate de Parohia Sfantul Ioan Botezatorul, care pentru acest moment constituie aducere la zi a tot ceea ce a insemnat aceasta parohie si aceasta biserica pentru Municipiul Piatra Neamt. Dupa amiaza, la Casa de Cultura a Municipiului Piatra Neamt va avea loc o conferinta care va prezenta istoricul Bisericii Sfantul Ioan Botezatorul si rolul acestei biserici in spatiul orasului Piatra Neamt si un Concert sustinut de cele doua coruri ale Parohiei Sfantul Ioan Botezatorul: cor pe 4 voci si grupul psaltic.’

Biserica Sfantul Ioan Botezatorul din Cartierul Maratei I din Piatra Neamt este cea mai mare biserica din acest municipiu construita inainte de anii 1990. Printre obiectele de patrimoniu de o deosebita valoare se numara catapeteasma, despre care ne vorbeste Parintele paroh Vasile Pavaleanu: ‘Catapeteasma Bisericii Sfantul Ioan Botezatorul din Piatra Neamt dateaza deodata cu biserica, fiind de o frumusete deosebita. Daca biserica este monumentala, catapeteasma este la fel de monumentala. Foita de aur este absolut necesar in aspectul general al catapetesmei si va scoate si mai mult in evidenta frumusetea, floraria si icoanele din catapeteasma. Icoanele au fost pictate de catre unul din ucenicii lui Nicolae Grigorescu, anume Lefteriu. Aceasta impodobire cu foita de aur a catapetesmei va face din biserica un locas de cult deosebit, un locas inaltator.’

Comentarii Facebook


Știri recente