La Catedrala patriarhală, slujba Sfintei Liturghii din a doua zi a Săptămânii Luminate a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Și astăzi, 20 aprilie, sfântul locaș din Dealul Patriarhiei a fost neîncăpător, credincioșii răspunzând într-un număr însemnat chemării Bisericii la aprofundarea tainei Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Cei prezenți au putut asculta Pastorala de Sfintele Paști 2009 a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresată preacucernicului cler, preacuviosului cin monahal și preaiubiților credincioși din Arhiepiscopia Bucureștilor. Intitulată HRISTOS CEL ÎNVIAT, BOGĂȚIA VIEȚII NOASTRE, pastorala Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române a fost citită de Preasfințitul Părinte Varsanufie.
Sursa: Radio TRINITAS