Împărtășirea monahilor în secolele IV-V

Atitudinea nepăsătoare, chiar sfidătoare a unor creștini față de primirea Împărtășaniei a condus la o serie de acțiuni întreprinse atât de monahi, cât și de ierarhia bisericească, în vederea soluționării acestei probleme. Cu toate acestea, în prezent încă mai întâlnim persoane care consideră că Sfânta Împărtășanie trebuie primită foarte rar, pentru că în caz contrar riscăm să ne „obișnuim” cu aceasta și să nu îi mai acordăm cinstirea cuvenită. Nu aceasta era și părerea primilor monahi, oameni care trăiau în asceză și știau foarte bine ce înseamnă să fii atacat constant de stări de indiferență sau nepăsare.

În materialul anterior am observat pe larg cum susțineau monahii din perioada timpurie a Bisericii necesitatea primirii dese a Împărtășaniei. Nu ne-am structurat articolul respectiv pe tema primirii rare a Împărtășaniei tocmai pentru ca nimeni să nu înțeleagă greșit că susținem primirea deasă a Sfintei Euharistii în orice condiții, adică fără binecuvântarea duhovnicului și dacă suntem opriți de la primirea ei. Însă cuvintele Sfinților Părinți adresate celor care consideră Împărtășania drept un premiu al propriilor virtuți și care aleg să o primească rar pentru că au ajuns să creadă că astfel își confirmă propria sfințenie trebuie scoase la iveală și mărturisite fără teamă. În definitiv, nu ne propovăduim pe noi înșine, ci mărturisim cu tărie adevărul cuprins în Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție fără a adăuga absolut nimic de la noi. De exemplu, avva Theona, un ascet îmbunătățit cu ale cărui cuvinte ne-am întâlnit și în materialul anterior, este ferm convins că primirea Împărtășaniei doar o dată pe an din motive „evlavioase” nu constituie nimic altceva decât o grosieră dovadă de aroganță.

Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente