Ieromonahul Emilian Olaru, starețul de la Slatina

S-a născut în 1912, într-o familie cu frică de Dumnezeu, din ținutul Botoșanilor. La vârsta de 20 de ani a intrat pe poarta Mănăstirii Slatina, ctitorită de domnitorul Alexandru Lăpușneanu în ținutul Sucevei. S-a dovedit un trăitor foarte smerit, blând și ascultător, trăsături care l-au ajutat mai apoi să parcurgă treptele preoției. Ca ieromonah săvârșea zilnic Sfânta Liturghie cu cele șapte Laude și era unul dintre duhovnicii căutați atât în obște, cât și de pelerinii care cercetau Slatina. Din septembrie 1949, ieromonahul Emilian a avut bucuria să slujească, să spovedească și să viețuiască în obștea acum întregită prin venirea părinților de la Sihăstria, în frunte cu arhimandritul Cleopa Ilie. De acum viața spirituală în Slatina era mai profundă și mai căutată de monahi și credincioși. Liniștea spirituală de la Slatina a durat până la măsurile luate de organele de represiune în toamna lui 1951. Atunci, părintele Cleopa a fost nevoit să se retragă în munți, în locul său ca stareț ajungând părintele Emilian Olaru. Noul stareț a reușit să păstreze unitatea obștii și viața duhovnicească de la Slatina în fața provocărilor permanente venite dinspre autoritățile comuniste. În 1959, anul prigonirii monahilor din România, Mănăstirea Slatina urma să fie închisă la cererea autorităților comuniste. Însă, prin dispoziția mitropolitului Iustin Moisescu, Slatina a fost transformată în azil pentru maicile bătrâne din Moldova. În aceste împrejurări, părintele Emilian a rămas în cetatea monahală a lui Lăpușneanu Vodă ca duhovnic atât al maicilor care viețuiau aici, cât și al ucenicilor care îl cercetau permanent. La vârsta de 75 de ani, blândul, smeritul și milostivul părinte Emilian Olaru trecea în lumea drepților din mănăstirea în care își dedicase întreaga viață pământească. (Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția din data de 11 august 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente