Ierarhii din Sinodul Mitropoliei Ardealului au resfințit Catedrala din Târgu Mureș

Ierarhii din Mitropolia Ardealului s-au reunit pe 12 august pentru a binecuvânta lucrările de renovare și de înfrumusețare efectuate la Biserica „Înălțarea Domnului” din Târgu Mureș. Pe lângă sutele de credincioși, au fost prezenți și autorități locale și reprezentanții mediului universitar, mulți dinte ei primind distincții și diplome.

Duminica a zecea după Rusalii din acest an va rămâne consemnată în istoria orașului de pe Mureș ca o mare sărbătoare a comunității, un moment unic în viața bisericească a românilor. A fost ziua binecuvântată în care Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, împreună cu ceilalți ierarhi din eparhiile sufragane, s-au aflat la Târgu Mureș pentru a binecuvânta lucrările de anvergură prin care Catedrala Mare din oraș a redevenit podoaba lăcașurilor de cult din această zonă. Manifestările au început cu procesiunea ierarhilor, preoților și credincioșilor de la Biserica „Buna Vestire”-Catedrala Mică, prin centrul orașului, până la Catedrala Mare, unde au fost întâmpinați de preoții și enoriașii de la cele două parohii. Alături de IPS Mitropolit Laurențiu, au oficiat slujba de sfințire Înalt Preasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Înalt Preasfințitul Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și Preasfințitul Andrei Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

Catedrala a fost înconjurată de cler și credincioși, stropită cu apă sfințită și unsă cu Sfântul și Marele Mir, iar la interior au fost sfințite pictura și icoanele de pe catapeteasmă.

A urmat Sfânta Liturghie în sobor, iar după citirea Evangheliei, PS Episcop Sofronie a tâlcuit textul biblic în care ne este prezentată minunea vindecării unui lunatic.

„Cu toate că tatăl lunaticului avea credință, el merge la ucenicii Mântuitorului și aceștia nu pot să-l vindece. Aceasta pentru că sunt situații speciale în viață și așa cum bolile sunt diferite și nu seamnă una cu alta, la fel și suferințele oamenilor sunt diferite. Așa cum la boli diferite trebuie leacuri diferite, la fel și în cazul bolilor sufletești sau al îmbinării acestor boli sufletești cu cel trupești, trebuie de fiecare dată prescrisă și din punct de vedere bisericesc o altă rețetă. Astfel, aflăm din Evanghelia de astăzi că, pe lângă credință, sunt situații în care avem nevoi de rugăciune și de post „, a spus PS Sofornie după cum ne informează mitropolia-ardealului.ro.

Daruri și distincții

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurențiu a oferit Catedralei din Târgu Mureș o raclă cu un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei și a vorbit credincioșilor despre realizările pe plan pastoral și administrativ ale marelui mitropolit din Ardeal. IPS Mitropolit Laurențiu a mulțumit și i-a felicitat pe cei doi preoți de la Catedrala din Târgu Mureș, părintele protopop Nicolae Gheorghe Șincan și părintele Silviu Negruțiu, oferindu-le cea mai mare distincție a Mitropoliei Ardealului și anume „Crucea șaguniană pentru clerici”. Mitropolitul Ardealului a cinstit cu acest prilej și câteva personalități din Târgu Mureș, oferind distincția „Crucea șaguniană pentru mireni” domnului subsecretar de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat, vicepreședintelui Academiei de Științe Medicale din România, acad. prof. univ. dr. Radu Deac, rectorului Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorului Universității „Petru Maior” din Târgu Mureș, prof. univ.dr. Călin Enăchescu, rectorului Universității de Arte din oraș, prof. univ. dr. Sorin Crișan, președintelui Consiliului Județean Mureș, Ciprian Dobre, precum și directorului SC Azomureș Sa, ing. dr. Mihai Ogrean. Distincția „Ordinul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei” a fost oferită prefectului județului Mureș, Alexandru-Petru Frătean, primarului Dorin Florea, viceprimarului Ionela Claudia Ciotlăuș și altor personalități și oameni de seamă ai comunității.

Alte distincții și diplome de apreciere au venit și din partea IPS Arhiepiscop Irineu. Ierarhul a oferit celorlalți arhierei și daruri, constând în engolpioane, cruci și bastoane arhierești. IPS Irineu a subliniat în cuvântul de final, unicitatea acestor momente și a mulțumit tuturor ierarhilor, preoților și credincioșilor pentru prezență și pentru eforturile depuse în acești ani pentru renovarea Catedralei din Târgu Mureș.

„Exprim prețuirea mea sinceră față de părintele nostru, Mitropolitul Laurențiu, care, prin cuvânt și faptă, se face pildă de servire devotată a Bisericii și a neamului. Înaltpreasfinția Sa ține mult ca noi să acționăm în unitate, în sobornicitate, pentru ca Dumnezeul părinților noștri să fie slăvit și poporul lui Dumnezeu de pe aceste meleaguri ale Transilvaniei să nu fie lipsit de grija noastră pastorală. Aceeași prețuire o am pentru toți Preasfințiții ierarhi din Mitropolia Ardealului, care au răspuns la invitația noastră de a fi împreună la memorabila sărbătoare creștinească și românească din orașul Târgu Mureș.”, a spus IPS Arhiepiscop Irineu.

Catedrala din Târgu Mureș a fost zidită între cele două războaie mondiale, iar sfințirea a avut loc pe 2 decembrie 1934, slujba fiind oficiată de Episcopul Nichita Duma, fost protopop de Reghin. În perioada 1970-1980 s-au realizat lucrări de întreținere, întărire a bolților și realizarea picturii, lucrările fiind sfințite de Patriarhul Teoctist, pe 11 noiembrie 1990. După cum ne-au spus cei doi parohi amintiți, în ultimii ani Catedrala a fost restaurată substanțial la acoperiș și exterior, înlocuindu-se învelitoarea de tablă, jgheaburile și burlanele cu tablă de cupru, după ce s-a refăcut astereala și stratul termoizolator. S-au făcut reparații la tencuieli exterioare, la profile, brâuri, cornișe și ancadramente. Au fost reabilitate scările de acces în edificiu, iar ușile Catedralei au fost înlocuite. S-au amenajat locuri speciale pentru arderea lumânărilor, iar subsolurilor li s-a dat o utilitate practică. Tot cu această ocazie, s-a montat o centrală termică nouă pentru încălzirea întregii Catedrale.

Comentarii Facebook


Știri recente