Icoanele nefăcute de mână omenească ale Mântuitorului

În lumea creștină există mai multe icoane celebre ale Maicii Domnului, despre care tradiția spune că nu sunt făcute de mâna omului. Mai puține sunt însă icoanele care înfățișează chipul Mântuitorului, nepictat de mână omenească. Iată de ce ne-am propus să vă prezentăm cele mai cunoscute asemenea icoane.

O primă icoană nefăcută de mână a Sfintei Fețe a lui Hristos, care nu are însă nici o atestare evanghelică sau apostolică, este cea trimisă de Mântuitorul regelui Abgar.

Ea a fost imprimată pe pânză, apoi pe o cărămidă.

Informația este amintită de istoricul Eusebiu de Cezareea, în ‘Istoria Bisericească’, fiind inserată după o traducere siriacă.

În această lucrare este relatată corespondența dintre regele Abgar și Hristos. Acest rege I-a trimis prin curierul său Anania o scrisoare Mântuitorului prin care Îl ruga să vină să-l vindece de lepră și să-l apere de prigonirea iudeilor.

Răspunsul Mântuitorului este acela că nu poate veni, dar că îl va trimite pe ucenicul său Tadeu să-l vindece.

Eusebiu nu relatează ce a făcut Abgar după primirea răspunsului de la Iisus. Există însă o lucrare apocrifă numită ‘Doctrina Addaei apostoli’ din care aflăm că Abgar ar fi trimis un pictor să zugrăvească chipul Mântuitorului. Nereușind să facă acest lucru, Hristos Și-a pus o pânză pe față, inprimându-I-se astfel chipul pe ea.

Sfântul Damaschin spune și el că Hristos și-a întipărit chipul pe o bucată de pânză luată din haina Sa și că ar fi trimis-o lui Abgar, prin Iuda Tadeul.

Această icoană, păstrată prin tradiția orală la Edesa, a servit ca apărătoare a cetății, fiind pusă la una din porțile orașului până în 944, când a fost mutată la Constantinopol. În 1204, cavalerii Cruciadei al IV-a au luat-o și au dus-o în Occident. Copii după această icoană, mai mult sau mai puțin reușite, s-au răspândit în toată lumea bizantină sub numele ‘Sfânta Mahramă’.

Prima mențiune istorică a existenței ei a fost făcută de către Evagrie Scolasticul.

În timpul Revoluției franceze, Sfânta Mahramă, aflată într-o biserică din Paris, a ars. Academicianul Emilian Popescu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Dumitru Stăniloae’ din Iași, spune că o parte din icoanele executate după Sfânta Mahramă se păstrează la Mănăstirea ‘Sfânta Ecaterina’ din Muntele Sinai, din Egipt, și că soldații cruciați, odată cu pânza, au furat din Constantinopol și coroana din spini și o parte din cuiele în care a fost pironit Mântuitorul.

Giulgiul din Torino

O altă imagine celebră a Mântuitorului, nefăcută de mână, este Giulgiul din Torino, a cărui primă mențiune datează din 1353. După mai multe peregrinări prin Franța, Sfântul Giulgiu ajunge la Torino în secolul al XVI-lea, în posesia Casei de Savoia. El înfățișează trupul Domnului pus în mormânt.

Pe marginea autenticității acestei relicve s-au purtat discuții aprinse, cercetări de ultimă oră indicând faptul că ar putea fi autentică.

Sfântul Andrei Criteanul afirmă că Apostolul Luca I-a pictat pe Hristos și pe Fecioara Maria. Asemenea icoane există la Roma, în capela Sancta Sanctorum a Sfântului Ioan din Lateran și în Biblioteca Vaticanului. Mai sunt întâlnite asemenea icoane la Trivoli și în Catedrala din Viterbo.

Marama Sfintei Veronica

Potrivit tradiției, mai există o imagine considerată ca fiind adevărata icoană a lui Hristos, nefăcută de mâna omului: Marama Sfintei Veronica. Femeia care I-a șters Mântuitorului chipul pe Drumul Golgotei, imprimându-I astfel imaginea pe pânză. Cele mai vechi informații despre această relicvă sunt cuprinse în cartea apocrifă ‘Faptele lui Pilat’, din secolul al VI-lea.

Studii recente acreditează ipoteza că adevărata ‘mamă a tuturor icoanelor’, numită ‘Sfânta Față din Manoppello’, de lângă Pescara, din Italia, ar fi tocmai această maramă. O pânză din lână albă, transparentă, de 17/24 cm, care, pe măsură ce te apropii de ea, se colorează din ce în ce mai mult până ce se conturează chipul unui om suferind.

Relicva este păstrată în sanctuarul fraților capucini ‘Sfânta Față’ din Manoppello, iar cercetări efectuate asupra ei pun în evidență o asemănare impresionantă cu chipul Mântuitorului de pe Giulgiul de la Torino, ceea ce i-a făcut pe specialiști să concluzioneze că marama de la Manoppello este originalul pânzei cu care a fost ștearsă fața lui Hristos.

Agenția ‘Zenit’ informa cu ceva timp în urmă că părintele iezuit Heinrich Pfeiffer, profesor german de iconologie și istorie a artei creștine de la Universitatea Gregoriană din Roma, după 13 ani de studiu asupra sfintei relicve, este cel dintâi specialist care susține autenticitatea maramei Veronicăi.

Cu ocazia primului An Sfânt din 1300, marama Veronicăi a fost adusă la Vatican și așezată în bazilica ‘Sfântul Petru’, devenind pentru miile de pelerini una din ‘Mirabilia urbis’. Despre ea vorbește și poetul Dante Alighieri (1265-1321) în cântarea XXXI din ‘Paradisul’.

După Anul Sfânt 1600, urmele maramei s-au pierdut, ulterior fiind regăsită la Manoppello.

Conform ‘Raportului istoric’ scris în 1646 de călugărul capucin Donato da Bomba, în 1608, Marzia Leonelli și-a răscumpărat soțul din închisoare cu 400 de scuzi proveniți din vânzarea maramei Veronicăi (pe care o avea ca dotă) lui Donato Antonio de Fabritiis. Deoarece relicva nu se afla într-o stare foarte bună, Fabritiis a încredințat-o, în 1638, părinților capucini de la Manoppello. Fratele Remogio da Rapino a decupat marama și a fixat-o între două geamuri înrămate cu lemn de nuc, așa cum se păstrează și astăzi aici.

În anul 1997, marama a fost studiată cu raze ultraviolete de către profesorul Donato Vittori de la Universitatea din Bari. La microscop a văzut că relicva nu este nici pictată, nici țesută cu fire colorate. Cercetări științifice realizate foarte recent au scos în evidență faptul că fața care apare pe marama de la Manopplelo și fața de pe Giulgiul din Torino, prin suprapunere, au aceleași dimensiuni, cu singura diferență că în relicva de la Manoppello gura și ochii feței sunt deschiși.

Părintele Pfeiffer, descoperind că toate detaliile duc la un unic model, cel de la Manoppello, a concluzionat: ‘Atunci când diferitele detalii sunt adunate într-o unică imagine, aceasta din urmă a fost modelul pentru toate celelalte. Toate aceste picturi imită un unic model: marama romană. Astfel, trebuie să concludem că marama de la Manoppello nu este altceva decât originalul maramei romane’.

El a mai spus că vălul l-ar fi avut Maica Domnului ‘ căreia îi revenea de drept’, și care l-ar fi purtat cu ea la Efes și apoi de la Preasfânta Maria ar fi trecut la Apostolul Ioan, continuându-și drumul spre alte localități din Asia Mică, sau că, într-o altă ipoteză, vălul ar fi rămas unit cu Giulgiul și ar fi fost separat doar câteva secole mai târziu.

Sudariumul de la Oviedo

O altă relicvă hristică, nefăcută de mâna omului, este ‘Sudarium de la Oviedo’, păstrată în catedrala din Oviedo-Spania. Este vorba despre o pânză (ștergar) care ar fi acoperit chipul Mântuitorului după crucificare. Evanghelia lui Ioan, în capitolul 20, versetele 6 și 7, dă informații clare despre această pânză. Iată ce spune Evanghelia: ‘A sosit și Simon-Petru, urmând după el, și a intrat în mormânt și a văzut giulgiurile puse jos. Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfășurată, la o parte, într-un loc’.

Sudarium are dimensiunea de 83/53 cm. Cu ochiul liber, se observă mai multe pete de sânge, care la microscop sunt mult mai evidente. În anii â90 ai secolului trecut, investigațiile efectuate asupra pânzei de către o echipă de la Centrul Spaniol pentru Sindonologie au relevat faptul că petele descoperite indică o tulburătoare coincidență cu rezultatele studiilor Giulgiului din Torino, ceea ce a făcut ca la Congresul internațional de la Oviedo din 1994, la care au participat specialiști în domeniu, să se tragă concluzia că relicva a acoperit aceeași față peste care a fost pus Giulgiul din Torino. Adică fața Mântuitorului Iisus Hristos.

Un chip sculptat al lui Iisus, descoperit la Ierusalim în 1905

De-a lungul secolelor, creștinii s-au întrebat cum arăta chipul lui Iisus, care a fost adevărata Lui înfățișare.

O primă descriere a chipului omenesc al Acestuia este făcută în Actele apocrife ale lui Petru, în care Ponțiu Pilat, confruntat cu Simon Magul, care se dădea pe sine drept Iisus cel înviat, spune: ‘Nu este El. Hristos avea o față albă, o barbă frumoasă și ochi strălucitori’. Pr. prof. Rămureanu nu crede că această descriere corespunde însă figurii reale a lui Hristos. Domnia Sa este de părere că primele portrete ale lui Iisus au apărut la gnosticii lui Carpocrate.

Conform părintelui profesor, chipul consacrat al Mântuitorului Iisus, cu fața puțin ovală, cu o expresie blândă, cu părul desfăcut pe creștet, întins și revărsat pe umeri, cu mustața netunsă, care se împreună cu barba scurtă, puțin despicată la mijloc, apare într-un medalion frescă în catacomba Domitillei.

Această înfățișare se aseamănă foarte mult cu chipul sculptat descoperit la Ierusalim în 1905, presupus a fi al lui Iisus, care ar fi o creație elenistică din primii 35 de ani ai erei creștine (Articol realizat de Dumitru Manolache și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 8 aprilie 2010).

Comentarii Facebook


Știri recente