Icoana Nașterii Domnului: cerul și pământul contopite în bucurie deplină

Una dintre cele mai cunoscute icoane ale Bisericii și, în același timp, una dintre cele mai bogate în semnificații teologice este icoana Nașterii Domnului. Simbolismul ei cuprinde elemente biblice și dogmatice sau din istoria apocrifă. Toată creația se bucură la Nașterea Pruncului: cerul (o stea și îngerii), pământul (munții, plantele și animalele) și umanitatea, reprezentată de Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului nostru. Dincolo de reprezentarea artistică, icoana Nașterii Domnului transmite prin conținutul său două învățături creștine fundamentale: Întruparea Fiului lui Dumnezeu și efectul acestui eveniment asupra întregii creații.

Icoana nu este fotografie, o simplă decorație, ci este revelația chipului lui Dumnezeu în om, pe care Sfântul Ioan Damaschin o numește „fereastră către cer”. Atenția și inima noastră trebuie îndreptate dincolo de sticla icoanei, la Dumnezeu, sursa adorației noastre. Existența divinității în rugăciune trebuie să fie singura prezență pe care omul să o resimtă. Înainte de secolul al IV-lea, Nașterea și Botezul Domnului se sărbătoreau în aceeași zi, sub numele de Epifanie, adică Arătarea Domnului în Treime. Astăzi, icoana Botezului este diferită de cea a Nașterii.

Icoana Nașterii Domnului a rămas reprezentată în Treime. Steaua Betleemului luminează dintr-un triunghi înscris într-o sferă. Triunghiul reprezintă Sfânta Treime, iar sfera, nemărginirea. Vedem acolo cerul și pământul contopite în bucurie deplină. Icoana este împărțită în trei nivele. Zona superioară sugerează lumea cerească, a doua contopirea dintre divin și uman, iar a treia umanitatea, în general.

Steaua și îngerii

„Ce vom aduce Ție, Hristoase? Că te-ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile cele zidite de Tine, mulțumire aduce Ție: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunea, pământul peștera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioară, Dumnezeule, Cel ce ești mai înainte de veci, miluiește-ne pe noi.” (Mineiul pe luna decembrie)

La nivelul de sus apare steaua, a cărei parte superioară este reprezentată în afara icoanei, dar care nu este separată de lume. O singură rază răsare din acest triunghi, ceea ce înseamnă că Dumnezeu este unul singur. Raza se desface în trei, simbol al participării întregii Treimi la mântuirea omului. Îngerul care se înclină spre păstori, vestindu-le acestora Nașterea lui Iisus, reprezintă lumea cea nevăzută.

Fecioara Maria, pruncul și magii

„Cerul și pământul astăzi s-au împreunat; născându-se Hristos, astăzi Dumnezeu pe pământ a venit și omul la cer s-a suit.” (Vecernia praznicului, Litie, glas 1)

Nivelul central al imaginii o întruchipează pe Preacurata Fecioară Maria, care este reprezentată mai mare decât celelalte personaje și stă întinsă pe o hlamidă purpurie, culoarea imperială bizantină ce sugerează faptul ca ea este „împărăteasa îngerilor”. Mama își privește pruncul, iar prezența sa accentuează umanitatea lui Hristos.

Pruncul este înfășat, dar nu în scutece, ci învelit în giulgiu și așezat într-o raclă de piatră, elemente ce vestesc patimile și moartea de mai târziu. În peștera întunecată, expresie a mormântului, se află un bou și un asin. Aceste detalii nu sunt menționate în Evanghelie.

Dacă privim cu atenție icoana Nașterii Maicii Domnului, observăm că cele mai apropiate de prunc sunt cele două vietăți. Simbolic vorbind, ieslea întrupării arată ca altar al lumii, din care „Pâinea vieții celei veșnice” se oferă ca hrană oamenilor.

Magii, unul tânăr, altul matur și un altul bătrân, simbolizează mesajul universal adus de Hristos, care transcende toate vârstele omenirii.

Stâncile ascuțite ale muntelui sunt ilustrate asemenea unor trepte care par a se uni cu cerul și care simbolizează acțiunea de pogorâre a lui Dumnezeu la om, cât și urcarea omului la Dumnezeu.

Iosif, bătrânul Thyrreos și scena îmbăierii

„Vifor de gânduri necuviincioase având întru sine înțeleptul Iosif s-a tulburat, dar, cunoscând că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt, a zis: Aliluia.” (Acatistul Bunei Vestiri, Condac 4).

În partea inferioară, îl putem vedea pe Iosif, meditativ, uimit și parcă neputincios în fața marii taine a Întrupării. Iosif întruchipează omenirea și este înfățișat cum ascultă cuvintele unui bătrân. Potrivit unei legende apocrife, acesta este bătrânul păstor Thyrreos, personificarea diavolului, care îi spune lui Iosif că o fecioară nu poate naște un prunc.

Ultimul detaliu al acestei icoane, scena spălării Domnului, are la bază pasaje din evangheliile apocrife ale lui Iacov și Matei (acestea vorbesc despre prezența a două femei (Salomeea și Zelemi, chemate de Iosif pentru a o asista la naștere pe Sfânta Fecioară). Scena spălării Domnului a provocat multe controverse de-a lungul timpului, fiind intenționat evitată sau chiar înlocuită. A existat o părere dominantă că acea scenă era degradantă pentru Hristos. Cu toate acestea, scena scăldatului sugerează faptul că Dumnezeu cel Preaînalt se supune obiceiurilor și deprinderilor omenești, aceasta fiind și o mărturie a Întrupării reale a Domnului, Care a devenit „întocmai cu oamenii de bună voie” (Utrenia praznicului, Canonul Sfântului Ioan Damaschin, cântarea a IV-a). Scena o prefigurează pe cea a Botezului, în apele Iordanului.

„Nașterea Ta, Hristoase, răsărit-a lumii lumina cunoștinței”

Dincolo de reprezentarea artistică, icoana Nașterii Domnului transmite prin conținutul său două învățături creștine fundamentale: Întruparea Fiului lui Dumnezeu și efectul acestui eveniment asupra întregii creații. An de an, credincioșii ortodocși cinstesc cu mare bucurie sărbătoarea Întrupării Mântuitorului și slăvesc marea taină a creștinătății cu imnuri de laudă: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție”.

„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște și pământul, peștera, Celui neapropiat, aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc și magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.” – Troparul și Condacul Nașterii Domnului- (Informații preluate din Ziarul Lumina din data de 24 decembrie 2008)

Comentarii Facebook


Știri recente