Icoana făcătoare de minuni de la M-rea Ghighiu, la Biserica Icoanei din București

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Biserica Icoanei din București astăzi, 12 martie, la ora 11:00, a început a IV-a ediție a manifestării religios-culturale, intitulată ‘Lumina Ortodoxiei: Icoana – fereastră spre Dumnezeu’, cu ocazia Duminicii Ortodoxiei, prin aducerea și depunerea icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Ghighiu.

După slujba Vecerniei, de la ora 18:30, se va organiza tradiționala procesiune, care va pleca din curtea Bisericii Icoanei spre Parcul Icoanei, după cum a relatat reporterul Radio TRINITAS, pr. diac. Mircea Toma, prezent la evenimente.

„În acest moment în lăcașul de cult se oficiază Slujba Vecerniei la care participă peste 1000 de credincioși. Împreună cu zeci de preoți din Protopopiatul II Capitală credincioșii vor pleca în aproximativ o jumătate de oră în procesiune traseul strada Icoanei, Jean Louis Calderon, Alexandru Xenopol și Arthur Verona, până în parcul Grădina Icoanei. Procesiunea va fi deschisă de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului adusă în această dimineață de la Mănăstirea Ghighiu din județul Prahova. Ea va fi purtată pe umeri de câțiva credincioși. Vor urma apoi militarii în uniform de gală care vor purta torțe aprinse în mâini, preoții și credincioșii. Procesiunea se va încheia în «Parcul Icoanei». Aici pe o scenă amenajată vor fi rostite alocuțiuni despre Lumina ortodoxiei și vor fi intonate cântări bisericești specifice Postului Mare”, a precizat pr. diac. Mircea Toma.

De asemenea, mâine, 13 martie, la Biserica Icoanei, Sfânta Liturghie va fi săvârșită începând cu ora 10:00, iar după slujbă, de la ora 12:00, va avea loc o procesiune similară celei de astăzi, condusă de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal. La intrarea în parc se va citi rugăciunea pentru sfințirea icoanelor. În încheierea festivității, participanții vor rosti mărturisirea de credință – Crezul.

Comentarii Facebook


Știri recente