I.P.S. Daniel: ‘UN PASTOR MISIONAR SI LUPTATOR, PRIETEN AL ROMANIEI’

UN PASTOR MISIONAR SI LUPTATOR, PRIETEN AL ROMANIEI

Personalitatea Papei Ioan Paul al II-lea (1920-2005)

† Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

Valorile autentice si mari nu pot fi inchise in frontiere si tipare inguste. Ca si lumina, ele se revarsa dincolo de sursa sau contextul care le-a generat. Ceea ce este profund uman, lumina sau frumusete spirituala a chipului lui Dumnezeu in om, se impartaseste si se recunoaste pe plan universal, devenind patrimoniu spiritual al umanitatii, care deodata include si transcende specificul sau limitarea individuala, nationala, religioasa si culturala.

Papa Ioan Paul al II-lea, prin profilul sau spiritual deosebit, se inscrie in perspectiva amintita mai sus. Desi intre Ortodoxie si Catolicism exista inca deosebiri si obstacole in refacerea unitatii eclesiale, totusi aceste doua Biserici percep si promoveaza, in comun sau in paralel, valorile Evangheliei, transcendenta si sfintenia, demnitatea si eternitatea umanului iubit de Dumnezeu si iubitor de Dumnezeu.

Din aceasta perspectiva schitam cateva trasaturi din profilul spiritual al unui Papa misionar la rascruce de milenii, in personalitatea caruia pacea si bucuria, iubirea si jubileul credintei transcend adesea tulburarea si suferinta conditiei umane. Personalitatea Papei Ioan Paul al II-lea a fost un dar de la Dumnezeu nu numai pentru Biserica Romano-Catolica, ci si pentru lumea de azi din ce in ce mai secularizata si tulburata spiritual.

A fost un apostol al libertatii si al pacii, un avocat al demnitatii umane, cunoscut si apreciat in toata lumea. Intre calitatile si actiunile principale ale Papei Ioan Paul al II-lea se disting cateva cu valoare spirituala profunda:

1. Un om al rugaciunii si un misionar al valorilor Evangheliei;

2. Un luptator impotriva ideologiilor totalitare si autosuficiente care neaga misterul sau transcendenta persoanei umane;

3. Un om al pocaintei, al reconcilierii si al unitatii;

1. In rugaciune si misiune permanenta. Intr-o lume obsedata de eficienta pragmatica si de profit imediat, Papa Ioan Paul al II-lea afirma necesitatea sau importanta rugaciunii, a meditatiei spirituale, a Euharistiei, a pelerinajului, ca dimensiuni esentiale ale vietii crestine. In plus, Papa recunoaste si admira aceste valori si cand ele se afla in alte Biserici, cum ar fi cele din Rasarit (cf. enciclica sa Orientale Lumen – 1993). Convingerea sa privind importanta spiritualitatii ca dimensiune centrala a vietii umane nu vine doar din studiile sale teologice si filosofice, ci si din experienta vietii sale personale, din simtirea ajutorului lui Dumnezeu in incercarile dramatice ale vietii sale (orfan de mama, la 9 ani, apoi de tata, la 21 de ani), din anii de razboi si din timpul greu al dominatiei comuniste totalitare in Europa de Est.

Evlavia sa mariala pronuntata, de cinstire deosebita a Fecioarei Maria, a Mamei Rascumparatorului Hristos (cf. enciclica sa Redemptoris Mater – 1987) se alimenteaza sau inspira si din evlavia populara fata de Maica Domnului, Aparatoare a celor neajutorati (Advocata nostra/Aparatoarea noastra). In vizitele sale in toate continentele Papa unea rugaciunea si pelerinajul, Evanghelia si cultura, spiritualul si socialul, fermitatea cuvantului si bucuria gesturilor, politicul si pastorala, pietatea catolica si rugaciunea ecumenica, identitatea crestina si dialogul interreligios, nationalul si universalul. Adevarata viziune a unitatii, izvorata din rugaciunea atotcuprinzatoare pentru Biserica si lume, este una liturgica, mistica, sfanta, proprie Bisericii celei una, apostolice si patristice, reflex sau lumina a iubirii milostive si atotcuprinzatoare a Preasfintei Treimi pentru Biserica, pentru umanitatea intreaga si pentru toata creatia (universul).

Papa Ioan Paul al II-lea a facut din rugaciunea traditionala romano-catolica Angelus o lucrare misionara saptamanala pentru pelerinii veniti la Roma, unind rugaciunea cu meditatia teologica si exhortatia pastorala. Astfel, in fata Basilicii Sfantul Petru din Roma, piata devenea loc de rugaciune, turismul devenea pelerinaj, iar salutul parintesc si prietenesc devenea scoala de teologie si spiritualitate pentru vizitatori, ca de altfel si stadionul folosit pentru vizitele sale in diferite tari ale lumii.

2. In lupta cu ideologiile vremii

Rugaciunea, Evanghelia si Euharistia constituiau sursele principale ale luptei spirituale a Papei Ioan Paul al II-lea cu ideologiile totalitare si autosuficiente ale timpului sau. Luptator pentru libertatea si demnitatea umana in confruntarea lor cu ideologia si actiunea comunismului opresiv si nivelator din Rasarit, Ioan Paul al II-lea devine in Occident luptator pentru integritatea si sfintenia vietii umane in confruntarea lor cu excesele capitalismului radical, lacom de profit material si de succes imediat.

Din aceasta perspectiva, Papa Ioan Paul al II-lea a aparat dreptul la demnitate al persoanelor si popoarelor private de libertate, a aratat preferinta pentru saraci si marginalizati, pentru cei exploatati si folositi ca mijloace sau instrumente de profit, a condamnat violenta si razboiul, oprimarea persoanelor si a popoarelor (cf. enciclicilor sale: Laborem exercens / Exercitiul muncii,1981 si Sollicitudo Rei Socialis / Grija pentru realitatea sociala, 1987). Totodata, Papa a aparat darul sacru al vietii condamnand avortul si eutanasia, clonarea umana, fertilizare in vitro si manipularea genetica, defavorabile identitatii si demnitatii vietii umane.

Toate acestea au fost numite de el „cultura a mortii” promovata de o civilizatie secularizata, in criza de valori spirituale si in cautare de profit si fericire imediata. In opozitie cu aceasta „cultura a mortii” Papa a militat pentru o „cultura a vietii” si a demnitatii umane, dincolo de profitul imediat si de eficienta pragmatica programata. (cf. enciclica sa Evangelium vitae / Evanghelia vietii – 1995 si exhortatia Eclesia in Europa/ Biserica in Europa- 2000).

O atentie teologica, filantropica si pastorala deosebita a acordat Papa Ioan Paul al II-lea integritatii si sfinteniei familiei, vietii si fidelitatii conjugale, valorii si semnificatiei spirituale a corpului si a iubirii curate, intr-o lume in care valorile familiei traditionale sunt contestate, iar divortul, casatoriile de proba, cuplurile intre persoanele de acelasi gen, incearca sa devina o morala a zilei. Papa apara demnitatea copilului inca de la conceperea sa, demnitatea tinerilor ca purtatori de ideal si speranta, demnitatea batranilor si bolnavilor, dand varstei si suferintei semnificatie spirituala in viata persoanei si a societatii.

Ca luptator pentru darul sacru al vietii si pentru demnitatea umana, Papa Ioan Paul al II-lea a gasit receptivitate si cooperare pe plan international chiar si in interiorul celorlalte religii monoteiste: iudaismul si islamul, care apara si ele darul sacru al vietii si valoarea unica si eterna a persoanei umane create dupa chipul lui Dumnezeu.

3. Promotor al pocaintei ca premisa a reinnoirii, reconcilierii si refacerii unitatii

Un aspect care nu e specific pentru imaginea Bisericii Romano-Catolice, atat de mare si influenta in lume, il constituie gesturile de pocainta ale Papei, pentru greselile comise in trecutul indepartat sau apropiat de catre persoane din conducerea sau structurile Bisericii Romano-Catolice. Acest comportament al Suveranului Pontif, Pastorul universal al Bisericii Catolice, precum si sef de Stat suveran si foarte influent, este perceput atat in interiorul Bisericii Romano-Catolice proprii, cat si in alte Biserici sau in societatea umana in general, ca fiind neobisnuit.

Desigur, in convingerea Papei, pocainta ca act savarsit de el nu doar pentru sine personal, ci si pentru persoane care au reprezentat gresit in istorie Biserica Romano-Catolica este o atitudine spirituala care transcende notiunea de putere de tip juridic si politic. Astfel pocainta este izvor de spiritualitate a reinnoirii relatiei omului cu Dumnezeu si cu semenii, a relatiilor dintre comunitati religioase sau comunitati umane. Sfintii ne invata ca pocainta sincera si autentica topeste zidurile sau obstacolele create de pacat si patimi egoiste in relatia noastra cu Dumnezeu si cu oamenii.

In acest sens, istoricul crestin Lactantiu spunea in secolul al IV-lea ca acea Biserica este adevarata care a pastrat practica pocaintei. Papa Ioan Paul al II-lea a cerut adesea iertare pentru greselile comise in trecut de reprezentati ai Bisericii Romano-Catolice, pentru a pune un inceput nou in relatiile acesteia cu alte Biserici sau comunitati religioase si umane. Astfel, pocainta este traita ca baza pentru reconciliere si refacere a unitatii crestine sau ca promovare a dialogului si cooperarii pentru binele comun.

Comportamentul Papei de penitent si pelerin, de crestin si prieten, in vizitele sale din cateva tari majoritar ortodoxe merita o reflectie aprofundata din partea fiecarui pastor de suflete crestin, indiferent de comunitatea eclesiala careia ii apartine. Gesturile sale de penitent si de pelerin se armonizeaza cu spiritualitatea din enciclicile sale: Ut unum sint/Ca toti sa fie una (1995) si Orientale Lumen/Lumina rasariteana (1993), cu recunoasterea faptului ca adevarul credintei si iubirea frateasca nu pot fi despartite, ca unitatea exterioara care nu este comuniune spirituala profunda nu se poate impune constiintei si libertatii umane.

De aceea, Papa a invitat alte Biserici sa reflecteze, in mod fratern si critic, asupra primatului papal insusi. Episcopul italian Vincenzo Paglia marturisea ca Papa Ioan Paul al II-lea referindu-se la relatia sa cu Ortodoxia ar fi spus de mai multe ori: Doresc comuniune cu Ortodoxia, nu jurisdictie asupra ei!

Vizita Papei Ioan Paul al II-lea in Romania si receptarea ei pozitiva pe plan international si ecumenic au facut ca el sa fie considerat un prieten al Romaniei, prima tara cu populatie majoritar ortodoxa vizitata de Papa Romei. Faptul ca o tara latina ortodoxa a fost vizitata de un Papa catolic slav intensifica semnificatia spirituala a dialogului si cooperarea dintre Biserici si popoare azi in Europa.

Papa Ioan Paul al II-lea a trecut la Domnul in ajunul Duminicii Tomei, pe care el insusi a declarat-o cu cativa ani in urma si Duminica Indurarii sau a Milostivirii. Cel ce a scris o enciclica despre bogatia Milostivirii divine (Dives in misericordia, 1980) a fost primit in lumina Milostivirii divine la 2 aprilie 2005.

Din toate luminile raspandite de acest Papa misionar si luptator prin cuvintele, gesturile, activitatile si suferintele sale in societatea de azi, sa culegem lumina pentru a iubi mai mult pe Hristos, Evanghelia si Biserica Sa, si sa laudam pe Dumnezeu prin promovarea iubirii sfinte si curate in viata persoanelor, comunitatilor si popoarelor.

Comentarii Facebook


Știri recente