I.P.S. Daniel – Pastorala de Sfintele Pasti (2005)

INVIEREA LUI HRISTOS – LUMINA VINDECARII NOASTRE

Pastorala de Sfintele Pasti

+ Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

‘(…) prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat’ (Isaia 53, 5)

Invierea Domnului este Invierea lui Hristos Cel rastignit. Hristos Cel inviat S-a aratat ucenicilor Sai in seara zilei Invierii Sale pentru a-i incredinta ca El a trecut prin moarte si a biruit-o. Trupul lui Hristos n-a cunoscut stricaciunea pentru ca era unit cu Dumnezeirea Fiului Cel vesnic. Iar sufletul lui Hristos n-a putut fi tinut in iad, tot pentru ca era unit cu Dumnezeirea Sa.

Moartea, ca despartire a sufletului de trup, fiind pentru om urmarea pacatului (cf. Romani 6, 23), prima lucrare a lui Hristos dupa biruinta Sa asupra mortii a fost aceea de a impartasi ucenicilor Sai puterea de a ierta pacatele (cf. Ioan 19, 19-23).

Insa ucenicul Toma, nefiind prezent acolo cu ceilalti, dar voind apoi sa se incredinteze de adevarul Invierii lui Hristos nu in chip spiritual, prin credinta, ci in chip material, prin simturi, a zis: ‘daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede’ (Ioan 20, 25).

De aceea, peste opt zile, Hristos-Domnul S-a aratat si lui Toma, zicandu-i: ‘Adu degetul tau incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune in coasta Mea si nu fi necredincios, ci credincios. A raspuns Toma si I-a zis: Domnul meu si Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut’ (Ioan 20, 27-29).

Cu alte cuvinte, fericiti sunt cei care vad duhovniceste, cu ochii credintei, pe Dumnezeu Cel nevazut, pentru ca simt prezenta Sa dumnezeiasca, iubitoare si vindecatoare. Intelegem ca Hristos-Domnul Cel inviat din morti, cu iubire si intelepciune, ajutand si dojenind, vindeca pe ucenicul Sau Toma de indoiala sau de putinatatea credintei sale. Sfantul Apostol Toma a atins cu mainile sale trupul lui Hristos Cel inviat.

Ca urmare, el a vazut si a simtit cu trupul si cu sufletul ca Cel inviat este Iisus Cel rastignit. Dar cand s-a atins de trupul omenesc al lui Iisus, Toma a marturisit Dumnezeirea Lui, zicand: ‘Domnul meu si Dumnezeul meu!’ S-a atins de trupul material, vazut si limitat, dar a marturisit pe Dumnezeu Cel nematerial, nevazut si nemarginit. Toma s-a atins de semnele Crucii si a marturisit slava Invierii lui Hristos. S-a atins de semnele suferintei si ale mortii trecatoare, dar a marturisit puterea biruintei si a vietii vesnice.

S-a atins de semnele lasate in trupul lui Hristos de pacatele oamenilor (de tradare, de invidie, de ura si de violenta), dar a marturisit puterea iubirii lui Dumnezeu mai tare decat pacatul si moartea. S-a atins de semnele istoriei omenesti care ucide, dar a marturisit puterea iubirii vesnice a lui Dumnezeu care da viata nesfarsita.

S-a atins de semnele bolii pacatului omenesc, dar a marturisit lumina vindecarii dumnezeiesti, ca sa se implineasca profetia proorocului Isaia care, cu sute de ani inainte, fiind inspirat de Duhul Sfant si vazand duhovniceste patimirile si ranile lui Hristos Cel rastignit (cf. Isaia 53, 1-12), a rezumat taina legaturii dintre Cruce si Inviere in cuvintele: ‘… prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat’ (Isaia 53, 5).

Credinta, ca legatura vie cu Hristos Cel inviat si vesnic viu, este izvorul mantuirii si fericirii vesnice, dupa cum ne invata Sfantul Apostol Petru, zicand: ‘Pe El (Hristos), fara sa-L fi vazut, Il iubiti; intru El, desi acum nu-L vedeti, voi credeti si va bucurati cu bucurie negraita si preamarita, caci dobanditi pretul credintei voastre, adica mantuirea sufletelor voastre’ (I Petru 1, 8-9). Hristos Cel inviat nu este acum vazut cu ochii trupului muritor si stricacios, decat daca voieste El sa Se arate noua, pentru ca El nu mai apartine lumii acesteia supusa mortii si stricaciunii.

El, cu trupul Sau inviat si indumnezeit, traieste in slava Imparatiei lui Dumnezeu, care va veni in plinatate dupa invierea de obste si judecata de apoi, cand cei morti vor invia pentru a trai in ‘cerul nou si pamantul nou’ (cf. Apocalipsa cap. 21) in care nu va mai fi moarte si stricaciune, suferinta si lacrimi. Ranile patimilor sau suferintelor lui Hristos Cel rastignit s-au vindecat prin Inviere. Desi nu mai sangereaza, ele totusi insemneaza ceva: raman stigmate sau semne ce confirma si comunica iubirea Lui smerita care a suferit si a biruit pacatul si moartea.

Ranile Crucii vindecate prin Inviere arata taina mantuirii noastre in Dumnezeu, si anume, suferintele si nevointele noastre in lupta cu pacatul in istorie nu sunt uitate de Dumnezeu in vesnicie, ci vindecate si luminate, transfigurate in semne ale biruintei iubirii rastignite asupra egoismului, mortii si iadului. Mantuirea, ca vindecare a naturii umane de pacat, de moarte si de coruptibilitate sau stricaciune, este cantata de Biserica Ortodoxa in sarbatoarea Invierii Domnului, adica in slujba Sfintelor Pasti, astfel: ‘Cu trupul adormind, ca un muritor, Imparate si Doamne, a treia zi ai inviat, pe Adam din stricaciune ridicand si moartea pierzand; Pastile nestricaciunii, lumii de mantuire’ (Luminanda, Utrenia Sf. Pasti).

De asemenea, este semnificativ faptul ca prima sarbatoare dupa Sfintele Pasti, in vinerea din ‘Saptamana Luminata’, este numita Izvorul Tamaduirii sau Izvorul cel de Viata purtator. Sarbatoarea aceasta ne arata cum harul tamaduitor al lui Dumnezeu s-a aratat adesea, de-a lungul veacurilor, intr-o biserica din Constantinopol inchinata Maicii Domnului1.

Acolo s-au vindecat mai multi imparati, patriarhi, monahi si simpli credinciosi, prin puterea credintei lor in milostivirea Mantuitorului si a Maicii Domnului. Legatura dintre Vinerea Sfintelor Patimi ale Domnului si Mantuitorului Hristos, pe de o parte, si Vinerea sarbatorii Izvorul Tamaduirii sau a Izvorului cel de Viata purtator, pe de alta parte, arata taina Bisericii ca loc de vindecare, de eliberare de pacate si de suferinte. Maica Domnului, care in Sfanta si Marea Vineri a stat langa Crucea lui Hristos si a vazut ranile cuielor si coasta strapunsa a Fiului Sau, din care a iesit sange si apa (cf. Ioan 19, 34), simboluri ale Botezului si Euharistiei, este, tainic, icoana Bisericii in care se dobandeste vindecarea prin harul tamaduitor dat ei de Hristos Cel rastignit si inviat.

El, inainte de Sfintele Sale Patimi, a instituit Cina cea de Taina oferind Trupul si Sangele Sau, cu anticipatie, ‘spre iertarea pacatelor’ (Matei 26, 26-28), iar dupa Invierea Sa din morti a daruit ucenicilor Sai si, prin ei, Bisericii Sale, ‘puterea de a ierta pacatele’ (cf. Ioan 20, 19-23). Astfel, prin Invierea lui Hristos, Crucea Sa devine ‘sfanta si cea de Viata facatoare Cruce’. Sarbatoarea Izvorul Tamaduirii ne arata ca harul vindecator al lui Hristos Cel rastignit si inviat se revarsa in Biserica, in Sfintele ei Taine si rugaciuni, in mod deosebit, prin milostivirea si rugaciunile Maicii Domnului: ‘Lucruri minunate si uimitoare a savarsit Stapanul cerurilor, dintru inceput prin tine, cea cu totul fara prihana.

Ca si de sus a picurat lamurit ca o ploaie, in pantecele tau, dumnezeiasca Mireasa, aratandu-te pe tine izvor din care curge toata bunatatea si multimea de tamaduiri, izvorand din belsug faceri de bine tuturor celor ce au nevoie de intarirea sufletelor si de sanatatea trupului prin apa harului’2. In toate Duminicile care urmeaza dupa Sarbatoarea Invierii Domnului pana la Sarbatoarea Inaltarii Domnului, se arata intr-un fel sau altul puterea vindecatoare a lui Hristos, fie ca e vorba de vindecarea sufletului, fie de vindecarea trupului.

Astfel, in Duminica femeilor mironosite, acestea sunt vindecate de teama prin bucurie cand Hristos le spune: ‘Bucurati-va! (…) Nu va temeti!’ (Matei 28, 9-10). In celelalte Duminici care urmeaza dupa Sfintele Pasti, Biserica isi aminteste de puterea vindecatoare a Mantuitorului Hristos aratata de El inainte de Cruce si Inviere, pentru a ne invata ca Hristos-Domnul a fost totdeauna Izvorul vindecarii, al vietii si al mantuirii.

In Duminica slabanogului de la Vitezda, se arata ca vindecarea acestuia de paralizie este deodata o tamaduire sufleteasca si trupeasca, o izbavire de pacat si de boala. In Duminica Samarinencei, ni se arata ca aceasta femeie, diferita de evrei ca neam si credinta, este vindecata de afectiunea ei dezordonata si de necunoasterea adevaratei credinte. In Duminica Orbului, ni se arata ca vindecarea unui orb din nastere are ca scop preamarirea iubirii si milostivirii lui Dumnezeu pentru oameni, ca ei sa inteleaga ca atat sanatatea, aici vederea normala, cat si vindecarea de boala sunt daruri de la Dumnezeu.

In timpul vietii Sale pamantesti, de la Nasterea Sa in Betleem pana la Inaltarea Sa la cer pe Muntele Maslinilor, Hristos-Domnul, prin tot ceea ce era El ca Dumnezeu-Om, prin tot ceea ce a invatat si a facut, vindeca si innoieste, sfinteste si inalta firea noastra omeneasca, pentru ca uneste vointa umana cu vointa divina, implinind voia lui Dumnezeu-Tatal prin smerita ascultare si daruire de sine intru iubire fata de Dumnezeu si fata de oameni.

Astfel, Hristos – Noul Adam vindeca pe Adam cel vechi, care la inceput, in rai, a cazut in pacat prin neascultare, neinfranare sau nepostire si prin nepocainta pentru greseala. Sfantul Ioan Damaschinul spune in aceasta privinta: ‘(Hristos) ca om a supus, in El, si prin El, lui Dumnezeu si Tatal, ceea ce este omenesc’3. Iar Sfantul Grigorie de Nyssa vorbeste despre vindecarea firii umane lucrata de Fiul sau Cuvantul intrupat zicand: ‘Sanatatea sufletului este buna mireasma a voii dumnezeiesti, precum caderea din voia cea buna (a Celui bun) este boala sufletului, care sfarseste in moarte. Fiindca deci am slabit (ne-am imbolnavit) prin parasirea vietuirii celei bune din rai, cand ne-am umplut de veninul neascultarii, si de aceea firea noastra a fost luata in stapanire de boala aceasta rea si pricinuitoare de moarte, a venit Doctorul cel adevarat, tamaduind dupa legea doftoriceasca raul prin cele contrare lui. Si pe cei luati in stapanire de boala, din pricina ca s-au despartit de voia dumnezeiasca, ii elibereaza iarasi de boala prin unirea cu voia dumnezeiasca’4.

Cantarile Canonului Invierii arata puterea vindecatoare a Sfintei Cruci, a Sfintelor Patimi ale Domnului Iisus Hristos, astfel: ‘Suitu-Te-ai pe Cruce, patimile mele vindecandu-le cu patima preacuratului Tau trup pe care de voie l-ai purtat’5. Asa cum remarca un teolog ortodox contemporan, Hristos Cel fara de pacat ‘a luat asupra Sa foamea, setea, oboseala, teama, lacrimile, simtirea durerii, suferinta cea mai cumplita si, intr-un sfarsit, moartea, altfel spus, toate scaderile si marginirile noastre ca urmari ale pacatului, pentru ca sa ne scape de ele; si toate bolile, slabiciunile si neputintele firii noastre, pentru ca sa le vindece’6.

Iubiti fii si fiice duhovnicesti,

In Persoana divino-umana a Mantuitorului Iisus Hristos Cel rastignit si inviat, se afla, asadar, izvorul vindecarii noastre de pacat si de urmarile lui: boala, suferinta, moartea si stricaciunea. Dar, pentru a primi iertarea pacatelor, pentru a ne vindeca de suferinta si moarte, pentru a ne pregati pentru Inviere si viata vesnica, trebuie sa ne unim inca din viata pamanteasca cu Hristos prin har si credinta, prin Sfintele Taine ale Bisericii, incepand cu Botezul, Mirungerea si Euharistia, prin rugaciune si prin fapte bune, ca impliniri ale poruncii iubirii fata de Dumnezeu si fata de semenii nostri.

Taina Pocaintei sau a Marturisirii si iertarii pacatelor, precum si Sfantul Maslu sunt izvoare permanente de vindecare de pacate, de patimi, de boli si de suferinte. In toate Sfintele Taine ale Bisericii lucreaza harul Prea Sfintei Treimi si iubirea lui Hristos, numit de Biserica Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre (Slujba Sf. Maslu) sau Izvorul tamaduirilor (Slujba sfintirii apei). De aceea, Sfantul Ioan Gura de Aur a numit Biserica lui Hristos ‘o farmacie duhovniceasca, unde se pregatesc leacuri noi, ca sa ne vindecam de ranile pe care ni le face lumea’7. Acelasi Sfant Parinte cheama la vindecare si mantuire, zicand: ‘Intrati in biserica si marturisiti-va pacatele voastre, caindu-va pentru ele; caci acolo veti afla doctorul care va vindeca, iar nu un judecator care sa va osandeasca; acolo nu se cere pedepsirea pacatosului, ci se da iertarea pacatelor’8.

Dar iertarea pacatelor se arata si in parasirea pacatelor sau in vindecarea de ele. De aceea, cartea numita Constitutiile Apostolice (sec. IV) indeamna pe episcop ca pastor de suflete sa fie un medic duhovnicesc: ‘Ca un doctor iubitor si plin de mila, ingrijeste-i pe cei pacatosi, folosind doctoriile potrivite pentru a-i vindeca; si nu numai taind, arzand si prin leacuri usturatoare, ci si legand si oblojind, dand leacuri placute si care inchid repede ranile, racorind si imbarbatand prin cuvinte blande.

Dar daca rana este adanca, spal-o si leag-o bine, ca sa nu se intinda si la partea sanatoasa; daca este infectata, curat-o cu leacuri usturatoare, adica dojeni; daca s-a cangrenat, arde si scoate afara partea rea, poruncind posturi si ajunari’9.

In Biserica Ortodoxa, canonul sau epitimia nu este o pedeapsa, ci o doctorie, o pavaza contra pacatului. Pocainta este reinnoirea harului primit la Botez; ea se face pentru vindecarea si innoirea vietii spirituale. Ea pregateste pe credincios pentru primirea Sfintei Impartasanii sau Euharistii, care se da spre ‘tamaduirea sufletului si a trupului’, spre ‘iertarea pacatelor si spre viata de veci’, cum se spune in rugaciunile de la Impartasire.

Prin impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului din Sfanta Euharistie ne pregatim pentru Inviere (cf. Ioan 6, 51-58). De aceea, Sfanta Euharistie a fost numita ‘leacul nemuririi’10 sau ‘leacul nemuririi si doctorie pentru a nu muri, ci a trai vesnic in Iisus Hristos’11. Prin Taina Sfantului Maslu se daruieste bolnavilor vindecarea sufleteasca si trupeasca, adica iertarea de pacate si tamaduirea de boala sau alinarea suferintei (cf. Marcu 6, 13 si Iacob 5, 14-15).

Insa pentru vindecarea si mantuirea noastra sufleteasca si trupeasca este nevoie de multa credinta si de multa staruinta in rugaciune si in iubirea fata de Dumnezeu si fata de semeni. Sfantul Macarie spune in aceasta privinta: ‘Daca cineva nu se apropie de Domnul impins de propria-i vointa si cu tot sufletul si nu se roaga cu credinta puternica, nu dobandeste vindecarea. (…) Noi n-am dobandit inca vindecarea duhovniceasca si mantuirea pentru ca nu-L iubim din toata inima si nici nu credem in El cu adevarat. Sa credem deci in El, sa ne apropiem cu adevarat de El, pentru ca sa lucreze indata adevarata tamaduire in noi’12.

Iubiti frati si surori in Domnul,

Astazi exista in lume si in jurul nostru multa suferinta si multa singuratate, multe boli sufletesti si trupesti care au nevoie de alinare si de vindecare. De aceea, Biserica incearca sa contribuie la alinarea suferintei atat prin lucrarea sa liturgica, duhovniceasca si pastorala, cat si prin lucrarea sa social-caritativa si social-medicala.

Astfel, au fost infiintate de catre Biserica case pentru copii si case pentru batrani, cantine pentru saraci, adaposturi pentru persoane aflate in pericol, dar si cabinete medicale si stomatologice pentru bolnavi, iar mai recent si un centru de informare si educatie sanitara sau medicala, si anume Centrul medical PROVIDENTA din Iasi al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, unde speram ca in viitorul apropiat, pe langa analize si tratament medical, oamenii sa fie si sfatuiti sa pretuiasca mai mult darul sanatatii, evitand bolile, si sa fie recunoscatori fata de persoanele care ii ajuta sa se vindece, mai ales cand ei singuri, datorita saraciei, nu-si pot plati consultatiile sau medicamentele.

Pe langa tratamentul medical mai este nevoie si de o cultura medicala a populatiei. In acest sens, pentru alinarea suferintei si pentru cultivarea sanatatii este nevoie de o mai stransa cooperare intre Stat si Biserica, intre diferite Biserici, dar si de conlucrare intre diferite institutii si organizatii sociale si de caritate, intr-o perspectiva de solidaritate pentru sanatate. Trebuie sa unim mai mult stiinta cu spiritualitatea, rugaciunea cu intelepciunea, cuvantul cu fapta, harnicia cu darnicia, osteneala si agoniseala cu grija pentru sanatatea sufleteasca si trupeasca a noastra si a celor din jurul nostru.

Preotii de la orase si sate, precum si vietuitorii din manastiri cunosc din ce in ce mai bine multele probleme cu care se confrunta astazi oamenii batrani si bolnavi, saraci si singuri, familiile cu multi copii, adesea afectate de somaj, de boala si de lipsuri multe. Ei sunt indemnati de conducerea Bisericii sa organizeze, acolo unde pastoresc sau vietuiesc, activitati de ajutorare frateasca a celor mai neajutorati, astfel ca iubirea vindecatoare a lui Hristos Cel rastignit si inviat sa fie cat mai lucratoare prin oameni cu suflet bun si cu dare de mana, stiind ca fiecare facator de bine va fi rasplatit cu binecuvantari in lumea aceasta si in viata vesnica, potrivit iubirii pe care a aratat-o fata de oamenii in suferinte de tot felul (cf. Matei 25, 31-46).

In aceste zile sfinte de Pasti, zile de sarbatoare si lumina sfanta pentru viata noastra crestina, cu parinteasca si frateasca dragoste, va indemnam pe toti sa aratati lumina dreptei credinte si a faptelor bune pretutindeni unde va aflati, sa impartasiti si altora bucuria Invierii Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Cu prilejul Sfintelor Sarbatori ale Sfintelor Pasti, va adresam tuturor parintesti si fratesti doriri de sanatate si mantuire, de pace si bucurie, dimpreuna cu salutul pascal: ‘Hristos a inviat!’.

Al vostru catre Hristos Domnul rugator,

+ Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

Data in resedinta noastra mitropolitana din Iasi, la praznicul Invierii Domnului, anul 2005.

NOTE:

1 Vezi Sinaxarul zilei de Vineri, in Saptamana Luminata.

2 Vineri, in Saptamana Luminata, Stihire din slujba Vecerniei, vezi Penticostar, Bucuresti, 1973, p. 52.

3 Sf. Ioan Damaschinul, Dogmatica, III, 18.

4 Sf. Grigorie de Nyssa, Despre rugaciunea domneasca, IV, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Bucuresti, 2001, p. 243-244.

5 Canonul Invierii, gl. IV, cantarea a 4-a, Duminica, la Utrenie.

6 Jean Claude Larchet, op. cit., p. 242.

7 Omilii la Ioan, II, 5, cf. Larchet, op. cit., p. 254.

8 Omilii despre pocainta, III, 4, cf. Larchet, op. cit., p. 263.

9 Constitutiile Apostolice, II, 40, 5-7, cf. 7-8; cf. Larchet, op.cit., p. 263.

10 Clement Alexandrinul, Cuvant impotriva elinilor, X, 106, 2.

11 Sf. Ignatie Teoforul, Epistola catre Efeseni, XX, 2, cf. Larchet, op. cit., p. 273.

12 Sf. Macarie, Omilii duhovnicesti (col. II), XX, 8, cf. Larchet, op. cit., p. 289.

Comentarii Facebook


Știri recente