Hristos împărtășit copiilor în Protopopiatul Timișoara I

Sâmbătă, 26 martie, la biserica cu hramul ‘Adormirea Maicii Domnului’ a Parohiei Chișoda, Protopopiatul Timișoara I, a avut loc întâlnirea săptămânală a copiilor de grădiniță, participanți la proiectul ‘Hristos împărtășit copiilor’, inițiat de Patriarhia Română, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat.

Copiii vin cu mult drag, în fiecare zi de sâmbătă, la aceste întâlniri, însoțiți de părinții sau bunicii lor, deoarece aici găsesc o atmosferă călduroasă, de prietenie, iar preotul bisericii este considerat un adevărat prieten al celor mici.

‘În parohia noastră, ziua de sâmbătă este o zi dedicată special copiilor, pentru că, de mai bine de un an, ne întâlnim la biserică cu aproape toți copiii preșcolari din Chișoda. Această întâlnire de cateheză se dorește a fi una interactivă și alternativă la ceea ce învață acasă și la grădiniță despre Dumnezeu și Sfânta Biserică. Interactivă, pentru că noi îi întrebăm pe copii în multe rânduri, le organizăm diverse activități practice, din care să învețe noțiuni elementare de credință. În același timp, această parte interactivă se răsfrânge și asupra noastră, pentru că avem foarte multe de învățat de la acești copii, care prin simpaticele lor intervenții ne dau lecții de viață la modul cel mai serios. Ne bucurăm că, prin aceste întâlniri, avem ocazia să le imprimăm încă din fragedă copilărie elementele de bază ale credinței creștine și, totodată, o bază fundamentală a moralei creștine pe care ei să-și clădească personalitatea’, a menționat pr. Dragoș Debucean, coordonatorul proiectului ‘Hristos împărtășit copiilor’ în Parohia Chișoda.

Prin purtarea de grijă a părintelui paroh Traian Debucean și râvna părintelui Dragoș Debucean, în Parohia Chișoda participă săptămânal la programul ‘Hristos împărtășit copiilor’ aproximativ 50 de copii preșcolari din localitate. Programul unei întâlniri obișnuite este extrem de bogat, rugăciunea, activitățile practice și noțiunile teoretice fiind frumos îmbinate și adaptate pe înțelesul copiilor, toate acestea fiind încununate cu împărtășirea lor săptămânală în cadrul Sfintei Liturghii cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

‘La ora 10:00 ne întâlnim cu toții, copii, preoți și părinți, în biserica parohială, pentru a participa la Sfânta Liturghie săvârșită special pentru copii, timp în care aceștia desfășoară diverse activități tematice din ziua respectivă, colorează, modelează sau realizează colaje. De la ora 11:00, când se încheie Liturghia copiilor, în cadrul căreia toți micuții au fost împărtășiți, prezentăm sub formă de poveste însoțită de imagini ceea ce se ascunde în spatele muncii lor din timpul programului, practic la sfârșitul Liturghiei, sub forma unei povești, le descoperim semnificația și însemnătatea simbolică a ceea ce ei au lucrat. De la 11:30 urmează o scurtă pauză recreativă în care primesc anafura, servesc un ceai, biscuiți și fursecuri, iar la ora 12:00, întâlnirea s-a sfârșit și toți copiii, alături de însoțitorii lor, merg bucuroși la casele lor’, a mai spus pr. Dragoș Debucean.

Preoții slujitori s-au bucurat de sprijinul întregii comunități pentru derularea acestui important program catehetic, atât al credincioșilor parohiei, cât și al Primăriei Giroc, al grădiniței și al școlii din localitate. Astfel încât toate instituțiile au dat dovadă de implicare și de susținere reală, contribuind în acest fel la implementarea și buna desfășurare a programului inițiat de Patriarhia Română.

Comentarii Facebook


Știri recente