Hramuri închinate Sfântului Prooroc Ilie în Mitropolia Banatului

De sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, mâine, 20 iulie 2012, mai multe mănăstiri și biserici din cuprinsul Mitropoliei Banatului își vor serba hramul. Cu acest prilej, vor fi oficiate Liturghii arhierești la Mănăstirea Feredeu din Arhiepiscopia Aradului, la Catedrala episcopală din Caransebeș și la Mănăstirea Românești din Arhiepiscopia Timișoarei, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

Credincioșii din Arhiepiscopia Timișoarei, și nu numai ei, sunt așteptați pentru a participa la slujbele religioase de la Mănăstirea Românești, oficiate cu prilejul hramului. Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi. După Sfânta Liturghie, ierarhul va oficia o slujbă de pomenire pentru ctitorii, frații și monahii trecuți la Domnul care se odihnesc în cimitirul mănăstirii.

Mănăstirea Românești se află la poalele Munților Poiana Ruscă, la un kilometru de drumul ce leagă localitățile Românești și Tomești.

Sărbătoare la Mănăstirea Feredeu

Ca în fiecare an, de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie, Mănăstirea Feredeu de la poalele dealurilor Șiriei este în sărbătoare, așteptând credincioșii să îi calce pragul de hram. Și în acest an, mulțime mare de pelerini, veniți din împrejurimi sau mai de departe, se vor împărtăși de alese bucurii spirituale, participând la Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Preasfințitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi. După Liturghie se va oficia Taina Sfântului Maslu și se vor citi molitfele de dezlegare. Accesul la mănăstire este posibil pe orice timp, drumul fiind asfaltat până la biserica și chiliile din deal. Arhimandritul Ilarion Tăucean, starețul mănăstirii, împreună cu obștea, așteaptă cu creștinească dragoste pelerinii dornici să petreacă momente de înălțare spirituală la această străveche vatră monahală.

Hramul Catedralei episcopale din Caransebeș

Și noua Catedrală episcopală din Caransebeș își va sărbători ocrotitorul. Sărbătoarea va fi amplificată de prezența moaștelor Sfintei Mucenițe Tatiana, care sunt aduse spre închinarea credincioșilor de la Catedrala mitropolitană din Craiova.

De asemenea, la praznicul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, și Mănăstirea ‘Sfântul Ilie de la Izvor’ din Bocșa își sărbătorește hramul. Astfel, în ajunul praznicului, slujba Vecerniei și a Litiei va fi oficiată de un sobor de ierarhi membri ai Sfântului Sinod, alături de chiriarhul locului, PS Părinte Lucian. La zi de praznic, toți pelerinii sosiți la hramul mănăstirii vor avea posibilitatea să se închine moaștelor Sfintei Mucenițe Tatiana. Acestea vor fi puse spre închinare în incinta mănăstirii începând de azi și vor rămâne pe tot parcursul nopții, până mâine dimineață, când sfintele moaște vor fi aduse la Catedrala eparhială din Caransebeș. Sfânta Liturghie din ziua hramului mănăstirii va fi oficiată de PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi.

Mâine, la orele dimineții, va avea loc la Caransebeș procesiunea cu moaștele Sfintei Mucenițe Tatiana, de la Reședința episcopală la noua catedrală, după care IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, va oficia Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala episcopală cu hramurile ‘Învierea Domnului’ și ‘Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul’.

Până în 1950, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș și l-a declarat ocrotitor al Banatului, în Banat era socotit ca ocrotitor Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. În acest context, multe din mănăstirile și schiturile de tradiție din Banat au ca ocrotitor pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. În Episcopia Caransebeșului, Catedrala episcopală, Mănăstirea Vasiova, Schitul Muntele Mic, precum și Schitul Semenic cinstesc ca ocrotitor pe Sfântul Ilie.

Comentarii Facebook


Știri recente