Hramuri închinate Adormirii Maicii Domnului în Patriarhia Română

La 15 august Biserica Ortodoxă face pomenirea Adormirii Maicii Domnului. În ziua acestui praznic foarte multe mănăstiri și biserici din țară își sărbătoresc hramul.

În Arhiepiscopia Bucureștilor, în cadrul Protoieriei I Capitală este o parohie care își sărbătorește hramul, în Protoieria II Capitală sunt 13 parohii, iar în Protoieria III Capitală sunt 10 parohii care își serbează hramul. În Protoieria Ploiești își sărbătoresc hramul 10 biserici parohiale, precum și Așezământul monahal Ghighiu. În Protoieria Câmpina sunt în sărbătoare 14 parohii, în Protoieria Ilfov Nord 25 de biserici își cinstesc ocrotitoarea, iar în Protoieria Vălenii de Munte sunt în sărbătoare 10 biserici, precum și alte 26 de biserici în Protoieria Urlați.

Cu acest prilej, Mănăstirea Țigănești din Arhiepiscopia Bucureștilor își va sărbători hramul. Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române împreună cu Preasfințitul Părinte Varsanufie Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Mănăstirea Țigănești este una dintre cele mai cunoscute mănăstiri din apropierea Bucureștiului, fiind situată în mijlocul unui cadru pitoresc, la jumătatea distanței dintre București și Ploieșeti, la 3 km de comuna Ciolpani. Prima așezare monahală de pe acest loc – de călugări – este atestată încă din secolul al XVII-lea. În jurul anului 1800 au fost aduse aici călugărițe de la Schitul Maicilor din București. Zidirea bisericii actuale, cu hramul ‘Adormirea Maicii Domnului’, a fost încheiată în 1812, cu sprijinul banului Radu Golescu, a logofătului Gheorghe Florescu și a arhimandritului Dositei de la Căldărușani, fiind zugrăvită în 1853 de Eftimie egumenul și repictată în câteva rânduri. Pictura actuală aparține lui Dimitrie Belizarie (1929).

De asemenea, Mănăstirea Sfânta Maria Techirghiol se va afla mâine, 15 august, în haine de sărbătoare. Așezată aproape de malul Mării Negre, în stațiunea balneară Techirghiol, Mănăstirea ‘Sfânta Maria’ își are începutul în anul 1928, când patriarhul Miron Cristea a cumpărat aici o casă cu 16 camere. Mai târziu, în 1951, a fost adusă aici o bisericuță de lemn de la stâna regală din Sinaia, luând ființă un schit de maici, iar sanatoriul a devenit o anexă a schitului. După mai mute extinderi, în 1999-2000 s-a amenajat o bază de tratament balnear, sub ocrotirea Sfântului Pantelimon, care în prezent funcționează în cadrul Centrului social-pastoral ‘Sfânta Maria’. În 2003 a început construcția noii biserici de zid cu hramul ‘Adormirea Maicii Domnului’, iar în anul 2009, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a târnosit paraclisul cu hramul ‘Sf. Pantelimon’ de la demisolul noii biserici.

În Moldova, numeroase biserici și mănăstiri au hram ‘Praznicul Adormirii Maicii Domnului’. Dintre acestea putem menționa Mănăstirea Putna, Mănăstirea Văratec, Mănăstirea Bistrița și Schitul Draga, din județul Neamț, Mănăstirea Cozancea și Mănăstirea Zosin, din județul Botoșani, mănăstirile Rarău, Humor, Fetești, Schitul Orata și Plutonița din Suceava.

Cu prilejul hramului, la Mănăstirea Văratec Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

De sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Sâmbăta de Sus – Brâncoveanu își va serba hramul. Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului va sluji la Mănăstirea „Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus” din judetul Brașov, împreună cu Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, cu Preasfințitul Andrei Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului și cu Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

Mănăstirea Nicula, unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale nu doar din spațiul transilvănean, ci din întreg spațiul românesc, își va sărbători la 15 august hramul Începuturile unei așezări monahale aici se leagă de viețuirea unui pustnic (1326), Nicolae, care a dat numele atât mănăstirii, cât și satului în care se găsește. Prima mărturie istorică ce atestă existența mănăstirii face trimitere la o biserică din lemn datată 1552, cu hramul „Sfânta Treime”, locaș ce a fost renovat între anii 1712-1714, dar a fost mistuit după aproximativ un secol și jumătate într-un incendiu.

Biserica din zid a fost construită în perioada 1875-1879, procesul continuând în 1905, la inițiativa profesorului de teologie Mihai Ivașco. Ridicarea acestui locaș s-a impus datorită numărului mare de credincioși ce frecventau mănăstirea, dincolo de piedicile ivite în decursul istoriei. După moartea profesorului Ivașco, a fost realizat iconostasul aurit, care a fost înlocuit, în anul 1938, cu unul realizat din lemn de tei, acesta având în centru un gol care descoperă Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Pictura bisericii a fost executată în tehnica tempera, în 1961. Biserica a funcționat fără cele două turle timp de 30 de ani, acestea fiind ridicate în 1905.

Atunci când nu se oficiază slujbe, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului este coborâtă în fața altarului spre închinarea credincioșilor. O dată pe an, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, icoana este scoasă din biserică, în timpul slujbei Prohodului Maicii Domnului și se face înconjurul bisericii cu această icoană. Cu prilejul hramului, Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Sălajului și Maramureșului și Preasfințitul Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria

Așezată într-un loc pitoresc, la poalele Munților Polovragi, în vecinătatea Cheilor Oltețului, Mănăstirea Polovragi este un monument istoric ce datează de peste 600 de ani (atestat în jurul anului 1505). În zi de hram, sfântul așezământ monahal îmbracă haine de sărbătoare, bucuria hramului fiind dublată de un alt eveniment important în viața monahală de aici: resfințirea bisericii mănăstirii, care va fi săvârșită de Înalt Preasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord și Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului înconjurați de un numeros sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană vor fi date de Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, al Catedralei mitropolitane din Craiova, condus de prof. Victor Șapcă.

În Arhiepiscopia Alba Iuliei mai multe Mănăstiri își sărbătoresc hramul: mănăstirile Râmeț, Oașa, Poșaga și Obârșii din jud. Alba și mănăstirea de la Sânmărtinul de Câmpie din județul Mureș. La acest praznic, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea de la Sânmărtinul de Câmpie.

De asemenea în Eparhia Râmnicului își vor mai serba hramul numeroase lăcașuri de cult dintre care menționăm: mănăstirile Bistrița, Frăsinei, Govora și Sărăcinești

Vechea Catedrală din Buzău se va afla în sărbătoare, astfel de „Adormirea Maicii Domnului își va sărbători hramul. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.

Cu prilejul Sărbători Adormirii Maicii Domnului și Mănăstirea Hodoș – Bodrog din județul Arad își serbează hramul. În această mare zi de sărbătoare, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului se bucură de o mare cinste și evlavie în rândul credincioșilor bănățeni, în Episcopia Caransebeșului, 43 de lăcașuri de rugăciune având ca hram acest mare praznic al creștinătății. Astfel, și Mănăstirea Teiuș din Caransebeș își va sărbători hramul la praznicul Adormirii Maicii Domnului. În ajun va fi oficiată slujba Vecerniei cu Litie, de asemenea, vor fi aduse spre închinare părticele din moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

În ziua praznicului, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, iar răspunsurile liturgice vor fi date de corul Parohiei Șega I din Arad.

Acest așezământ monahal, pus sub ocrotirea Maicii Domnului, și-a serbat pentru prima dată hramul în 15 august 1999, prin purtarea de grijă a IPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, la vremea respectivă fiind Episcop al Caransebeșului, când s-a pus piatra de temelie a bisericii mănăstirești. Situată în cetatea Caransebeșului, Mănăstirea Teiuș a devenit pentru toți caransebeșenii loc de bucurie duhovnicească.

De praznicul „Adormirii Maicii Domnului”, vechea catedrală Episcopală din Oradea își va sărbători hramul. În Episcopia Oradiei își vor mai sărbătorii hramul și alte biserici și mănăstiri, dintre care amintim Biserica cu Lună, Biserica mare a Mănăstirii Izbuc și Biserica mare a Mănăstirii „Sfânta Cruce”.

Un alt așezământ monahal de tradiție care își sărbătorește hramul în această zi, considerat cel mai vechi din Țara Românească, este Mănăstirea Tismana, ctitoria Cuviosului Nicodim, reorganizatorul vieții monahale pe aceste meleaguri. Mii de credincioși sunt așteptați să treacă în aceste zile pragul Mănăstirii Tismana. La ceas de sărbătoare, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârșită la altarul de vară al mănăstirii de Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană vor fi date de Grupul psaltic „Sfântul Nicodim de la Tismana”, al Catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin.

De asemenea, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, 16 biserici din Eparhia Severinului și Strehaiei își serbează hramul. Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Maioreasa din Drobeta Turnu Severin își așteaptă credincioșii încă din această seară când va fi oficiată Slujba Vecerniei urmată de Litie și Prohodul Maicii Domnului.

În sărbătoare se află și Catedrala Episcopală din Giurgiu, care își sărbătorește hramul. Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de către Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului.

În Episcopia Europei de Nord, parohia Adormirea Maicii Domnului din Stockolm, Suedia, își va prăznui mâine, 15 august, hramul.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului va fi marcată și la Mănăstirea Celic Dere din Episcopia Tulcii precum și la mănăstirile Brâncoveni și Strehareț din Episcopia Slatinei și Romanaților.

Comentarii Facebook


Știri recente

La noapte trecem la ora de iarnă

România trece oficial la ora de iarnă. În noaptea de 24 spre 25 octombrie, ceasurile se vor da înapoi, ora 04:00 va deveni 03:00. Astfel, 25 octombrie devine cea mai lungă zi din an, cu…