Hramuri în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Maica Domnului este ocrotitoarea mai multor locașuri de cult și așezăminte monahale din Arhiepiscopia Dunării de Jos. Peste o mie de oameni au participat vinerea aceasta la hramul Mănăstirii gălățene Vladimirești. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian. Ierarhul a oficiat la final și parastasul pentru ctitori.

În ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, Înaltpreasfinția Sa s-a aflat în mijlocul obștii de la Mănăstirea Adam, acolo unde s-a încheiat pelerinajul eparhial al icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Este o tradiție ca în această zi, după un pelerinaj de două săptămâni pe la mai bine de o sută de parohii gălățene, icoana să fie readusă la Mănăstire, unde oamenii vin cu miile să participe la Priveghere și Prohod.

În mijlocul a peste 7000 de credincioși, slujbele au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

„Ne cheamă aici icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care a fost purtată în pelerinaj două săptămâni în Eparhie, chemând la 12 nopți de veghe după numărul Sfinților Apostoli, mulțimi de credincioși și credincioase. Iar credincioși ca și Apostoli venind oarecum pe pământ ca și prin văzduh au făcut din curtea istoricei mănăstiri o grădină vie a Maicii Domnului, iar la cântarea Prohodului am simțit aievea lângă icoană racla Sfinților Mucenici Brâncoveni în mijlocul poporului care a deschis aici lumina sărbătorii celor 3 secole de la martirizarea celor ce sunt pentru noi icoană și model de viață creștinească, de iubire de Dumnezeu, de iubire de Biserică și de iubire de neam”, a spus ÎPS Părinte Casian

Arhiepiscopul Dunării de Jos, potrivit TRINITAS TV.

La final, toți cei prezenți au trecut pe sub Sfântul Epitaf, sărutând icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Comentarii Facebook


Știri recente