Hramul Spitalului de copii „Sfinții doctori fără de arginți Chir și Ioan” din Galați

În data de 31 ianuarie 2010, Spitalului Clinic de Urgență pentru copii „Sfinții doctori fără de arginți Chir și Ioan” din Galați și-a sărbătorit ocrotitorii, informează Diac. Marian Pătrașcu de la Biroul de Presă și Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

La slujba Sfintei Liturghii săvârșită în capela din incinta spitalului, au participat copii și tineri aflați pentru tratament în această unitate medicală, însoțiți de părinți, precum și reprezentanți ai conducerii spitalului, cadre medicale, etc.

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit o slujbă de mulțumire pentru toate binefacerile oferite de Dumnezeu ostenitorilor acestui spital.

La sfârșitul slujbei copiii prezenți la eveniment au primit daruri, constând în alimente, dulciuri, și iconițe.

Programul a continuat cu stropirea cu aghiasmă a saloanelor și cabinetelor medicale, după care chiriarhul Dunării de Jos a inaugurat noile saloane ale ambulatoriului de specialitate, precum și noua aparatură din cadrul laboratoarelor de analize clinice, radiologie, imagistică medicală și balneo-fizioterapie.

Ca semn al dragostei și al comuniunii sfinte, programul s-a închiat cu o agapă frățească.

Comentarii Facebook


Știri recente