Hramul și resfințirea bisericii din Micherechi – Ungaria

Duminica a XXV-a după Rusalii, 11 noiembrie 2012, a fost un prilej de îndoită sărbătoare pentru biserica ortodoxă românească din Micherechi (Méhkerek), închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, care și-a sărbătorit hramul și totodată a fost resfințită.

După cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, evenimentul, care a avut loc într-una dintre cele mai importante parohii ale Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, a început prin slujba de resfințire a bisericii săvârșită de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, aflat în fruntea unui sobor de clerici, format din Părintele Origen Sabău, Protopopul Dobrițânului și Parohul Apateului (Körösszegapáti), Părintele Protosinghel David Pop, Superiorul Așezământului Monahal Românesc „Sfântul Ioan Botezătorul”, de la Budapesta, Părintele Ieromonah Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial, Părintele Ioan Bun, Parohul Micherechiului, Părintele Cosmin Pop, Parohul Jacăi (Zsáka), Părintele Petru Pușcaș, de la Giula Mică și Arhidiaconul Claudiu. Resfințirea bisericii a fost făcută în urma finalizării unor lucrări de restaurare care au fost efectuate prin sprijin din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, de la București și a Administrației pentru Subvenții din cadrul Ministerului Resurselor Umane (Emberi ErÅ‘forrás TámogatáskezelÅ‘), de la Budapesta și au constat în principal din înlocuirea ferestrelor bisericii și ale turlei acesteia și înlocuirea zidului de piatră, de la intrarea în biserică.

Slujba de resfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie Arhierească, la care au participat foarte mulți credincioși, iar răspunsurile liturgice au fost date de un grup psaltic format din studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad.

Între oficialitățile de seamă care au onorat cu prezența lor această sărbătoare s-au numărat Domnul Ambasador Alexandru Victor Micula, de la Budapesta, Domnul Mircea Gherboveț, reprezentantul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, de la București, Domnul Dragoș Țigău, Consulul Gerant-Interimar de la Giula, Domnul Nicolae-Dan Constantin, Consulul Gerant-Interimar și Doamna Consul Andreea Radu, de la Consulatul General al României la Seghedin, Domnul Tiberiu Iuhas, Directorul Oficiului Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, Doamna Margareta Tat, Primarul Micherechiului și Domnul Viceprimar Berthold Netea, Doamna Mihaela Bucin, Șefa Catedrei de Limba Română din cadrul Facultății Pedagogice „Juhász Gyula” a Universității din Seghedin, Domnul Cristian Tabară și echipa de filmări a TVR Cluj și jurnaliști reprezentând presa românească din Ungaria (Săptămânalele „Foaia Românească” și „Cronica”) și alte oficialități.

Un eveniment inedit și special l-a constituit faptul ca pentru prima dată o echipă din partea Televiziunii Române (TVR 3 și TVR Cluj) a realizat în direct o emisiune care a cuprins informații despre comunitatea românească din Micherechi, dar și din Ungaria, în general și a transmis și imagini de la cele două slujiri liturgice: sfințirea bisericii și Sfânta Liturghie Arhierească de hram. Emisiunea a fost preluată și de către TVR Internațional și astfel, sărbătoarea de la Micherechi și comunitatea românească din Ungaria au fost mediatizate în casele românilor de pretutindeni, care au urmărit această transmisie.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a vorbit atât despre importanța hramului în viața unei biserici, cât și despre Evanghelia acestei Duminici și pilda Samarineanului Milostiv, arătându-le credincioșilor ortodocși români de la Micherechi (dar și oaspeților lor, veniți din alte localități din Ungaria: Giula, Budapesta, etc, dar și din România: Arad, Oradea, Zalău, ș.a.) că nu trebuie să se simtă niciodată singuri, în această lume și departe de purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu, care se arată în mod concret asupra tuturor oamenilor și în special asupra celor credincioși și i-a îndemnat să urmeze cu toții exemplul tânărului din Evanghelie, care în ciuda vârstei sale, era totuși preocupat de dobândirea vieții celei veșnice.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Siluan a adus mulțumiri tuturor, oferind în semn de prețuire și recunoștință pentru sprijinul oferit de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni Parohiei din Micherechi, dar și altor biserici din cadrul Episcopiei, câte o icoană pentru Doamna Secretar de Stat Natalia Intotero, conducătorul acestui Departament și pentru Domnul Mircea Gherboveț, prezent la această manifestare.

Toți participanții la eveniment au fost invitați apoi la o agapă comună, pregătită prin grija Consiliului Parohial, la Căminul Cultural din Micherechi.

Comentarii Facebook


Știri recente