Hramul Sfântului Teodor Tiron în Episcopia Severinului

Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, serbat de Biserică la data de 17 februarie, a fost sărbătorit în mod deosebit în Parohia mehedințeană Obârșia Cloșani, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Oltenia. Cu acest prilej, a fost săvârșită slujba Sfintei Liturghii, în cadrul căreia au fost pomeniți ctitorii și toți ostenitorii cinstitului lăcaș de închinare.

Biserica Parohiei Obârșia Cloșani este singura din Episcopia Severinului și Strehaiei care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron. Sărbătoarea închinată sfântului a adunat încă de miercuri seara, atunci când părinții au săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia, zeci de credincioși din parohie și din localitățile învecinate.

Câteva repere istorice din viața parohiei

Biserica ‘Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron’, din localitatea Obârșia Cloșani, este unul dintre cele mai frumoase lăcașuri de zid mehedințene. Piatra de temelie a fost pusă în anul 1936. La ridicarea bisericii au contribuit toți enoriașii, care, împărțiți în echipe, au reușit să aducă tot nisipul și piatra necesare construcției.

Lucrările au stagnat până în 1943, din cauza războiului, când au fost reluate, amenajându-se Sfântul Prestol. Pictura a fost realizată de zugravii Gheorghe Bărbulescu din Tismana și Matei din Peștișani, sub directa conducere și supraveghere a pictorului C. Bogdan, inspector al artelor pentru Banat. A fost folosită tehnica în ulei, după tradiția iconarilor bizantini și greci, utilizând culori discrete, după toate canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe. Tâmplăria a fost realizată de Sabin Doandeș din Proitești. Sfintele odoare s-au procurat de la depozitul Ionescu din Craiova, cu banii obținuți în urma unei subscripții publice organizate cu aprobarea guvernului de atunci. S-au înregistrat peste 20.000 de recipise și liste de subscripție în valoare de câteva milioane de lei. Colecta a fost organizată de părintele Grigore Fierescu-Gorj, parohul din acea perioadă. Clopotnița pe schelet din lemn s-a construit în anul 1946.

Primul cimitir al satului a fost organizat în locul numit ‘Cracul Munceiului’. După numai câteva înmormântări, cimitirul s-a mutat pe coasta din fața bisericii până la Râpi. Primul înmormântat în cimitirul actual a fost Dumitrașcu Dănciulescu, unul dintre pandurii lui Tudor Vladimirescu.

Slujba de sfințire a avut loc în 15 septembrie 1946 și a fost săvârșită de marele eclesiarh Teofil Niculescu, primul director al Seminarului Teologic ‘Sfântul Grigorie Teologul’ din Craiova, însoțit de arhidiaconul Sacerdoțeanu și de vestitul medic Aurel Popescu din Turnu Severin.

Comentarii Facebook


Știri recente