Hramul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia

Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, a îmbrăcat veșminte de sărbătoare duminică, 13 noiembrie 2011, prăznuindu-și patronul spiritual, pe Sfântul Ioan Gură de Aur.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, înconjurat de părinți consilieri, profesori, preoți și diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii, elevii seminariști, care au dat și răspunsurile liturgice, au fost martori la hirotonia întru preot a diaconului Marius Cristian Petrescu, absolvent al Seminarului din Slobozia, care va păstori comunitatea parohială din Valea Măcrișului, Protopopiatul Urziceni.

După oficierea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a explicat pericopa evanghelică despre samarineanul milostiv și despre iubirea aproapelui. Din partea Seminarului, la acest moment festiv au vorbit părintele profesor Ovidiu Dincă, părintele profesor Neagu Iliescu și elevul George Cătălin Popa din anul IV.

Întoarcerea în incinta Seminarului a adus bucurie participanților deoarece membrii Corului Seminarului au pregătit un moment artistic, interpretând cântece din repertoriul bisericesc și laic.

Comentarii Facebook


Știri recente